Catre Tur Virtual
Am fost pus şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.



Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvîntul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.


Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi... Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei... Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu "cântate" de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. Am considerat că e bine să inaugurăm sălile de muzeu, în noul muzeu, muzeu "al ţăranului", cu o expunere senină, amplă ca mesaj şi echilibrată ca stil. După decenii de enorme distrugeri cauzate ţărănimii de comunism, ar fi părut necesară o expunere "politică" şi dură, un bilanţ al ororilor petrecute cu satul românesc. Nu am luat-o pe acest drum, justificat, dar plin de verdicte, un drum presărat de tensiuni şi adversităţi. Nu era nici foarte creştinesc răspunsul în chip de răzbunare al noului muzeu! Am fi început noua viaţă printr-un semn trist şi sub lumina neagră a răzbunării. Crucea era tema cea mai potrivită, mai plină de viaţă ce o puteam găsi. De ce să demonstrăm omniprezenţa crucii? Pentru ca oamenii să tragă concluzia că nu pot trăi fără cruce...


Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori. Este un act militant. În cazul nostru este un act militant.


Cum se transformă un act de mărturisire într-o muzeografie mărturisitoare? Creând o muzeografie care se adresează în primul rând inimii. Se adresează mult mai tare unui afect inteligent, să zicem, decât raţiunii uscate.

O muzeografie organică urmăreşte rânduiala, nu ordinea.

Ceea ce am făcut şi vrem să continuăm a face în Muzeul Ţăranului nu are nimic de-a face cu jocul gratuit, cu anumite fenomene "de graniţă" din lumea contemporană cum ar fi "instalaţiile", montajele etc., chiar dacă există elemente exterioare comune. Ceea ce le diferenţiază categoric este elementul dat, patrimoniul, care e tiranic în acţiunea sa, dar pe care cu dragoste şi cunoaştere îl "îmblânzim", dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase, cu toată tensiunea ce apare pe parcursul discursului.


Un muzeu în stare permanent născândă cu o dispoziţie care să permită un perpetuu început.

Caracter experimental. Nu experiment în sens de joacă, ci dorinţă de aprofundare lipsită de suficienţa ştiutului. O privire proaspătă asupra fenomenului. Povara tradiţiei, nu povara poncifelor.


Se poate face o paralelă între modul cum e conceput experimentul ştiinţific în ştiinţa modernă şi muzeu. Aceeaşi izolare într-un mediu neutru, aceeaşi falsificare impusă de disciplina experimentului...


Spuneam şi altădată că mi-e teamă de un plan riguros, cum îmi este teamă de planuri când pictez. O formalizare prea precisă sărăceşte. Un plan riguros, în muzeografia pe care o caut, este inutil.



Da, eu, care citesc etichetele dintr-un muzeu pe care nu l-am mai văzut, aici voi folosi puţine etichete. Obiectele vor fi legate între ele prin relaţii pe care etichetele le-ar tulbura.

Pentru o asemenea muzeografie, esenţiale par să fie conceptele de articulaţie "tare" şi articulaţie "slabă". Un război de ţesut, de pildă, e un obiect puternic, impresionant prin materialitatea lui şi prin coerenţa formală, prin exprimarea limpede a funcţiei lui. El poate fi clasat, de aceea, în zona articulaţiilor "tari", a evidenţelor general percepute şi va fi utilizat atunci când avem nevoie să articulăm un complex de subansambluri: diverse unelte auxiliare legate de ţesut, ţesături de orice fel. El poate articula două spaţii aparent lipsite de legătură cauzală sau utilitară.

Articulaţia "slabă" poate fi, de pildă, o componentă a războiului de ţesut, precum spata. Un asemenea obiect devine activ când vrem să evocăm registre mai subtile. Ea va putea fi utilizată atunci când organizăm un spaţiu în jurul ideii de construcţie sau de ierarhie. Articulaţia slabă leagă mai bine două sau mai multe unităţi prin chiar discreţia şi slăbiciunea ei.


Sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit. Expunerea trebuie să cânte. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic.

Este nevoie de urechi bune pentru a auzi ce "vorbeşte" obiectul. Pentru a înţelege limbajul obiectului trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Dacă ai un astfel de auz şi dacă ai curajul să-ţi asculţi urechea, atunci obiectele sunt cele care dictează soluţiile de expunere. Dar trebuie să înveţi să faci ascultare.

Un subansamblu poate fi mai important decât întregul şi un gest mai important decât o demonstraţie.

Modul de prezentare înseamnă o atitudine faţă de obiect. Contează, în fond, ce îi ceri obiectului.

În muzeu, după obiect mi se pare important gestul. Dacă rulez un ştergar pe un sul de carton şi îl prezint într-o cutie este una, şi dacă îl prind pe perete, în aşa fel încât să pară bătut în cuie, este alta. Şi eu cred că trebuie să existe un gest cheie care să le însumeze pe toate, gestul prin care dăm valoare obiectelor, prin care le declarăm patrimoniu.

Excluderea evidentului, a explicitului, a excesivului; negarea apropierii obişnuite, a locurilor comune.


Tatonare fără formulări precise. Puse în formulă, lucrurile îşi pierd energia latentă. Un exces de formalizare în cadrul discursului muzeal poate duce până la distrugerea obiectului.

Simplitate, şi nu orgoliul aspiraţiei spre perfecţiune. Mult firesc şi supunere faţă de obiect.

Ce înseamnă cu adevărat major şi minor?


Muzeologia operează cu reguli bazate pe constantele percepţiei şi pe mode. Ea ar putea deveni un mod de înţelegere generală. Atunci muzeificarea ar înceta să mai fie o metodă, un mecanism anihilant, o reţetă.


Muzeologia apofatică, negativă, este, în acelaşi timp, "muzeologie concretă" în sensul în care discursul trebuie să acţioneze "slab", subtil, fragil, în favoarea lucrurilor, care sunt "simboluri emotive" şi riscă, prin procesul muzeificării, să se usuce... Pentru a transmite toată încărcătura sa, un "simbol emotiv", cum sunt lucrurile făcute de omul tradiţional, e nevoie ca el să fie lăsat destul de liber, puţin incorporat unui discurs abstract. Omul nededublat nu "producea", ci năştea obiecte, deci tot ce făcea ar putea fi un simbol emotiv pentru noi.


Nu este iraţional deloc ce fac. Se înscrie într-o poetică a muzeografiei, eventual. Există o poetică a arhitecturii; pentru ce n-ar exista o poetică a muzeografiei?



(fragmente din "Câteva gânduri despre cantitati, mentalitate si încrucisare", Horia Bernea, Mapa CRUCEA, Muzeul Taranului Român, 1993)


Atelierul de creativitate de la MȚR // octombrie 2018 – iunie 2019




An nou școlar, cu aceleași ateliere de după sau în loc de școală: desen, pictură pe diverse suporturi, cusături, colaj, țesături fel de fel, povești – povești jucate, interpretate, ilustrate, animate, ceva despre muzeu și modelaj în ceară sau lut, hârtie manuală. Pentru copii de la trei ani, sigur și pentru maturi și bunici, pentru școli, grădinițe, asociații și școli (așa-numite-oficial) speciale, din București sau de oriunde.

Abordările multidisciplinare și nonformale pun în centru viața țărănească, povestea și obiectul țărănesc, aducând în experiența imediată, recentă a copilului un tip de cultură la care nu mai are acces în viața de zi cu zi.
Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere și conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului.

Prețul: 15 lei/participant. Au gratuitate beneficiarii organizațiilor nonprofit și școlilor speciale.

Unde: Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1.
 

Program luna noiembrie:
 

Luni

10.00-11.30 Program pentru beneficiarii fundațiilor, asociațiilor și școlilor speciale

Marți

10.30-12.00 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate (clase), copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.

13.00-14.30 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de la 5 ani, informații și înscrieri la telefon 021 317.96.59

Miercuri

10.30-12.00 Ateliere de colaj textil, cusături cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate, copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.

Joi

10.30-12.00 Cu Teatrul de umbre prin calendarul obiceiurilor tradiționale românești cu Beatrice Iordan, pentru grupuri organizate (clase), și copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la beatriceiordan@yahoo.com.
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
La sfârșitul atelierului, copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă.

Vineri

10.30-12.00 Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan, informații și înscrieri la telefon: 021.317.96.59
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...

Sâmbătă

10.00-11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii de minim 6 ani, maxim 80. Atelierul este pentru 8 persoane. Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.

11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut şi cusut cu Lidia Stareş - la Nuiele, pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți. Înscrieri la telefon: 0722.798.284
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca ”scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

11.30-13.00 Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani, înscrieri la telefon 0737.346.872.
Vor fi abordate o serie de tehnici : modelaj direct, realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara, realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară, decoruri pe vase din argilă, modelate liber, decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos. Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor).

 

Duminică

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta, informații și înscrieri la 0727.015 825.
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale,obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică. Copiii sub 5 ani vor lucra împreuna cu un părinte.

18 noiembrie - Cutie pentru comori
Ce este o comoara? Pentru unii poate fi un cristal strălucitor, pentru altul o bomboana de ciocolată scumpă sau poate o pană de la o pasăre misterioasa pe care ai găsit-o într-o călătorie de neuitat. Eu, de exemplu, am găsit un căluț de mare când mă plimbam pe plajă. Și mi-am dat seama imediat că am de-a face cu o comoară: căluții de mare nu ies niciodată la mal, așadar, acesta era, clar, special.
Pentru 10 participanți de la 5 ani.

25 noiembrie - Portret de sfânt
Nu vrem sa îi spunem atelier de icoane din lut. Dar vom spune povestea Sfântului Nicolae, prietenul copiilor, și îi vom desena chipul protector, numai bun de avut aproape ca reamintire a faptului că întotdeauna cineva ne iubește si are grijă de noi.
Pentru 10 participanți de la 5 ani.

Atelier „Lumina lină”
Demult, înainte de inventarea electricității, oamenii luminau nopțile cu puterea imprevizibilă a focului. Foloseau lumânări din ceară sau opaițe cu ulei sau alcool. Noi vom lucra un suport pentru lumânare, vom face “portretul” strămoșului lămpii de astăzi. Pentru 10 participanți de la 4 ani.

Atelier „Globuri de Crăciun”
Sunt multe feluri în care putem crea obiecte de agățat în pomul de Craciun. Dar cel mai important e ca acestea să spună o poveste. Pentru 20 de participanți de la 3 ani.


Pe perioada derulării expoziției pentru copii Muzeul la cutie, Valentina Bâcu va desfășura ateliere demonstrative de animație, pornind de la poveștile tradiționale românești. Înscrieri și informații la adresa atelieruldecreativitate@gmail.com.
 

La cerere se va desfășura, pentru grupuri organizate, și Atelierul de hârtie manuală cu Sașa Liviu Stoianovici, înscrieri pe educatiemuzealamtr@gmail.com
Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într-un loc cu zâmbet și liniște. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei. Deșeul de hârtie se mărunțește, se îmbăiază, se toacă, se combină cu apă. Rezultă pasta de hârtie. Se scoate cu sita, se așterne pe pânză, se presează, se întinde, se usucă. Se întâmplă magia și se obține o nouă hârtie. Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici. Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.

Atelier pentru maximum 15 participanți.




 


înapoi la pagina principală
 
inchis