Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

Drum bun, Marius Caraman!





Muzeul Țăranului Român, 22 august 2017



De ieri suntem mai puțini cu un suflet și mult mai săraci.
Marius Caraman (Masu pentru noi) s-a dus acolo unde Horia Bernea (Conu nostru cum îi spunea el), Irina Nicolau (Riri), Sorin, Petre, Răzvan, Dan și alți colegi au plecat lăsându-ne nepregătiți pentru a merge mai departe fără ei.

27 de ani, începuturi postdecembriste sub semnul libertății și al prieteniilor, al muzeului în stare născândă, al fotografiei alb negru și al unei stări de grație la care a participat direct cu toată dragostea și priceperea, sub semnul admirației necondiționate pentru Horia Bernea și pentru locul pe care acesta l-a creat.
Marius și privirea lui martor – imaginea noastră vie. Zeci de mii de fotografii, sute de diapozitive și ore de filmare, zeci de albume. Chipuri, locuri, stari, voci, sunete. Lumi văzute și mai puțin văzute, traduse în limba impecabilă a imaginii. Astăzi toate în Arhiva de imagine a Muzeului și în sufletele noastre.

Atelierul din mansarda muzeului, Thelonius Monk, Hiromi și câți alții. Lăutarii, Prietenii și apa vieții. Îngerii zburători, pădurea de pristolnice, mirosul de tutun de pipă, șuvoiul de cabluri, baterii, CD-uri, albumele, tablourile și sculpturile prietenilor, dezordine conținută, poezie, jazz și tutun. Printre ele, înconjurate cu blândețe, instrumentele minune: aparatul de fotografiat și computerul. Fără de care noi n-am fi existat.

Drum bun, Marius!
 

 


 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis