Catre Tur Virtual
Muzeul  Ţăranului Român, Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii, deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului. Acest veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere realizat ulterior. Raţiuni practice, dar şi legi consacrate de depozitare şi conservare au condus la împărţirea patrimoniului în mai multe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. El s-a constituit începând cu anul 1906 şi continuă să crească permanent prin cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale între care ceramica, lemnul şi textilele au fost cel mai bogat reprezentate.
Colecţia de ceramică cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru producţia celor aproape 200 centre de olărit din România. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ajută la conturarea unei reprezentări complexe a acestui meşteşug.
Deţinem piese de excepţie din centrele: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Argeş, Leheceni, Lăpuş, Biniş, Bârsa, Corund, Glogova, Marginea, Rădăuţi, Noul Român, Drăuşeni, Făgăraş. Cea mai veche piesă de ceramică datată poartă inscripţia 1746. Colecţia de port numără aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX lea, un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a funcţiilor, reprezentative pentru toate provinciile ţării, din secolele XIX şi XX. Personalităţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului obiecte remarcabile, adevărate opere de artă ţărănească.
Cele aproape 10.000 de piese care alcătuiesc colecţia de ţesături pentru interior, confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic sunt elementele de bază cu care ţăranul a alcătuit arhitectura interioară a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la iniţiativa lui Al. Tzigara Samurcaş (1577 obiecte), iar pe de altă parte, în urma unor ample cercetări de teren organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 3.400 piese. Astfel de la 5.000 câte erau înregistrate în anul 1991, numărul lor a ajuns acum la aproape 10.000.
Ţesăturile din lână, peste 7.000 la număr, datând în marea lor majoritate de la începutul secolului al XIX-lea sunt de o mare diversitate zonală şi funcţională: scoarţe, velinţe, lăicere, păretare, grindare, cergi, cioltare de şa etc.
Aproape 8000 de piese formează patrimoniul colecţiei Lemn, mobilier şi feronerie selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al multiculturalităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice. La acest număr considerabil de piese s a ajuns şi prin donaţiile importante făcute de personalităţi şi instituţii: membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română, Institutul Român de Relaţii cu Străinătatea etc. Donaţii importante provin şi de la asociaţiile „Furnica” şi „Domniţa Maria” care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii la îmbogăţirea colecţiilor muzeului au avut şi intelectualii satelor, cum ar fi învăţători ca Simeon Albu din Petrila (Hunedoara)şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca Dumitru Popovici din Fărcaşa (Bacău). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Achiziţii extrem de importante sunt şi casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaş în 1907, expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român.
Obiectele realizate în tehnica dulgherească - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masă totalizează 130 de piese din toate zonele etnografice. Multe dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeului prin donaţiile unor mari colecţionari ca Dimitrie Comşa sau Maria şi Nicolae Zahacinschi. Colecţia mai cuprinde unelte tradiţionale, elemente de arhitectură, piese de mobilier (lăzi de zestre, blidare, dulapuri, colţare), instrumentar pastoral şi pentru industria casnică textilă.
Icoanele pe sticlă şi pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, veşmintele preoţeşti, vasele şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţele şi crucile alcătuiesc colecţia Religioase al cărei număr cuprinde aproape 4.000 de piese.

Sărbătorile lunii ianuarie




6 ianuarie: Boboteaza

În această zi, Ioan Botezătorul îl botează pe Iisus în apa Iordanului. Tot acum se ţine şi sărbătoarea Botezului, una dintre cele şapte Taine, cea fără de care nu este posibil să fii creştin.

Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din ajun. În ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogăţie. În anumite locuri, înainte să mănânce, femeile adună cenuşa din vatră; o vor risipi primăvara pe câmp, zicând: „Cum n-am mâncat eu în dimineaţa ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele.“ Sub faţa de masă pun sare şi mei, tărâţe şi fân. Preotul trece cu agheasmă din casă în casă. Hainele bune sunt întinse prin casă să le stropească preotul cu apă sfinţită; în felul acesta sunt ferite de molii. Copiii nu sunt bătuţi ca să nu facă bube peste an. Femeia nu se ceartă cu bărbatul. Ca să nu se înmulţească purecii, nu se cerne făină. Oamenii încearcă să-şi afle viitorul. Iar se deschid cerurile. Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb îşi deschid aripile, încercând să zboare.
În ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Se face agheasmă mare undeva, lângă o apă. Oameni iau agheasmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas. Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea dracii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp. Nu-i văd decât lupii, care se iau după ei, le rup pântecele şi le varsă maţele. Sunt buni la câte ceva şi lupii…
În Bucovina, când preotul trece pe la casele oamenilor de Bobotează, femeile leagă la crucea purtată de el fire de in şi de cânepă. Din aceste fire Maica Domnului va face o plasă pe care o va trece de trei ori prin Iad, salvând sufletele care se vor agăţa de ea. Sufletele rămase în Iad vor fi mâncate de draci. Apoi, dracii se vor mânca între ei până rămâne numai unul, Scaraoţchi. Legat de un stâlp în mijlocul Iadului, el va muri de foame. Aşa se va curăţi lumea de tot ce e necurat şi vor rămâne numai drepţii cu Dumnezeu şi cu îngerii.

7 ianuarie: Sfântul Ioan Botezătorul

Naşterea lui Ioan este vestită de înger. De tânăr el iubeşte înfrânarea şi propovăduieşte pocăinţa. Îi botează în Iordan pe cei care îi ascultă predicile, menite să-i îndrepte pe oameni spre Dumnezeu. Îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă, el nu bea vin şi nu mănâncă pâine, ci mere sălbatice şi lăcuste. Când unii se grăbesc să-l considere Mesia, le spune: „Sunt solul trimis să pregătesc calea înaintea Lui”.
A trăit în vremea Împăratului Irod, care îşi repudiase nevasta şi trăia în desfrâu cu soţia fratelui său. Ioan îl mustră, iar Irodiada obţine arestarea şi chiar capul lui în schimbul unui dans pe care fiica ei, Salomeea, îl dansează la sărbătorirea zilei de naştere a lui Irod.

Nănaşul lui Iisus este şi patronul pruncilor pe care îi ajută să nu moară nebotezaţi. Sfântul Ion „botează” gerul, frigul se mai înmoaie. Sunt locuri unde tinerii colindă în noaptea de ajun. Iordănitorii stropesc cu apă oamenii. Femeile merg la moaşă cu plocon. Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre. Nu văzuse niciodată chip de om. Când voia să se roage lui Dumnezeu sărea peste un butuc înainte şi înapoi zicând: asta ţie, Doamne, asta mie, Doamne. Nişte oameni care s-au dus să-l vadă l-au îndrumat spre biserică. Acolo el i-a văzut pe credincioşi purtându-şi păcatele în spate ca pe nişte snopi de paie. Vrând să fie ca ei, a luat în spate şi el un snop, unul adevărat. Preotul a crezut că îşi bate joc şi l-a dat afară. Întors acasă, a început din nou să sară peste butuc. Şi se spune că lui Dumnezeu îi erau mai plăcute rugăciunile lui decât ale celor care umblau în biserici... 

16 ianuarie: Sânpetrul Lupilor 

Care îl ţine este ferit de boli şi de închisori, are noroc la vite şi la albine. Este patronul lupilor, lupii sunt finii lui. Lupii nu mănâncă vitele de capul lor, Sânpetru îi pune. Îi adună noaptea, în ajunul sărbătorii lui, şi îi spune fiecărui lup ce şi unde să mănânce.
Se socoteşte că de Sânpetru e chiar miezul iernii.

Se zice că un om s-a dus în pădure să-l vadă pe Sfânt cum „dă de mâncare la lupi”. A urcat într-un pom, chiar deasupra locului unde s-a întâlnit Sfântul cu lupii. L-a auzit pe sfânt cum spunea : tu să mănânci acolo, tu acolo... La sfârşit, a venit un lup şchiop şi a întrebat: eu ce să manânc? Mâncarea se terminase. Tu, zice sfântul, să-l mănânci pe omul din copac. Incearcă să urce lupul, dar nu poate. Aşteaptă lângă copac. Omul strigă după ajutor. Vin chiar feciorii lui cu o căruţă. Il urcă în căruţă şi îl ascund într-un butoi. Pe drum se întâlnesc cu o babă şchioapă care le spune că e obosită de nu mai poate şi că ar vrea şi ea în car. O pun şi pe ea în butoi, pentru că butoiul era mare. Baba era chiar lupul. Când s-a văzut lângă om, l-a mâncat...

16 - 17 ianuarie: Antanasiile

Se ţin pentru sănătate, mai ales pentru binele copiilor. Denumirea lor vine din combinarea numelui Cuviosului Antonie cel Mare cu cel al Sfântului Atanasie. 

16 - 18 ianuarie: Circovii de Iarnă

Există Circovi de iarnă şi Circovi de vară . Cei de iarnă sunt în miezul unui „anotimp” de şase luni care începe de Sfântul Dumitru şi se încheie de Sfântul Gheorghe. Deşi vag conturate, aceste divinităţi sunt periculoase. Aduc boală, grindină, lupi foc.

29 - 31 ianuarie: Filipii de Iarnă

Alţi patroni ai lupilor, alte zeitaţi conturate vag. La fel ca Circovii, au o sărbătoare pereche, Filipii de Toamnă. Ĩntre cei de toamnă şi cei de iarnă este cuprinsă perioada de împerechere a lupilor. Filipii sunt ţinuţi, în primul rând, de femei. Tânăra nevastă primeşte Filipii de la soacră. Când mama ei nu are noră în casă, îi moşteneşte şi pe ai mamei. Sunt ţinuţi în casele de ciobani şi în gospodăriile unde sunt vite.Chiar fără oi şi vite, e bine să-i ţii pentru că previn pagubele datorate lupului, animalul cel mai temut din Carpaţi. Ursul este mai puternic, are şi el sărbătorile lui, însă „rupe” mai multe vite decât duce cu el. Voracitatea lui o depîşeşte pe a tuturor carnivorelor din această zonă.


de Irina NICOLAU, "Ghidul sărbătorilor românești", Humanitas, 1998.




înapoi la pagina principală
 
inchis