Catre Tur Virtual
Muzeul  Ţăranului Român, Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii, deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului. Acest veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere realizat ulterior. Raţiuni practice, dar şi legi consacrate de depozitare şi conservare au condus la împărţirea patrimoniului în mai multe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. El s-a constituit începând cu anul 1906 şi continuă să crească permanent prin cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale între care ceramica, lemnul şi textilele au fost cel mai bogat reprezentate.
Colecţia de ceramică cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru producţia celor aproape 200 centre de olărit din România. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ajută la conturarea unei reprezentări complexe a acestui meşteşug.
Deţinem piese de excepţie din centrele: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Argeş, Leheceni, Lăpuş, Biniş, Bârsa, Corund, Glogova, Marginea, Rădăuţi, Noul Român, Drăuşeni, Făgăraş. Cea mai veche piesă de ceramică datată poartă inscripţia 1746. Colecţia de port numără aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX lea, un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a funcţiilor, reprezentative pentru toate provinciile ţării, din secolele XIX şi XX. Personalităţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului obiecte remarcabile, adevărate opere de artă ţărănească.
Cele aproape 10.000 de piese care alcătuiesc colecţia de ţesături pentru interior, confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic sunt elementele de bază cu care ţăranul a alcătuit arhitectura interioară a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la iniţiativa lui Al. Tzigara Samurcaş (1577 obiecte), iar pe de altă parte, în urma unor ample cercetări de teren organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 3.400 piese. Astfel de la 5.000 câte erau înregistrate în anul 1991, numărul lor a ajuns acum la aproape 10.000.
Ţesăturile din lână, peste 7.000 la număr, datând în marea lor majoritate de la începutul secolului al XIX-lea sunt de o mare diversitate zonală şi funcţională: scoarţe, velinţe, lăicere, păretare, grindare, cergi, cioltare de şa etc.
Aproape 8000 de piese formează patrimoniul colecţiei Lemn, mobilier şi feronerie selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al multiculturalităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice. La acest număr considerabil de piese s a ajuns şi prin donaţiile importante făcute de personalităţi şi instituţii: membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română, Institutul Român de Relaţii cu Străinătatea etc. Donaţii importante provin şi de la asociaţiile „Furnica” şi „Domniţa Maria” care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii la îmbogăţirea colecţiilor muzeului au avut şi intelectualii satelor, cum ar fi învăţători ca Simeon Albu din Petrila (Hunedoara)şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca Dumitru Popovici din Fărcaşa (Bacău). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Achiziţii extrem de importante sunt şi casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaş în 1907, expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român.
Obiectele realizate în tehnica dulgherească - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masă totalizează 130 de piese din toate zonele etnografice. Multe dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeului prin donaţiile unor mari colecţionari ca Dimitrie Comşa sau Maria şi Nicolae Zahacinschi. Colecţia mai cuprinde unelte tradiţionale, elemente de arhitectură, piese de mobilier (lăzi de zestre, blidare, dulapuri, colţare), instrumentar pastoral şi pentru industria casnică textilă.
Icoanele pe sticlă şi pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, veşmintele preoţeşti, vasele şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţele şi crucile alcătuiesc colecţia Religioase al cărei număr cuprinde aproape 4.000 de piese.

Sărbătorile din luna septembrie




1 septembrie: Simion Stâlpnicul; Ciricul păsărilor
Până în secolul al XVIII-lea, această dată însemna începutul anului pentru biserică şi pentru cancelarie în Ţările româneşti. Se crede că Sfântul susţine stâlpii ce sprijină pământul. Oamenii încearcă să afle cum va fi vremea, „ghicind“ după viermii din mere. Cum e vremea acum – aşa va fi tot anul. Deşi e zi de sărbătoare, se lucrează!

8 septembrie: Sfânta Maria Mică
La 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, în 8 septembrie Naşterea Fecioarei Maria. Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârşitul verii. Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării căci vremea începe să se strice. Maria Mică se păzeşte prin nelucrare la fel ca Maria Mare.

MAICA DOMNULUI ŞI PĂIANJENUL
Se zice că Maica Domnului torcea şi ţesea singură pânza din care făcea cămaşa Fiului Sfânt. Într-o zi, un păianjen îngâmfat i-a zis că el face o pânză mai subţire. S-au luat la întrecere şi păianjenul a câştigat. Maica Sfântă l-a blestemat să-şi afle hrana numai din tors şi ţesut.
Lucrul pânzei este de la Maica Domnului. Ea l-a dat oamenilor ca să aibă din ce să-şi facă linţoliu. Cât timp femeia ţese, Maica Domnului stă în genunchi lângă ea.

9 septembrie: Sfinţii Ioachim şi Ana
Cum Ana e un prenume frecvent la români, 9 septembrie face parte dintre zilele păzite în sat.
Din tradiţia sfântă se ştie că părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, erau bogaţi şi că de fiecare sărbătoare dăruiau o treime din ce aveau săracilor şi o treime bisericii. Au petrecut 50 de ani împreună fără să aibă copii. Ioachim a mers o dată cu daruri la Ierusalim, dar arhiereul n-a vrut să i le primească pentru că nu s-a învrednicit să lase urmaşi seminţiei lui Israel. Supărat, Ioachim nu s-a întors acasă; a plecat în pustiu, unde s-a rugat lui Dumnezeu timp de 40 de zile, cerându-i să le dea un copil. Acasă, Ana se ruga şi ea. Şi Dumnezeu s-a îndurat, le-a trimis îngerul să-i anunţe că se va naşte din trupurile lor Maica Domnului.

14 septembrie: Ziua Crucii
Este sărbătoare mare şi se posteşte. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roşu la toartă şi având deasupra covrig şi lumânare.
De Ziua Crucii se închide pământul. Gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până de Alexii. Mai înainte de a intra în pământ, şerpii se adună pe un vârf de munte sau într-un aluniş. Acolo, toţi scuipă pe coada unuia dintre ei. Din scuipatul lor fac o mărgică bună de leac. Şarpele care a muşcat peste an un om nu mai paote să intre în pământ. Nu-l mai primeşte. Va rămâne afară şi va muri. Ziua Crucii se mai numeşte, de aceea, şi Ziua Şarpelui.
Oamenii evită şerpii. Există însă un şarpe alb-gălbui care trăieşte sub prag sau în pereţii caselor construite din nuiele împletite şi lipite cu lut. Este numit şarpele casei, ceasornicul casei sau ştima casei. Nu este bine să-l omori. Iar dacă fuge, casa rămâne în scurt timp pustie. Cine omoară un şarpe de casă moare şi el.
De Ziua Crucii plantele pălesc. Rămân verzi numai cele necurate. Se culeg plante de leac.

24 septembrie: Teclele
Teclele sunt păzite cu grijă pentru că sunt rele de lupi. Cui lucrează de Tecle îi mănâncă lupii berbecii. În unele locuri sărbătoarea ţine trei zile şi se numeşte Berbecari. Cel mai primejdios în aceste zile este să umbli cu unelte ascuţite. Se ţine ca să te păzeşti de foc, cumpănă, năpastă, Ducă-se pe pustii.


Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis