Catre Tur Virtual



Dacă revii, vei descoperi şi alte bucurii în muzeu. Vei avea posibilitatea să participi alături de noi la programe, evenimente sau întâmplări mereu altele şi mereu altfel, ba chiar vom putea colabora la proiecte comune. Merită!

10 februarie: Sfântul Haralambie






În icoane apare ţinând ciuma de lanţ. Pentru că a fost păstor, protejează vitele.
Se zice că în vremea când Dumnezeu împărţea pravila fiecărui sfânt, Haralambie a întârziat. Ca să nu-l lase să plece cu mâna goală, Dumnezeu i-a dat o căţea legată la gât cu un lanţ de aur. Pentru el, în unele locuri, femeile fac un colăcel; după ce îl coc, îl rup în patru bucăţi pe care le aruncă în cele patru vânturi. Altele, goale puşcă, fug în jurul casei de trei ori, dimineaţa, la prânz şi seara. De casa lor nu se mai apropie necuratul. Cine ţine morţiş să lucreze în această zi poate să scarmene lână.




înapoi la pagina principală
 
inchis