Catre Tur Virtual
Muzeul  Ţăranului Român, Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii, deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului. Acest veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere realizat ulterior. Raţiuni practice, dar şi legi consacrate de depozitare şi conservare au condus la împărţirea patrimoniului în mai multe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. El s-a constituit începând cu anul 1906 şi continuă să crească permanent prin cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale între care ceramica, lemnul şi textilele au fost cel mai bogat reprezentate.
Colecţia de ceramică cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru producţia celor aproape 200 centre de olărit din România. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ajută la conturarea unei reprezentări complexe a acestui meşteşug.
Deţinem piese de excepţie din centrele: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Argeş, Leheceni, Lăpuş, Biniş, Bârsa, Corund, Glogova, Marginea, Rădăuţi, Noul Român, Drăuşeni, Făgăraş. Cea mai veche piesă de ceramică datată poartă inscripţia 1746. Colecţia de port numără aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX lea, un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a funcţiilor, reprezentative pentru toate provinciile ţării, din secolele XIX şi XX. Personalităţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului obiecte remarcabile, adevărate opere de artă ţărănească.
Cele aproape 10.000 de piese care alcătuiesc colecţia de ţesături pentru interior, confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic sunt elementele de bază cu care ţăranul a alcătuit arhitectura interioară a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la iniţiativa lui Al. Tzigara Samurcaş (1577 obiecte), iar pe de altă parte, în urma unor ample cercetări de teren organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 3.400 piese. Astfel de la 5.000 câte erau înregistrate în anul 1991, numărul lor a ajuns acum la aproape 10.000.
Ţesăturile din lână, peste 7.000 la număr, datând în marea lor majoritate de la începutul secolului al XIX-lea sunt de o mare diversitate zonală şi funcţională: scoarţe, velinţe, lăicere, păretare, grindare, cergi, cioltare de şa etc.
Aproape 8000 de piese formează patrimoniul colecţiei Lemn, mobilier şi feronerie selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al multiculturalităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice. La acest număr considerabil de piese s a ajuns şi prin donaţiile importante făcute de personalităţi şi instituţii: membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română, Institutul Român de Relaţii cu Străinătatea etc. Donaţii importante provin şi de la asociaţiile „Furnica” şi „Domniţa Maria” care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii la îmbogăţirea colecţiilor muzeului au avut şi intelectualii satelor, cum ar fi învăţători ca Simeon Albu din Petrila (Hunedoara)şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca Dumitru Popovici din Fărcaşa (Bacău). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Achiziţii extrem de importante sunt şi casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaş în 1907, expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român.
Obiectele realizate în tehnica dulgherească - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masă totalizează 130 de piese din toate zonele etnografice. Multe dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeului prin donaţiile unor mari colecţionari ca Dimitrie Comşa sau Maria şi Nicolae Zahacinschi. Colecţia mai cuprinde unelte tradiţionale, elemente de arhitectură, piese de mobilier (lăzi de zestre, blidare, dulapuri, colţare), instrumentar pastoral şi pentru industria casnică textilă.
Icoanele pe sticlă şi pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, veşmintele preoţeşti, vasele şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţele şi crucile alcătuiesc colecţia Religioase al cărei număr cuprinde aproape 4.000 de piese.

Ateliere de creativitate la Muzeul Național al Țăranului Român | ianuarie 2020




Începem anul cu multă joacă la Atelierul de creativitate. Cu vacanță, deci cu multă veselie, cu reîntâlnirea prietenilor, dar și cu noi provocări, cu mai multe programe dedicate familiei.


Pentru participarea la ateliere este necesară înscrierea prealabilă pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com.


Prețul: 25 lei/ participant.
Au gratuitate beneficiarii organizațiilor non-profit și școlilor speciale.


Unde? La Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1, în Atelierul de Creativitate.


LUNI


10.30 – 12.00 Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan (13, 20 și 27 ianuarie) 
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii. 
Recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani. 
Înscrieri și detalii pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723.47.16.00

10.00-11.30 Program pentru beneficiarii organizațiilor non-profit care desfășoară activități pentru copiii în vârstă de până la 18 ani, care au nevoie speciale sau cu handicap și cei cărora li se aplică măsuri sociale de protecție, și ai școlilor speciale. Pentru a participa la aceste ateliere este nevoie de o înscriere prealabilă pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com, tipul de atelier urmând a fi stabilit ținând cont de caracteristicile grupului. 


MARȚI

Desen, pictură, cusături (13.30 – 15.00, în zilele de 14, 21, 28 ianuarie)


Desen
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.
…și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, educatorilor, învățătorilor etc.
Pentru copii de la 5 ani.
Înscrieri și detalii pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 021 317.96.59.


MIERCURI

10.30 – 12.00 sau 13.30-15.00 Ateliere creative cu Beatrice Iordan


Ateliere de construcție scenografică
1.Buchețel de flori din lână (13.30 – 14.30, în ziua de 15 ianuarie)
Folosind lână netoarsă, dacă nu o cunoașteți ne vom împrieteni cu ea la acest atelier , ace speciale (pentru copii mai măricei sau părinți), fetru, foarfece. Vom realiza un buchețel de flori pe care îl putem dărui cuiva drag.
Tema atelierului se va realiza într-o oră de atelier iar obiectele create se vor putea lua acasă.
Atelier dedicat familiilor cu copii mai mari de 3 ani (se va lucra în echipe părinte-copil). Înscrieri și detalii pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723.47.16.00
2.Păpușă pe deget. Degețica (13.30 – 14.30, în ziua de 22 ianuarie)
Folosind un material special care are drept calitate uscarea rapidă vom realiza personaje mici, cât un deget, pe care le vom putea ” juca” în mici scenete inventate de micii participanți.
Materiale folosite: pasta de modelat, culori acrilice, pensule, ațe și lâneturi.
Tema atelierului se va realiza într-o oră de atelier iar obiectele create se vor putea lua acasă.


Atelier dedicat familiilor cu copii mai mari de 3 ani (se va lucra în echipe părinte-copil). Înscrieri și detalii pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723.47.16.00


3. Păpuși din lână. O jucărie bună de pus pe pernă (13.30 – 14.30, în ziua de 29 ianuarie)
Folosind lâna netoarsă, ace speciale, foarfece, ne vom împrieteni cu lâna, ”modelând-o” în mici figurine moi și pufoase bune de strâns în pălmuțe înainte de culcare.
Materiale folosite: lână netoarsă, ace ascuțite (copiii mai mici vor fi ajutoarele părinților în realizarea acestei teme), foarfece.
Tema atelierului se va realiza într-o oră de atelier iar obiectele create se vor putea lua acasă.
 

Atelier dedicat familiilor cu copii mai mari de 3 ani (se va lucra în echipe părinte-copil). Înscrieri și detalii pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723.47.16.00


JOI

 

10.30 – 12.00 Desen, pictură, cusături cu Ruxandra Grigorescu (16, 23, 30 ianuarie)


Desen
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.
…și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, educatorilor, învățătorilor etc.
Pentru copii de la 5 ani.
Înscrieri și detalii pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 021 317.96.59.


VINERI

12.00 – 13.30 Atelier de radio cu Monica Chiorpec (10 ianuarie)
Dacă sunt curioși să afle câteva dintre tainele radioului, le propunem copiilor și adolescenților, cu vârsta minimă de 10 ani, un atelier de creativitate inedit. În cadrul acestuia, pot descoperi cele mai importante momente din istoria radioului, pot desluși secretele redactării unei știri radio cu conținut cultural, adaptat vârstei lor, pot afla cum se realizează un interviu și, cel mai important, se vor deprinde cu tehnici de dicție, intonație, respirație corectă și de stăpânire a emoțiilor în fața microfonului. De asemenea, atelierul le va oferi participanților câteva noțiuni utile despre fenomenul fake news, care marchează în mod negativ mass-media de astăzi.
Toate materialele pe care participanții le vor produce vor fi înregistrate, micii redactori sau reporteri radio putându-se astfel lăuda cu primele lor producții radiofonice.
Recomandat unui număr de maximum 8 copii, cu vârsta peste 10 ani.
Detalii și înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


10.30 – 12.00 Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan (17, 24, 31 ianuarie) - o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...
Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.
Informații și înscrieri la telefon: 021 317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
 

SÂMBĂTĂ


10.00 – 11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu (11, 18, 25 ianuarie)
În timpul atelierelor de pictură din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri, sfinți, babe, bomboane, iarbă, cer, lună, cai, frunze, lapte cu cereale, mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.
Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376


11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș - la Nuiele (18, 25 ianuarie)
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284


 


înapoi la pagina principală
 
inchis