Catre Tur Virtual
Am fost pus şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.



Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvîntul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.


Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi... Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei... Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu "cântate" de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. Am considerat că e bine să inaugurăm sălile de muzeu, în noul muzeu, muzeu "al ţăranului", cu o expunere senină, amplă ca mesaj şi echilibrată ca stil. După decenii de enorme distrugeri cauzate ţărănimii de comunism, ar fi părut necesară o expunere "politică" şi dură, un bilanţ al ororilor petrecute cu satul românesc. Nu am luat-o pe acest drum, justificat, dar plin de verdicte, un drum presărat de tensiuni şi adversităţi. Nu era nici foarte creştinesc răspunsul în chip de răzbunare al noului muzeu! Am fi început noua viaţă printr-un semn trist şi sub lumina neagră a răzbunării. Crucea era tema cea mai potrivită, mai plină de viaţă ce o puteam găsi. De ce să demonstrăm omniprezenţa crucii? Pentru ca oamenii să tragă concluzia că nu pot trăi fără cruce...


Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori. Este un act militant. În cazul nostru este un act militant.


Cum se transformă un act de mărturisire într-o muzeografie mărturisitoare? Creând o muzeografie care se adresează în primul rând inimii. Se adresează mult mai tare unui afect inteligent, să zicem, decât raţiunii uscate.

O muzeografie organică urmăreşte rânduiala, nu ordinea.

Ceea ce am făcut şi vrem să continuăm a face în Muzeul Ţăranului nu are nimic de-a face cu jocul gratuit, cu anumite fenomene "de graniţă" din lumea contemporană cum ar fi "instalaţiile", montajele etc., chiar dacă există elemente exterioare comune. Ceea ce le diferenţiază categoric este elementul dat, patrimoniul, care e tiranic în acţiunea sa, dar pe care cu dragoste şi cunoaştere îl "îmblânzim", dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase, cu toată tensiunea ce apare pe parcursul discursului.


Un muzeu în stare permanent născândă cu o dispoziţie care să permită un perpetuu început.

Caracter experimental. Nu experiment în sens de joacă, ci dorinţă de aprofundare lipsită de suficienţa ştiutului. O privire proaspătă asupra fenomenului. Povara tradiţiei, nu povara poncifelor.


Se poate face o paralelă între modul cum e conceput experimentul ştiinţific în ştiinţa modernă şi muzeu. Aceeaşi izolare într-un mediu neutru, aceeaşi falsificare impusă de disciplina experimentului...


Spuneam şi altădată că mi-e teamă de un plan riguros, cum îmi este teamă de planuri când pictez. O formalizare prea precisă sărăceşte. Un plan riguros, în muzeografia pe care o caut, este inutil.



Da, eu, care citesc etichetele dintr-un muzeu pe care nu l-am mai văzut, aici voi folosi puţine etichete. Obiectele vor fi legate între ele prin relaţii pe care etichetele le-ar tulbura.

Pentru o asemenea muzeografie, esenţiale par să fie conceptele de articulaţie "tare" şi articulaţie "slabă". Un război de ţesut, de pildă, e un obiect puternic, impresionant prin materialitatea lui şi prin coerenţa formală, prin exprimarea limpede a funcţiei lui. El poate fi clasat, de aceea, în zona articulaţiilor "tari", a evidenţelor general percepute şi va fi utilizat atunci când avem nevoie să articulăm un complex de subansambluri: diverse unelte auxiliare legate de ţesut, ţesături de orice fel. El poate articula două spaţii aparent lipsite de legătură cauzală sau utilitară.

Articulaţia "slabă" poate fi, de pildă, o componentă a războiului de ţesut, precum spata. Un asemenea obiect devine activ când vrem să evocăm registre mai subtile. Ea va putea fi utilizată atunci când organizăm un spaţiu în jurul ideii de construcţie sau de ierarhie. Articulaţia slabă leagă mai bine două sau mai multe unităţi prin chiar discreţia şi slăbiciunea ei.


Sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit. Expunerea trebuie să cânte. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic.

Este nevoie de urechi bune pentru a auzi ce "vorbeşte" obiectul. Pentru a înţelege limbajul obiectului trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Dacă ai un astfel de auz şi dacă ai curajul să-ţi asculţi urechea, atunci obiectele sunt cele care dictează soluţiile de expunere. Dar trebuie să înveţi să faci ascultare.

Un subansamblu poate fi mai important decât întregul şi un gest mai important decât o demonstraţie.

Modul de prezentare înseamnă o atitudine faţă de obiect. Contează, în fond, ce îi ceri obiectului.

În muzeu, după obiect mi se pare important gestul. Dacă rulez un ştergar pe un sul de carton şi îl prezint într-o cutie este una, şi dacă îl prind pe perete, în aşa fel încât să pară bătut în cuie, este alta. Şi eu cred că trebuie să existe un gest cheie care să le însumeze pe toate, gestul prin care dăm valoare obiectelor, prin care le declarăm patrimoniu.

Excluderea evidentului, a explicitului, a excesivului; negarea apropierii obişnuite, a locurilor comune.


Tatonare fără formulări precise. Puse în formulă, lucrurile îşi pierd energia latentă. Un exces de formalizare în cadrul discursului muzeal poate duce până la distrugerea obiectului.

Simplitate, şi nu orgoliul aspiraţiei spre perfecţiune. Mult firesc şi supunere faţă de obiect.

Ce înseamnă cu adevărat major şi minor?


Muzeologia operează cu reguli bazate pe constantele percepţiei şi pe mode. Ea ar putea deveni un mod de înţelegere generală. Atunci muzeificarea ar înceta să mai fie o metodă, un mecanism anihilant, o reţetă.


Muzeologia apofatică, negativă, este, în acelaşi timp, "muzeologie concretă" în sensul în care discursul trebuie să acţioneze "slab", subtil, fragil, în favoarea lucrurilor, care sunt "simboluri emotive" şi riscă, prin procesul muzeificării, să se usuce... Pentru a transmite toată încărcătura sa, un "simbol emotiv", cum sunt lucrurile făcute de omul tradiţional, e nevoie ca el să fie lăsat destul de liber, puţin incorporat unui discurs abstract. Omul nededublat nu "producea", ci năştea obiecte, deci tot ce făcea ar putea fi un simbol emotiv pentru noi.


Nu este iraţional deloc ce fac. Se înscrie într-o poetică a muzeografiei, eventual. Există o poetică a arhitecturii; pentru ce n-ar exista o poetică a muzeografiei?



(fragmente din "Câteva gânduri despre cantitati, mentalitate si încrucisare", Horia Bernea, Mapa CRUCEA, Muzeul Taranului Român, 1993)


Museums Meet Museums 5-6 octombrie 2018




„Museums Meet Museums 2018” - despre leadership, inovație, conectarea la comunitate și crearea unei relații pe termen lung cu vizitatorul


Muzeele trebuie să vină în întâmpinarea publicului și să găsească noi modalități de a atrage vizitatorii, adaptate societății actuale, atât de interconectată și digitalizată. Aceasta este una dintre concluziile dezbaterilor din cadrul celei de-a doua ediții a seminarului muzeal internațional „Museums Meet Museums”, care a avut loc în 5 și 6 octombrie la Muzeul Național de Artă al României din București. La eveniment au participat 11 experți internaționali în domeniul muzeal din 8 țări și peste 100 de specialiști din România reprezentând cele mai importante muzee, instituții culturale sau organizații de profil din țară. 

Tema ediției din acest an a conferinței „Museums Meet Museums” a fost „Un vis. O viziune. Un muzeu. Leadership în domeniul muzeal”, iar cei 11 lectori au împărtășit auditoriului viziunea și experiențele lor în privința unor noi metode de prezentare a colecțiilor, de interacțiune cu publicul, de atragere a unor categorii noi de vizitatori, dar și de poziționare a muzeelor în societatea actuală și în comunitate.

„Muzeele trebuie să învețe să lucreze cu comunitatea, să se conecteze cu aceasta, aflându-i poveștile, ritmul, interesele și obiectivele. Muzeele trebuie să deschidă conversații și să fie spații unde oamenii pot găsi răspunsuri la întrebările și preocupările lor”, a spus Marsha Semmel, un reputat expert muzeal american independent. Ea a prezentat câteva strategii de leadership care pot fi aplicate în muzee și a vorbit despre rolul liderilor de astăzi din instituțiile culturale. Un bun lider trebuie să aibă o viziune de ansamblu, dar să se și implice, să identifice vocile cu potențial de leadership din organizație și să își motiveze echipa să creeze împreună și să dea viață acelei viziuni despre organizație. 

Profesorul și antreprenorul Andreas Heinecke din Germania, fondatorul expoziției „Dialog în întuneric”, a subliniat că muzeele trebuie să vină în întâmpinarea vizitatorului și să creeze o relație pe termen lung cu acesta. Andreas Heinecke a prezentat o noua viziune asupra interacțiunii publicului cu muzeul si a oferit mai multe exemple despre cum poate fi implicat vizitatorul, prin crearea unor grupuri care sa participe activ la vizită, să interacționeze, să lucreze și să discute în cadrul unor ateliere. Un astfel de exemplu este și proiectul pe care l-a inițiat el și care a devenit internațional - „Dialog în întuneric” – o expoziție în care grupuri mici de vizitatori sunt conduse prin întuneric de către ghizi nevăzători. Astfel publicul poate învață cum să interacționeze fără ajutorul privirii, doar pe baza celorlalte simțuri, și poate înțelege cum este să fii orb. „Muzeele trebuie să joace un rol puternic în a aduce schimbarea socială”, a spus Andreas Heinecke.

Jasminko Halilović, fondatorul „War Childhood Museum” din Sarajevo, a prezentat istoria singurului muzeu din lume care aduce în atenția publicului experiența copiilor afectați de război, instituție premiată de Consiliul Europei în acest an. Jasminko Halilović a creat inițial o platformă online unde oamenii au fost invitați să împărtășească amintiri despre ce a însemnat copilăria lor în timpul războiului, iar apoi a strâns aceste mărturii într-o carte. Crearea muzeului a fost următorul pas firesc, iar acesta a luat naștere cu sprijinul comunității și a autorităților locale și prin implicarea directă a cetățenilor, care au donat obiecte. Muzeul a creat, la rândul său, o comunitate - cea a oamenilor care au fost afectați de război și împărtășesc amintiri și experiențe comune - devenind astfel un liant social. 

Un exemplu de leadership puternic în domeniul cultural a prezentat și Alex Saint, directorul companiei „Creative Tourist Consults” din Manchester și co-autoare a lucrării „Rethinking the Museum”. „Managerii muzeelor și galeriilor din Manchster si-au unit fortele pentru a vorbi societătii cu o singură voce, s-au apropiat de comunitate și au reușit să transforme orașul și să atragă turisti din toată lumea. Totul s-a realizat prin colaborare și având în vedere o viziune mai amplă, un scop mai mare decât scopul individual al fiecărei instituții în parte. Parteneriatul și împărtășirea unui ideal comun sunt cheia succesului, Invitați oamenii să participe la idealurile și proiectele voastre”, a spus Alex Saint.

Prezentări interesante despre muzee inovatoare în secolul 21 au susținut și ceilalți lectori invitați: CBE Diane Lees, directorul general al rețelei muzeale britanice „Imperial War Museums”, André Delpuech, directorul Muzeului Omului din Paris, Claude d’Anthenaise, directorul „Musée de la Chasse et de la Nature” din Franța, precum și Ciprian Ștefan, director al Complexului Național Muzeal „ASTRA” din Sibiu, ales, în data de 5 octombrie, președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR). Pe scena conferinței au mai urcat Pierluigi Sacco, profesor de economie culturală la Universitatea IULM din Milano, care a prezentat o nouă viziune despre muzee văzute ca o resursă a comunității, Virgil Nițulescu, fostul președinte al RNMR, care a vorbit despre managementul muzeelor din România, și specialistul japonez Daisuke Kudo, care a adus în atenția muzeografilor o nouă modalitate de protejare a colecțiilor în caz de cutremur. Seminarul a fost moderat de Codruța Cruceanu, istoric de artă și consultant cu o bogată experiență în domeniul muzeal.

Seminarul internațional „Museums Meet Museums 2018” a fost organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), al Institutului Cultural Român și al Institutului Francez și va avea loc în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) este cea mai mare organizație profesională dedicată muzeelor din țara noastră, având peste 71 de muzee membre. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte dezvoltate de RMNR este Noaptea Muzeelor, eveniment de mare impact la scară națională, care a atras în ultimii ani sute de mii de vizitatori, fiind unul dintre cele mai de succes programe culturale din România.

Organizator: Rețeaua Națională a Muzeelor din România
Parteneri strategici: Administrația Fondului Cultural Național, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Muzeul Astra, Aqua Carpatica
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, NEMO (ne-mo.org), Muzeul Național al Țăranului Român
Parteneri media: Radio România Cultural, OZB, Cariere, Igloo, Nine O’Clock, Observator Cultural, Onlinegallery.ro, 4arte.ro, Bookhub, Modernism, Revista Atelierul.

 






înapoi la pagina principală
 
inchis