Catre Tur Virtual
Muzeul  Ţăranului Român, Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii, deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului. Acest veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere realizat ulterior. Raţiuni practice, dar şi legi consacrate de depozitare şi conservare au condus la împărţirea patrimoniului în mai multe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. El s-a constituit începând cu anul 1906 şi continuă să crească permanent prin cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale între care ceramica, lemnul şi textilele au fost cel mai bogat reprezentate.
Colecţia de ceramică cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru producţia celor aproape 200 centre de olărit din România. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ajută la conturarea unei reprezentări complexe a acestui meşteşug.
Deţinem piese de excepţie din centrele: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Argeş, Leheceni, Lăpuş, Biniş, Bârsa, Corund, Glogova, Marginea, Rădăuţi, Noul Român, Drăuşeni, Făgăraş. Cea mai veche piesă de ceramică datată poartă inscripţia 1746. Colecţia de port numără aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX lea, un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a funcţiilor, reprezentative pentru toate provinciile ţării, din secolele XIX şi XX. Personalităţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului obiecte remarcabile, adevărate opere de artă ţărănească.
Cele aproape 10.000 de piese care alcătuiesc colecţia de ţesături pentru interior, confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic sunt elementele de bază cu care ţăranul a alcătuit arhitectura interioară a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la iniţiativa lui Al. Tzigara Samurcaş (1577 obiecte), iar pe de altă parte, în urma unor ample cercetări de teren organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 3.400 piese. Astfel de la 5.000 câte erau înregistrate în anul 1991, numărul lor a ajuns acum la aproape 10.000.
Ţesăturile din lână, peste 7.000 la număr, datând în marea lor majoritate de la începutul secolului al XIX-lea sunt de o mare diversitate zonală şi funcţională: scoarţe, velinţe, lăicere, păretare, grindare, cergi, cioltare de şa etc.
Aproape 8000 de piese formează patrimoniul colecţiei Lemn, mobilier şi feronerie selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al multiculturalităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice. La acest număr considerabil de piese s a ajuns şi prin donaţiile importante făcute de personalităţi şi instituţii: membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română, Institutul Român de Relaţii cu Străinătatea etc. Donaţii importante provin şi de la asociaţiile „Furnica” şi „Domniţa Maria” care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii la îmbogăţirea colecţiilor muzeului au avut şi intelectualii satelor, cum ar fi învăţători ca Simeon Albu din Petrila (Hunedoara)şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca Dumitru Popovici din Fărcaşa (Bacău). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Achiziţii extrem de importante sunt şi casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaş în 1907, expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român.
Obiectele realizate în tehnica dulgherească - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masă totalizează 130 de piese din toate zonele etnografice. Multe dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeului prin donaţiile unor mari colecţionari ca Dimitrie Comşa sau Maria şi Nicolae Zahacinschi. Colecţia mai cuprinde unelte tradiţionale, elemente de arhitectură, piese de mobilier (lăzi de zestre, blidare, dulapuri, colţare), instrumentar pastoral şi pentru industria casnică textilă.
Icoanele pe sticlă şi pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, veşmintele preoţeşti, vasele şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţele şi crucile alcătuiesc colecţia Religioase al cărei număr cuprinde aproape 4.000 de piese.

Sărbătorile din luna octombrie




14 octombrie: Cuvioasa Paraschiva; Vineréle
De ziua Sfintei Paraschiva se face un mare, foarte mare pelerinaj la biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Mulţi credincioşi postesc şi nu mănâncă nuci, castraveţi, poame care au cruce. În această zi se amestecă oile cu berbecii pentru prăsilă. Ciobanii nu cioplesc nimic ca să nu le iasă mieii tărcaţi. Se fac iarmaroace. Oamenii încep să se pregătească de iarnă.

CUVIOASA PARASCHEVA CEA NOUĂ
„Cuvioasa noastră maică Parascheva cea nouă“, cum este numită, s-a născut nu departe de Constantinopol şi a trăit în vremea când Biserica Ortodoxă şi cea de la Roma se despărţeau. Părinţii i-au dat o educaţie aleasă, dar grija ei era să-şi dăruiască hainele săracilor.
După moartea părinţilor şi-a împărţit la săraci taote moştenirea şi a plecat la o mânăstire. Îngerul lui Dumnezeu a îndrumat-o să revină între ai săi. După moarte, trupul i-a fost îngropat lângă o biserică. Peste mulţi ani, moaştele au fost descoperite şi preţuite pentru puterile lor tămăduitoare. În 14 octombrie 1641 au fost strămutate de la Constantinopol la Iaşi. Pentru a-şi da acordul, turcii au primit 300 de pungi de galbeni.
În 26 iulie este sărbătorită o sfântă cu acelaşi nume, Cuvioasa Muceniţă a lui Hristos Paraschiva. A trăit în secolul al II-lea şi a fost prigonită pentru credinţa ei.

25 octombrie: Moşii de Toamnă (Ajunul lui Sânmedru)
Se face pentru pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză, precum şi colaci.
În unele locuri, oamenii fac în ajunul lui Sânmedru foc. Se aduce un brad mare care se aprinde. Femeile împart la foc nuci, pâine, mere, covrigi. În acelaşi sat se fac mai multe focuri. Unii sar peste foc, copiii strigă „Hai la focul lui Sânmedruuu!“ Fiecare duce acasă un tăciune pe care îl aruncă în livadă.

26 octombrie: Sfântul Dumitru (Sânmedru)
Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpâneşte Sfântul Gheorghe şi cealaltă jumătate el. Este ziua soroacelor pentru tot felul de înţelegeri între slugi şi stăpâni, chiriaşi şi proprietari, cei care dau şi cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere şi de ceartă.
O legendă a românilor din Balcani îi prezintă pe Sfinţii Gheorghe şi Dumitru asistând la momentul când Ursitoarele hotărăsc soarta unui băiat. Cea mai mică decide ca băiatul să moară înecat când trece un râu, în timpul nunţii. Sfinţii le spun părinţilor să-i cheme şi pe ei la nuntă. Aceştia nu uită să-i poftească. Sfântul Dumitru schimbă calul cu mirele, să fie sigur că are un cal bun. Dar calul stropeşte cu coada când trec râul. Mirelui atât îi trebuie, câţiva stropi de apă… şi moare. Sfinţii se duc la Dumnezeu şi cer îndurare. Dumnezeu le spune că nu are zile de dat, cel mult poate să fie de acord cu un transfer de zile de dat, cel mult poate să fie de acord cu un transfer de zile din partea familiei. Familia refuză. Singură mireasa şi-ar împărţi zilele cu bărbatul ei, dar nu are voie să vorbească (aşa este la aromâni). Atunci, ea îşi despleteşte părul şi îl împarte cu mâna în două – jumătate mie, jumătate lui. De aceea fetele aromânce se piaptănă cu cărare la mijloc.
Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac şi oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se aşază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.

În vremea Împăraţilor Diocleţian şi Maximilian Galeriu, conducătorul cetăţii Salonicului botează în taină pe fiul său Dimitrie, pe care îl va educa creştineşte. După moartea tatălui, fiul urmează la conducerea cetăţii, din voinţa Împăratului. Când acesta află că Dimitrie este credincios, se supără foarte tare. Dimitrie îl înfruntă mărturisindu-şi credinţa. Este întemniţat. Acolo, în temniţă, vine la el un tânăr credincios pe nume Nestor şi îi cere binecuvântarea pentru lupta pe care urma s-o poarte cu un vandal vestit pentru forţa lui. Dimitrie îi face semnul crucii pe frunte şi îl binecuvântează.
Nestor îl învinge pe Lie, vandalul, iar Împăratul porunceşte ca Dimitrie să fie străpuns de sabie şi Nestor decapitat.

Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis