Catre Tur Virtual
Am fost pus şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.



Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvîntul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.


Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi... Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei... Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu "cântate" de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. Am considerat că e bine să inaugurăm sălile de muzeu, în noul muzeu, muzeu "al ţăranului", cu o expunere senină, amplă ca mesaj şi echilibrată ca stil. După decenii de enorme distrugeri cauzate ţărănimii de comunism, ar fi părut necesară o expunere "politică" şi dură, un bilanţ al ororilor petrecute cu satul românesc. Nu am luat-o pe acest drum, justificat, dar plin de verdicte, un drum presărat de tensiuni şi adversităţi. Nu era nici foarte creştinesc răspunsul în chip de răzbunare al noului muzeu! Am fi început noua viaţă printr-un semn trist şi sub lumina neagră a răzbunării. Crucea era tema cea mai potrivită, mai plină de viaţă ce o puteam găsi. De ce să demonstrăm omniprezenţa crucii? Pentru ca oamenii să tragă concluzia că nu pot trăi fără cruce...


Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori. Este un act militant. În cazul nostru este un act militant.


Cum se transformă un act de mărturisire într-o muzeografie mărturisitoare? Creând o muzeografie care se adresează în primul rând inimii. Se adresează mult mai tare unui afect inteligent, să zicem, decât raţiunii uscate.

O muzeografie organică urmăreşte rânduiala, nu ordinea.

Ceea ce am făcut şi vrem să continuăm a face în Muzeul Ţăranului nu are nimic de-a face cu jocul gratuit, cu anumite fenomene "de graniţă" din lumea contemporană cum ar fi "instalaţiile", montajele etc., chiar dacă există elemente exterioare comune. Ceea ce le diferenţiază categoric este elementul dat, patrimoniul, care e tiranic în acţiunea sa, dar pe care cu dragoste şi cunoaştere îl "îmblânzim", dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase, cu toată tensiunea ce apare pe parcursul discursului.


Un muzeu în stare permanent născândă cu o dispoziţie care să permită un perpetuu început.

Caracter experimental. Nu experiment în sens de joacă, ci dorinţă de aprofundare lipsită de suficienţa ştiutului. O privire proaspătă asupra fenomenului. Povara tradiţiei, nu povara poncifelor.


Se poate face o paralelă între modul cum e conceput experimentul ştiinţific în ştiinţa modernă şi muzeu. Aceeaşi izolare într-un mediu neutru, aceeaşi falsificare impusă de disciplina experimentului...


Spuneam şi altădată că mi-e teamă de un plan riguros, cum îmi este teamă de planuri când pictez. O formalizare prea precisă sărăceşte. Un plan riguros, în muzeografia pe care o caut, este inutil.



Da, eu, care citesc etichetele dintr-un muzeu pe care nu l-am mai văzut, aici voi folosi puţine etichete. Obiectele vor fi legate între ele prin relaţii pe care etichetele le-ar tulbura.

Pentru o asemenea muzeografie, esenţiale par să fie conceptele de articulaţie "tare" şi articulaţie "slabă". Un război de ţesut, de pildă, e un obiect puternic, impresionant prin materialitatea lui şi prin coerenţa formală, prin exprimarea limpede a funcţiei lui. El poate fi clasat, de aceea, în zona articulaţiilor "tari", a evidenţelor general percepute şi va fi utilizat atunci când avem nevoie să articulăm un complex de subansambluri: diverse unelte auxiliare legate de ţesut, ţesături de orice fel. El poate articula două spaţii aparent lipsite de legătură cauzală sau utilitară.

Articulaţia "slabă" poate fi, de pildă, o componentă a războiului de ţesut, precum spata. Un asemenea obiect devine activ când vrem să evocăm registre mai subtile. Ea va putea fi utilizată atunci când organizăm un spaţiu în jurul ideii de construcţie sau de ierarhie. Articulaţia slabă leagă mai bine două sau mai multe unităţi prin chiar discreţia şi slăbiciunea ei.


Sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit. Expunerea trebuie să cânte. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic.

Este nevoie de urechi bune pentru a auzi ce "vorbeşte" obiectul. Pentru a înţelege limbajul obiectului trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Dacă ai un astfel de auz şi dacă ai curajul să-ţi asculţi urechea, atunci obiectele sunt cele care dictează soluţiile de expunere. Dar trebuie să înveţi să faci ascultare.

Un subansamblu poate fi mai important decât întregul şi un gest mai important decât o demonstraţie.

Modul de prezentare înseamnă o atitudine faţă de obiect. Contează, în fond, ce îi ceri obiectului.

În muzeu, după obiect mi se pare important gestul. Dacă rulez un ştergar pe un sul de carton şi îl prezint într-o cutie este una, şi dacă îl prind pe perete, în aşa fel încât să pară bătut în cuie, este alta. Şi eu cred că trebuie să existe un gest cheie care să le însumeze pe toate, gestul prin care dăm valoare obiectelor, prin care le declarăm patrimoniu.

Excluderea evidentului, a explicitului, a excesivului; negarea apropierii obişnuite, a locurilor comune.


Tatonare fără formulări precise. Puse în formulă, lucrurile îşi pierd energia latentă. Un exces de formalizare în cadrul discursului muzeal poate duce până la distrugerea obiectului.

Simplitate, şi nu orgoliul aspiraţiei spre perfecţiune. Mult firesc şi supunere faţă de obiect.

Ce înseamnă cu adevărat major şi minor?


Muzeologia operează cu reguli bazate pe constantele percepţiei şi pe mode. Ea ar putea deveni un mod de înţelegere generală. Atunci muzeificarea ar înceta să mai fie o metodă, un mecanism anihilant, o reţetă.


Muzeologia apofatică, negativă, este, în acelaşi timp, "muzeologie concretă" în sensul în care discursul trebuie să acţioneze "slab", subtil, fragil, în favoarea lucrurilor, care sunt "simboluri emotive" şi riscă, prin procesul muzeificării, să se usuce... Pentru a transmite toată încărcătura sa, un "simbol emotiv", cum sunt lucrurile făcute de omul tradiţional, e nevoie ca el să fie lăsat destul de liber, puţin incorporat unui discurs abstract. Omul nededublat nu "producea", ci năştea obiecte, deci tot ce făcea ar putea fi un simbol emotiv pentru noi.


Nu este iraţional deloc ce fac. Se înscrie într-o poetică a muzeografiei, eventual. Există o poetică a arhitecturii; pentru ce n-ar exista o poetică a muzeografiei?



(fragmente din "Câteva gânduri despre cantitati, mentalitate si încrucisare", Horia Bernea, Mapa CRUCEA, Muzeul Taranului Român, 1993)


Solicitare de propuneri tematice pentru revista MARTOR nr. 25 / 2020 și nr. 26 / 2021




Termen limită de primire a propunerilor: 27 martie 2019
Propunerile se trimit pe adresa: revistamartor@gmail.com


Revista anuală MARTOR. Revista de antropologie a Muzeului Țăranului Român, înființată în 1996 și aflată deja în al 24-lea an al apariției sale continue, este o publicație tematică interdisciplinară și internațională, cuprinzând articole științifice din domeniul antropologiei, etnologiei, antropologiei vizuale, muzeografiei, istoriei, etnomuzicologiei și istoriei artei. Revista vizează în principal un public academic, dar și unul larg. Articolele publicate sunt în limba engleză sau franceză, respectând normele deja în uz pentru revistă, și care pot fi găsite la adresa: http://martor.muzeultaranuluiroman.ro/for-authors/. Sunt acceptate articole care trec de evaluarea (în regim anonim) a doi specialiști din domeniu (sistem „double blind peer review”).

Pe lângă tirajul tipărit (între 300-800 exemplare/număr) și publicarea pe site-ul dedicat, revista MARTOR este inclusă și indexată în baze de date internaționale: EBSCO, CEEOL, Index Copernicus și Anthropological Index Online (AIO), iar din aprilie 2018 a fost inclusă și în baza de date MLA – Modern Language Association, Directory of Periodicals. Totodată, suntem în proces de evaluare pentru indexarea ISI (al patrulea an).

Prezența în baze de date internaționale lărgește exponențial vizibilitatea muzeului în mediile academice și profesionale, astfel că includerea revistei în cât mai multe baze de date este o prioritate.

Pe lângă textele academice pe tema propusă în fiecare an, cuprinde o secțiune de Muzeografie, prin care se prezintă ultimele proiecte ale Muzeului Național al Țăranului Român, dar și ale altor muzee, precum și secțiunile Note de teren și Recenzii de carte. Toate textele incluse sunt într-o strânsă legătură cu tema din anul respectiv. Nu în ultimul rând, revista excelează în ceea privește aspectul său grafic, prin fotografii de o înaltă calitate expresivă, care fac legătura dintre artă și etnografie, contribuind la construirea secțiunilor și categoriilor publicațiilor. Accentul pe antropologia vizuală este, de altfel, una dintre trăsăturile care o individualizează.

Facem o solicitare pentru propuneri tematice ale revistei MARTOR pentru anii 2020 și 2021.

Datorită strategiei disciplinare și editoriale în care MARTOR s-a înscris prin indexarea într-un număr larg de baze de date, având în vedere faptul că suntem în proces de evaluare pentru indexarea ISI, tematica revistei trebuie să aibă în primul rând o dimensiune teoretică semnificativă și o deschidere tematică cu impact internațional.

Vă rugăm să redactați propunerile dumneavoastră după următoarea structură:


a) Titlul temei propuse;

b) Coordonatori (menționând și afilierea instituțională);

c) Justificarea temei (cel puțin două considerente care stau la baza propunerii tematice);

d) Posibile contribuții pe care coordonatorul este sigur că poate conta, menționând autorii și titlurile posibilelor articole.

Menționăm că propunerile urmează să fie tipărite și depuse la secretariat, pentru a fi prezentate și analizate în Consiliul Științific în luna aprilie 2019, în vederea selecției și aprobării lor.

Apelul pentru propuneri de tematici va fi postat și pe site-ul revistei, putând primi și propuneri din partea unor specialiști care nu sunt angajați ai muzeului.

Vă oferim mai jos câteva informații importante privind responsabilitățile coordonatorilor numerelor tematice.


În vederea realizării revistei la timp, este necesar să ne încadrăm în următorul calendarul:
 

- 1 mai 2019/2020: anunțul temei pentru anul 2020 sau pentru anul 2021, anunț lansat online și în grupuri din bazele de date ale muzeului cu specialiști în domeniu;
- 1 noiembrie 2019/2020: data limită de primire a rezumatelor propunerilor și selecția lor, realizată de către coordonatorii de număr;
- 15 februarie 2020/2021: primirea textelor finale și inițierea procesului de evaluare;
- 15 martie – 30 mai 2020/2021: peer-review;
- iunie 2020/2021: revizuirea textelor de către autori și trimiterea versiunii finale;
- iulie – 15 septembrie 2020/2021: corectură de limbă;
- 15 septembrie – 15 octombrie 2020/2021: pregătirea pentru tipar.
 

Responsabilitățile coordonatorilor numerelor tematice sunt:
 

1) De a asigura textul propunerii tematice în limba engleză / franceză.
2) De a asigura coordonarea numărului din punct de vedere științific:

a. De a selecta propunerile primite prin analiza rezumatelor primite de la autori.
b. De a asigura o listă de specialiști din domeniu (min. 20 persoane) care ar putea evalua textele în sistem peer-review.
c. De a asigura evaluarea fiecărui articol academic în sistem de peer-review anonim, trimițând textul la doi recenzori (cercetători în domeniu) și de a ține legătura cu recenzorii.
d. De a redacta introducerea volumului tematic (text teoretic de suport pentru tema propusă, precum și prezentarea numărului).
e. De a asigura un concept pentru ilustrația numărului în afara ilustrațiilor incluse în textele cuprinse în volum (imaginile interstițiale, imaginea pentru copertă etc.).

3) De a contribui la munca editorială prin supervizarea punerii în pagină a revistei.
4) De a organiza și prezida evenimentul de lansare a revistei după publicarea acesteia.

Până în prezent revista a cuprins numere tematice acoperind următoarele teme:
 

Nr. 16/2011 – Towards an anthropology of success;
Nr. 17/2012 – Everyday life during communism. History, memory, oblivion;
Nr. 18/2013 – Remembering childhood;
Nr. 19/2014 – The Agrarian Question – a Historical and Political Economy Outlook;
Nr. 20/2015 – Bodies – Matter – Narratives of Corporeality;
Nr. 21/2016 – A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay Meadow Management;
Nr. 22/2017 – Back to the Future. Creative Traditions in the 21st Century;
Nr. 23/2018 – Curating Change in the Museum;
Nr. 24/2019 – număr în curs de realizare, Archives and Politics of Memory: the Collecting, Storage, Ownership and Selective Disclosure of Archival Material.



București, 28 februarie 2019

Anamaria Iuga
Șef secție Studii etnologice
 




înapoi la pagina principală
 
inchis