Catre Tur Virtual
Am fost pus şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.



Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvîntul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.


Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi... Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei... Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu "cântate" de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. Am considerat că e bine să inaugurăm sălile de muzeu, în noul muzeu, muzeu "al ţăranului", cu o expunere senină, amplă ca mesaj şi echilibrată ca stil. După decenii de enorme distrugeri cauzate ţărănimii de comunism, ar fi părut necesară o expunere "politică" şi dură, un bilanţ al ororilor petrecute cu satul românesc. Nu am luat-o pe acest drum, justificat, dar plin de verdicte, un drum presărat de tensiuni şi adversităţi. Nu era nici foarte creştinesc răspunsul în chip de răzbunare al noului muzeu! Am fi început noua viaţă printr-un semn trist şi sub lumina neagră a răzbunării. Crucea era tema cea mai potrivită, mai plină de viaţă ce o puteam găsi. De ce să demonstrăm omniprezenţa crucii? Pentru ca oamenii să tragă concluzia că nu pot trăi fără cruce...


Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori. Este un act militant. În cazul nostru este un act militant.


Cum se transformă un act de mărturisire într-o muzeografie mărturisitoare? Creând o muzeografie care se adresează în primul rând inimii. Se adresează mult mai tare unui afect inteligent, să zicem, decât raţiunii uscate.

O muzeografie organică urmăreşte rânduiala, nu ordinea.

Ceea ce am făcut şi vrem să continuăm a face în Muzeul Ţăranului nu are nimic de-a face cu jocul gratuit, cu anumite fenomene "de graniţă" din lumea contemporană cum ar fi "instalaţiile", montajele etc., chiar dacă există elemente exterioare comune. Ceea ce le diferenţiază categoric este elementul dat, patrimoniul, care e tiranic în acţiunea sa, dar pe care cu dragoste şi cunoaştere îl "îmblânzim", dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase, cu toată tensiunea ce apare pe parcursul discursului.


Un muzeu în stare permanent născândă cu o dispoziţie care să permită un perpetuu început.

Caracter experimental. Nu experiment în sens de joacă, ci dorinţă de aprofundare lipsită de suficienţa ştiutului. O privire proaspătă asupra fenomenului. Povara tradiţiei, nu povara poncifelor.


Se poate face o paralelă între modul cum e conceput experimentul ştiinţific în ştiinţa modernă şi muzeu. Aceeaşi izolare într-un mediu neutru, aceeaşi falsificare impusă de disciplina experimentului...


Spuneam şi altădată că mi-e teamă de un plan riguros, cum îmi este teamă de planuri când pictez. O formalizare prea precisă sărăceşte. Un plan riguros, în muzeografia pe care o caut, este inutil.



Da, eu, care citesc etichetele dintr-un muzeu pe care nu l-am mai văzut, aici voi folosi puţine etichete. Obiectele vor fi legate între ele prin relaţii pe care etichetele le-ar tulbura.

Pentru o asemenea muzeografie, esenţiale par să fie conceptele de articulaţie "tare" şi articulaţie "slabă". Un război de ţesut, de pildă, e un obiect puternic, impresionant prin materialitatea lui şi prin coerenţa formală, prin exprimarea limpede a funcţiei lui. El poate fi clasat, de aceea, în zona articulaţiilor "tari", a evidenţelor general percepute şi va fi utilizat atunci când avem nevoie să articulăm un complex de subansambluri: diverse unelte auxiliare legate de ţesut, ţesături de orice fel. El poate articula două spaţii aparent lipsite de legătură cauzală sau utilitară.

Articulaţia "slabă" poate fi, de pildă, o componentă a războiului de ţesut, precum spata. Un asemenea obiect devine activ când vrem să evocăm registre mai subtile. Ea va putea fi utilizată atunci când organizăm un spaţiu în jurul ideii de construcţie sau de ierarhie. Articulaţia slabă leagă mai bine două sau mai multe unităţi prin chiar discreţia şi slăbiciunea ei.


Sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit. Expunerea trebuie să cânte. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic.

Este nevoie de urechi bune pentru a auzi ce "vorbeşte" obiectul. Pentru a înţelege limbajul obiectului trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Dacă ai un astfel de auz şi dacă ai curajul să-ţi asculţi urechea, atunci obiectele sunt cele care dictează soluţiile de expunere. Dar trebuie să înveţi să faci ascultare.

Un subansamblu poate fi mai important decât întregul şi un gest mai important decât o demonstraţie.

Modul de prezentare înseamnă o atitudine faţă de obiect. Contează, în fond, ce îi ceri obiectului.

În muzeu, după obiect mi se pare important gestul. Dacă rulez un ştergar pe un sul de carton şi îl prezint într-o cutie este una, şi dacă îl prind pe perete, în aşa fel încât să pară bătut în cuie, este alta. Şi eu cred că trebuie să existe un gest cheie care să le însumeze pe toate, gestul prin care dăm valoare obiectelor, prin care le declarăm patrimoniu.

Excluderea evidentului, a explicitului, a excesivului; negarea apropierii obişnuite, a locurilor comune.


Tatonare fără formulări precise. Puse în formulă, lucrurile îşi pierd energia latentă. Un exces de formalizare în cadrul discursului muzeal poate duce până la distrugerea obiectului.

Simplitate, şi nu orgoliul aspiraţiei spre perfecţiune. Mult firesc şi supunere faţă de obiect.

Ce înseamnă cu adevărat major şi minor?


Muzeologia operează cu reguli bazate pe constantele percepţiei şi pe mode. Ea ar putea deveni un mod de înţelegere generală. Atunci muzeificarea ar înceta să mai fie o metodă, un mecanism anihilant, o reţetă.


Muzeologia apofatică, negativă, este, în acelaşi timp, "muzeologie concretă" în sensul în care discursul trebuie să acţioneze "slab", subtil, fragil, în favoarea lucrurilor, care sunt "simboluri emotive" şi riscă, prin procesul muzeificării, să se usuce... Pentru a transmite toată încărcătura sa, un "simbol emotiv", cum sunt lucrurile făcute de omul tradiţional, e nevoie ca el să fie lăsat destul de liber, puţin incorporat unui discurs abstract. Omul nededublat nu "producea", ci năştea obiecte, deci tot ce făcea ar putea fi un simbol emotiv pentru noi.


Nu este iraţional deloc ce fac. Se înscrie într-o poetică a muzeografiei, eventual. Există o poetică a arhitecturii; pentru ce n-ar exista o poetică a muzeografiei?



(fragmente din "Câteva gânduri despre cantitati, mentalitate si încrucisare", Horia Bernea, Mapa CRUCEA, Muzeul Taranului Român, 1993)


SUSȚINEȚI MNȚR!






Muzeul Național al Țăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este un muzeu național, aflat sub tutela Ministerului Culturii și Identității Naționale. Posesorul unor colecții de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o clădire monument istoric, în stil neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte. Stilul original de expunere se prelungește și în publicațiile muzeului, în evenimente precum vernisaje, concerte, conferințe și proiecții de film.

Muzeul Național al Țăranului Român consideră util să întrețină o discuție privind imaginea țăranului și a universului său. Muzeul este în căutarea unui „țăran“ generic, o persoană complexă care poate fi cunoscută numai prin priviri succesive, fiecare dintre ele asumându-și o perspectivă fragmentară. Muzeografia adecvată acestei opțiuni nu poate fi decât o muzeografie a căutării, o muzeografie „pâlpâitoare“, care renaște cu fiecare gest, opunându-se la tot ce riscă să devină rutină, procedeu, clișeu, rețetă. Muzeul Țăranului încearcă să creeze o muzeografie proaspătă, eliberată de poncife și mode muzeale, simplă, suplă și discretă, în care primează respectul pentru obiectele țărănești și pentru noblețea lumii din care provin.

Re-descoperim o lume uitată, îi arătăm frumusețea, simplitatea și puterea, într-o formulă muzeografică modernă și originală pentru care, în 1996, Muzeul Țăranului Român a primit Premiul Muzeul European al Anului (EMYA), fiind, până astăzi, singurul muzeu din România care se bucură de această distincție.

Colecții

Piesele aflate în patrimoniul muzeului, în număr de peste 71.000, constituie cea mai bogată colecție de cultură tradițională din România, structurată în colecțiile: Ceramică (14.000 piese), Port popular (20.000 piese), Țesături pentru interior (10.000 obiecte), Lemn, mobilier, feronerie (8.000 obiecte), Obiceiuri (7.000 exponate), Mostre (6.000 obiecte), Exponate religioase (4.000 piese, la care se adaugă cele șase biserici din lemn conservate in situ sau prezentate în expunere), Țări străine (4.000 exponate provenite din schimburi internaționale).
Muzeul și-a recuperat integral colecțiile și a achiziționat, după 1990, nenumărate piese noi, între care șase biserici din județele Arad și Hunedoara (două se păstrează la muzeu iar celelalte sunt conservate in situ).

Muzeul deține, de asemenea, o bogată arhivă documentară de specialitate. Arhiva Etnologică a Muzeului Țăranului reunește peste 80.000 de obiecte originale, organizate în fonduri de imagine (Clișotecă, Diatecă, Fototecă, Videotecă, Grafotecă), Audiotecă, dosare de cercetare etnografică, texte mixte și „scrieri neconvenționale”, ce datează din a doua parte a sec. al XIX-lea până în prezent. Acestea documentează deopotrivă viața rurală și viața urbană. Arhiva reprezintă un traseu socio-cultural prin istoria fotografiei autohtone, dar și o radiografie a proiectelor de cercetare și de acțiune culturală implementate de Muzeu în ultimele două decenii. În prezent, o parte din fondurile și colecțiile din arhivă sunt disponibile on-line pe platforma Rețelele Privirii și pe pagina de facebook Arhiva de Imagine MȚR.

Sălile expoziției permanente sunt momentan închise, după încheierea lucrărilor de consolidare și restaurare a clădirii monument istoric din Șoseaua Kiseleff. Muzeul a început activitatea de reorganizare și remontare a expoziției permanente.
Rămân deschise sălile pentru expoziții temporare: Sala Irina Nicolau și Sala Acvariu.


Publicații

La Editura Martor a muzeului publicăm cărți, cataloage, caiete, pliante, cărți poștale ilustrate și revista anuală de antropologie „Martor”.
În colecția „Ethnophonie” au apărut până în prezent 25 de CD-uri cu muzici sătești și orășenești ale românilor, dar și ale maghiarilor, romilor, evreilor, ucrainenilor și aromânilor. „Ethnophonie” este o colecție de înalt nivel calitativ, răsplătită prin distincții occidentale: Premiul Academiei Charles Cros – Franța (2005) și Premiul Criticii Germane a Discului (2007).

Pentru că vrem un muzeu viu, în muzeu am strâns câteva „acareturi culturale“, creând locuri și prilejuri de întâlnire a oamenilor cu oamenii și cu cultura:

Galeria de Artă Țărănească – expoziție cu vânzare de obiecte de artă țărănească.
Atelierul de creativitate al M.N.Ț.R. invită, pe tot parcursul anului școlar, grădinițe, școli, licee, organizații nonprofit la: desenat, pictat, colaj textil și broderie, povești bricolate, teatru de umbre, croitorie și țesut, pictură pe sticlă, modelaj în argilă și ceară, ateliere de hârtie manuală și multe alte jocuri și jucării.
Cinema Muzeul Țăranului – sală de cinematograf cu o capacitate de 300 de locuri, axată pe film documentar și film artistic european de înaltă calitate.

De ce să susțineți Muzeul Național al Țăranului Român?

Un parteneriat pe măsură

Devenind susținătorii Muzeului Național al Țăranului Român, veți putea să asociați imaginea companiei dumneavoastră cu o instituție de cultură de prestigiu național și internațional.
Muzeul Țăranului este cotat cu trei stele în Ghidul Michelin 2019, fiind în top trei cele mai bune muzee din România.
Devenind partenerii noștri, vom putea construi împreună un proiect care să corespundă atât nevoilor noastre, cât și valorilor companiei dumneavoastră.


O comunicare cu sens

Dacă asociați numele companiei dumneavoastră cu unul sau mai multe dintre evenimentele Muzeului, veți beneficia de o mare vizibilitate pe materialele noastre de comunicare: campanii de afișaj, broșuri, cataloage, invitații, comunicate de presă, site, rețele sociale etc.


Acces privilegiat

Dacă veți susține activitățile noastre, vă veți puteți invita clienții și colaboratorii la evenimente de excepție beneficiind de ghidaje și vizite personalizate.


Cum ne puteți ajuta?

Expoziții temporare

Devenind susținătorii noștri într-o expoziție temporară, veți putea beneficia de o vizibilitate aparte și veți avea oportunitatea de a organiza evenimente private sau sampling în cadrul unui eveniment cultural de prim-plan în strânsă legătură cu valorile, imaginea și politica de responsabilitate socială a companiei dumneavoastră.


Achiziționarea unui obiect pentru colecția Muzeului și/sau restaurarea unui obiect deja existent în colecție

Dincolo de faptul că veți putea contribui la îmbogățirea patrimoniului național, veți avea posibilitatea de a achiziționa un obiect etnologic / o operă de artă tradițională, în contul Muzeului Național al Țăranului Român, sau veți putea contribui financiar la restaurarea unui obiect aflat deja în colecția noastră.

Acest fapt va permite îndeplinirea unuia dintre obiectivele muzeului, acela de a strânge, păstra, conserva și expune diverse artefacte.

Educație muzeală

Susținând muzeul în menirea sa socială și pedagogică înseamnă a-i permite dezvoltarea unei oferte către un public diversificat: copii, tineri, pensionari, public defavorizat etc.

Conferințe, ateliere de creativitate, vizite tematice, proiecții de film, activități în familie organizate în jurul unei expoziții, aplicații pentru telefonia mobilă – toate acestea pot face accesibilă cultura tradițională românească unui public numeros.

Puteți alege astfel să vă asociaţi acțiunilor noastre culturale în mod general sau prin proiecte precise, în jurul unui eveniment.


Pentru mai multe informații:

Iuliana Bălan
Marketing-Relații publice: 021.317.96.60 / 0721.243.548 / info@muzeultaranuluiroman.ro
 


înapoi la pagina principală
 
inchis