Catre Tur Virtual
Ethnophonie este, la începutul anilor 90, numele unei colecţii de casete consacrate muzicilor de tradiţie orală din România. Înainte de a sucomba, strivită de dificultăţi financiare (1996), colecţia îşi câştigă în România o serie de tineri simpatizanţi. Ea este remarcată, în mod neaşteptat, de o revistă franceză de mare prestigiu: Trad Musique.

În 2000 colecţia reînvie, gravată pe CD-uri însoţite de ample broşuri bilingve (engleză-franceză, apoi română-engleză). Realizatorii ei sunt decişi să facă imposibilul pentru a prelungi colecţia pe termen indefinit, la acelaşi nivel calitativ. După cel de-al şaptelea disc autorii înţeleg că, chibzuindu-şi micile subvenţii şi venituri, au şanse să izbutească, chiar în contextul prăbuşirii dramatice a industriei mondiale a discului.

Prin 2002 apar primele ecouri favorabile consistente, majoritatea provenind din Occident: Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia, Germania, Polonia. În 2004, unul din discurile colecţiei – Muzică ţigănească din Transilvania – este nominalizat pentru Premiul criticii germane a discului (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Revista Song Lines publică, sub o semnătură celebră, recenzii măgulitoare pentru discurile 005-010 – cel mai apreciat din ele fiind Muzică veche din Moldova de Sus. Revista Cahiers de musique traditionnelle consemnează şi ea câteva preţioase elogii pe marginea seriei. Posturi de radio străine difuzează, ocazional sau cu regularitate, piese din colecţia Ethnophonie. În universităţile americane, austriece şi franceze, discurile sunt folosite pentru ilustrarea unor cursuri referitoare la muzicile Europei de răsărit. Producători de filme recurg la muzica colecţiei pentru ilustrarea operelor lor documentare sau artistice. Broşuri şi pliante turistice le recomandă vizitatorilor să-şi achiziţioneze din România întreaga colecţie Ethnophonie.

La finele anului 2004 Academia Charles Cross examinează întreaga colecţie – care numără pe atunci 10 CD-uri – , după care o propune pentru premiul Coup de coeur, la categoria Musiques traditionnelles. Premiul este proclamat la Arles, în 16 iulie 2005.

Începând din 2002, realizatorii se hotărăsc să-şi denumească Ethnophonie toate gesturile pe care le comit: cercetările de teren aprofundate în diferite regiuni ale ţării, concertele, animaţiile muzicale, conferinţele, cărţile şi broşurile etnomuzicologice. Gestul lor este justificat de faptul că toate urmăresc popularizarea muzicii de tradiţie orală şi impunerea sa ca o alternativă genuină de calitate pentru muzica folclorică oficială, susţinută în continuare în România de majoritatea instituţiilor culturale de stat, de medii, de oamenii politici şi de bogătaşii de plastic ai tranziţiei.

Ethnophonie va participa la festivităţile legate de centenarul muzeului lansându-şi ultima producţie: Aromânii din Andon Poci, Albania. Cântări şi povestiri, CD însoţit de o amplă şi ambiţioasă broşură (în limbile română, aromână, engleză, greacă şi albaneză).

www.ethnophonie.ro

Sărbătorile din luna septembrie




1 septembrie: Simion Stâlpnicul; Ciricul păsărilor
Până în secolul al XVIII-lea, această dată însemna începutul anului pentru biserică şi pentru cancelarie în Ţările româneşti. Se crede că Sfântul susţine stâlpii ce sprijină pământul. Oamenii încearcă să afle cum va fi vremea, „ghicind“ după viermii din mere. Cum e vremea acum – aşa va fi tot anul. Deşi e zi de sărbătoare, se lucrează!

8 septembrie: Sfânta Maria Mică
La 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, în 8 septembrie Naşterea Fecioarei Maria. Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârşitul verii. Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării căci vremea începe să se strice. Maria Mică se păzeşte prin nelucrare la fel ca Maria Mare.

MAICA DOMNULUI ŞI PĂIANJENUL
Se zice că Maica Domnului torcea şi ţesea singură pânza din care făcea cămaşa Fiului Sfânt. Într-o zi, un păianjen îngâmfat i-a zis că el face o pânză mai subţire. S-au luat la întrecere şi păianjenul a câştigat. Maica Sfântă l-a blestemat să-şi afle hrana numai din tors şi ţesut.
Lucrul pânzei este de la Maica Domnului. Ea l-a dat oamenilor ca să aibă din ce să-şi facă linţoliu. Cât timp femeia ţese, Maica Domnului stă în genunchi lângă ea.

9 septembrie: Sfinţii Ioachim şi Ana
Cum Ana e un prenume frecvent la români, 9 septembrie face parte dintre zilele păzite în sat.
Din tradiţia sfântă se ştie că părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, erau bogaţi şi că de fiecare sărbătoare dăruiau o treime din ce aveau săracilor şi o treime bisericii. Au petrecut 50 de ani împreună fără să aibă copii. Ioachim a mers o dată cu daruri la Ierusalim, dar arhiereul n-a vrut să i le primească pentru că nu s-a învrednicit să lase urmaşi seminţiei lui Israel. Supărat, Ioachim nu s-a întors acasă; a plecat în pustiu, unde s-a rugat lui Dumnezeu timp de 40 de zile, cerându-i să le dea un copil. Acasă, Ana se ruga şi ea. Şi Dumnezeu s-a îndurat, le-a trimis îngerul să-i anunţe că se va naşte din trupurile lor Maica Domnului.

14 septembrie: Ziua Crucii
Este sărbătoare mare şi se posteşte. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roşu la toartă şi având deasupra covrig şi lumânare.
De Ziua Crucii se închide pământul. Gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până de Alexii. Mai înainte de a intra în pământ, şerpii se adună pe un vârf de munte sau într-un aluniş. Acolo, toţi scuipă pe coada unuia dintre ei. Din scuipatul lor fac o mărgică bună de leac. Şarpele care a muşcat peste an un om nu mai paote să intre în pământ. Nu-l mai primeşte. Va rămâne afară şi va muri. Ziua Crucii se mai numeşte, de aceea, şi Ziua Şarpelui.
Oamenii evită şerpii. Există însă un şarpe alb-gălbui care trăieşte sub prag sau în pereţii caselor construite din nuiele împletite şi lipite cu lut. Este numit şarpele casei, ceasornicul casei sau ştima casei. Nu este bine să-l omori. Iar dacă fuge, casa rămâne în scurt timp pustie. Cine omoară un şarpe de casă moare şi el.
De Ziua Crucii plantele pălesc. Rămân verzi numai cele necurate. Se culeg plante de leac.

24 septembrie: Teclele
Teclele sunt păzite cu grijă pentru că sunt rele de lupi. Cui lucrează de Tecle îi mănâncă lupii berbecii. În unele locuri sărbătoarea ţine trei zile şi se numeşte Berbecari. Cel mai primejdios în aceste zile este să umbli cu unelte ascuţite. Se ţine ca să te păzeşti de foc, cumpănă, năpastă, Ducă-se pe pustii.


Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis