Catre Tur Virtual
Ethnophonie este, la începutul anilor 90, numele unei colecţii de casete consacrate muzicilor de tradiţie orală din România. Înainte de a sucomba, strivită de dificultăţi financiare (1996), colecţia îşi câştigă în România o serie de tineri simpatizanţi. Ea este remarcată, în mod neaşteptat, de o revistă franceză de mare prestigiu: Trad Musique.

În 2000 colecţia reînvie, gravată pe CD-uri însoţite de ample broşuri bilingve (engleză-franceză, apoi română-engleză). Realizatorii ei sunt decişi să facă imposibilul pentru a prelungi colecţia pe termen indefinit, la acelaşi nivel calitativ. După cel de-al şaptelea disc autorii înţeleg că, chibzuindu-şi micile subvenţii şi venituri, au şanse să izbutească, chiar în contextul prăbuşirii dramatice a industriei mondiale a discului.

Prin 2002 apar primele ecouri favorabile consistente, majoritatea provenind din Occident: Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia, Germania, Polonia. În 2004, unul din discurile colecţiei – Muzică ţigănească din Transilvania – este nominalizat pentru Premiul criticii germane a discului (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Revista Song Lines publică, sub o semnătură celebră, recenzii măgulitoare pentru discurile 005-010 – cel mai apreciat din ele fiind Muzică veche din Moldova de Sus. Revista Cahiers de musique traditionnelle consemnează şi ea câteva preţioase elogii pe marginea seriei. Posturi de radio străine difuzează, ocazional sau cu regularitate, piese din colecţia Ethnophonie. În universităţile americane, austriece şi franceze, discurile sunt folosite pentru ilustrarea unor cursuri referitoare la muzicile Europei de răsărit. Producători de filme recurg la muzica colecţiei pentru ilustrarea operelor lor documentare sau artistice. Broşuri şi pliante turistice le recomandă vizitatorilor să-şi achiziţioneze din România întreaga colecţie Ethnophonie.

La finele anului 2004 Academia Charles Cross examinează întreaga colecţie – care numără pe atunci 10 CD-uri – , după care o propune pentru premiul Coup de coeur, la categoria Musiques traditionnelles. Premiul este proclamat la Arles, în 16 iulie 2005.

Începând din 2002, realizatorii se hotărăsc să-şi denumească Ethnophonie toate gesturile pe care le comit: cercetările de teren aprofundate în diferite regiuni ale ţării, concertele, animaţiile muzicale, conferinţele, cărţile şi broşurile etnomuzicologice. Gestul lor este justificat de faptul că toate urmăresc popularizarea muzicii de tradiţie orală şi impunerea sa ca o alternativă genuină de calitate pentru muzica folclorică oficială, susţinută în continuare în România de majoritatea instituţiilor culturale de stat, de medii, de oamenii politici şi de bogătaşii de plastic ai tranziţiei.

Ethnophonie va participa la festivităţile legate de centenarul muzeului lansându-şi ultima producţie: Aromânii din Andon Poci, Albania. Cântări şi povestiri, CD însoţit de o amplă şi ambiţioasă broşură (în limbile română, aromână, engleză, greacă şi albaneză).

www.ethnophonie.ro

Museum Meeet Museums - seminar muzeal de talie internațională




Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) lansează ediția inaugurală a seminarului muzeal internațional Museums Meet Museums, care va avea loc în perioada 15 - 16 septembrie 2017, la Muzeul Național al Țăranului Român, la București. Acest seminar își propune dezvoltarea unui mediu dinamic și interactiv pentru relaționare profesională nu numai pentru România, ci și pentru Europa de Est și de Sud-Est, aducând laolaltă specialiști din cadrul unora dintre cele mai cunoscute muzee ale lumii.

Tema primei ediții a seminarului este Opening up the exhibition la care vor participa peste 150 de specialiști din domeniu, din 8 țări. Experți muzeali și profesioniști de talie internațională vor dezbate în jurul modalităților inovative de proiectare a unei expoziții, a dezvoltării conținutului acesteia, despre modul de interpretare a colecțiilor, dar și despre cum pot fi utilizate noile tehnologii pentru a pune în valoare colecțiile muzeale. Toate acestea reprezintă subiecte de mare interes în ceea ce privește dezvoltarea instituțiilor muzeale din țara noastră.

Printre cei care vor susține prezentări se numără Nina Simon, Mikael Mohamad, Lia Perjovschi sau Michele Lanzinger, adevărate personalități în domeniul cercetării și dezvoltării muzeale.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România, organizatorul acestei conferințe, este cea mai mare organizație profesională dedicată muzeelor din țara noastră, având peste 65 de membri instituționați și membri individuali. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte dezvoltate de RMNR este Noaptea Muzeelor, eveniment de mare impact la scară națională, care a atras în ultimii ani sute de mii de vizitatori, fiind unul dintre cele mai de succes programe culturale din România.

Informații despre lectori:
Nina Simon a fost denumită de către Smithsonian Magazine o vizionară și este unul dintre cele mai importante nume ale universului muzeal internațional. De-a lungul anilor a curatoriat sute de expoziții pentru marile muzee ale lumii, iar acum deține funcția de director executiv al Muzeului de Artă și Istorie din Santa Cruz. Este autoare a best-seller-urilor The Participatory Museum, The Art of Relevance, dar și a numeroase articole publicate pe blog-ul său Museum 2.0 blog.

Mikael Mohamed este Head of International Relations în cadrul Muzeului Național al Civilizațiilor Europene și Mediteraneene din Marsilia, Franța. Muzeul se remarcă prin expozițiile și forma curatorială a acestora, elemente care ajută la o mai bună înțelegere a societății actuale, fiind unic în Europa.

Lia Perjovschi este unul dintre artiştii români de renume pe plan internaţional care a expus în spaţii prestigioase dedicate artei contemporane. Este fondator și coordonator al Arhivei de Artă Contemporană și al Muzeului Cunoașterii, un proiect aflat încă în fază de dezvoltare. Activitatea sa poate fi sumarizată în peste 500 de expoziții, lecturi și workshop-uri ce au avut loc în toată lumea.

Michele Lanzinger este CEO al MUSE Science Museum din Trento, Italia. Sub conducerea sa, muzeul și-a dezvoltat sucursalele teritoriale, crescând de la 2 la 7. Expozițiile temporare, laboratoarele și zonele de cercetare s-au dublat, numărul personalului a crescut, iar numărul vizitatorilor depășește 550.000 pe an, de la 65.000. MUSE este bazat pe un nou concept dedicat științei, naturii și societății.

Informații despre cei 12 lectori și despre agenda evenimentului puteți găsi pe www.muzee.org/sitev2/ce-facem/seminarii-etc/museums-meet-museums

Acesta este un proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al ARCUB.

Parteneri media:
RFI, Martor, Radio România Cultural, OZB, Cariere, Observator Cultural, The Institute, OnlineGallery, Modernism.ro, revista Atelierul, Webcultura
Parteneri strategici:
AFCN, ARCUB, NEMO (www.ne-mo.org), Muzeul Țăranului Român, Institutul Francez






înapoi la pagina principală
 
inchis