Catre Tur Virtual
Muzeul  Ţăranului Român, Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii, deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului. Acest veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere realizat ulterior. Raţiuni practice, dar şi legi consacrate de depozitare şi conservare au condus la împărţirea patrimoniului în mai multe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. El s-a constituit începând cu anul 1906 şi continuă să crească permanent prin cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale între care ceramica, lemnul şi textilele au fost cel mai bogat reprezentate.
Colecţia de ceramică cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru producţia celor aproape 200 centre de olărit din România. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ajută la conturarea unei reprezentări complexe a acestui meşteşug.
Deţinem piese de excepţie din centrele: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Argeş, Leheceni, Lăpuş, Biniş, Bârsa, Corund, Glogova, Marginea, Rădăuţi, Noul Român, Drăuşeni, Făgăraş. Cea mai veche piesă de ceramică datată poartă inscripţia 1746. Colecţia de port numără aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX lea, un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a funcţiilor, reprezentative pentru toate provinciile ţării, din secolele XIX şi XX. Personalităţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului obiecte remarcabile, adevărate opere de artă ţărănească.
Cele aproape 10.000 de piese care alcătuiesc colecţia de ţesături pentru interior, confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic sunt elementele de bază cu care ţăranul a alcătuit arhitectura interioară a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la iniţiativa lui Al. Tzigara Samurcaş (1577 obiecte), iar pe de altă parte, în urma unor ample cercetări de teren organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 3.400 piese. Astfel de la 5.000 câte erau înregistrate în anul 1991, numărul lor a ajuns acum la aproape 10.000.
Ţesăturile din lână, peste 7.000 la număr, datând în marea lor majoritate de la începutul secolului al XIX-lea sunt de o mare diversitate zonală şi funcţională: scoarţe, velinţe, lăicere, păretare, grindare, cergi, cioltare de şa etc.
Aproape 8000 de piese formează patrimoniul colecţiei Lemn, mobilier şi feronerie selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al multiculturalităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice. La acest număr considerabil de piese s a ajuns şi prin donaţiile importante făcute de personalităţi şi instituţii: membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română, Institutul Român de Relaţii cu Străinătatea etc. Donaţii importante provin şi de la asociaţiile „Furnica” şi „Domniţa Maria” care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii la îmbogăţirea colecţiilor muzeului au avut şi intelectualii satelor, cum ar fi învăţători ca Simeon Albu din Petrila (Hunedoara)şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca Dumitru Popovici din Fărcaşa (Bacău). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Achiziţii extrem de importante sunt şi casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaş în 1907, expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român.
Obiectele realizate în tehnica dulgherească - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masă totalizează 130 de piese din toate zonele etnografice. Multe dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeului prin donaţiile unor mari colecţionari ca Dimitrie Comşa sau Maria şi Nicolae Zahacinschi. Colecţia mai cuprinde unelte tradiţionale, elemente de arhitectură, piese de mobilier (lăzi de zestre, blidare, dulapuri, colţare), instrumentar pastoral şi pentru industria casnică textilă.
Icoanele pe sticlă şi pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, veşmintele preoţeşti, vasele şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţele şi crucile alcătuiesc colecţia Religioase al cărei număr cuprinde aproape 4.000 de piese.

AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă




Expoziție de fotografie
21 martie – 20 mai 2018, Sala Foaier




Ambasada Republicii Moldova în România și Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 21 martie 2018, ora 18.30, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției de fotografie AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă.


Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia Cușnir ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care ocolește realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficiale ale epocii. Expoziția este rezultatul unui exercițiu curatorial și de cercetare interdisciplinar și prezintă – în premieră în România – o selecție inedită din cele peste 4000 de clișee salvate, aflate în prezent în proces de conservare, digitizare și documentare.

La 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul României a confirmat printr-un act politic o comunitate de limbă și cultură, fiind succedată după două decenii de anexarea Basarabiei de către URSS. Asemenea oricărei schimbări politice majore, acest moment de ruptură a lăsat spații albe în istoria oficială și traume în memoria colectivă. Dincolo de interpretările propuse de istoricii asupra acelor momente frământate și a perioadelor în care Basarabia și România au avut evoluții separate, avem la îndemână micro-istoriile, care nuanțează și dau relief vieții sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuală – este și cea a lui Zaharia Cușnir și a satelor pe care el le-a fotografiat în anii ’50-’60.

Fotograful-țăran școlit în adolescență la Iași eșuează în încercarea de a se împotrivi intrării în colhoz, fiind închis o vreme, pentru a se refugia mai apoi în fotografie. Cu o arie de cuprindere limitată la câteva sate, Zaharia Cușnir este un etnograf inocent care înregistrează episoadele sărbătorii și ale copilăriei, scene casnice sau de convivialitate, însă fără a se opri la ceea ce poate face oricine deține un aparat foto. Observația sa aparent tăcută este surprinzătoare prin dinamica multora dintre cadre, parcă impregnate de o stare de film. Îndrăzneala de a construi imaginea prin compoziții, straturi și relații între personaje și aparatul foto pare neverosimilă pentru acea perioadă, într-un sat aflat la marginea URSS, și cu atât mai mult pentru un sătean de rând – fierar, zidar, lucrător în colhoz –, a cărui viață a însoțit istoria Basarabiei de la apartenența la Imperiul Țarist până la căderea blocului socialist. Se poate spune fără nicio ezitare că Zaharia Cușnir este noua descoperire din familia inocenților, alături de Costică Acsinte și Vivian Maier.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 20 mai 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.


Echipa curatorială: Nicolae Pojoga (lector superior, Catedra Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău), Cosmin Manolache, Iris Șerban și Mara Mărăcinescu (Muzeul Național al Țăranului Român din București)

Cu sprijinul: Ambasada Republicii Moldova în România

Parteneri: Editura Cartier, Arbor, Carpe diem, Asociația pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chișinău.


 



 




înapoi la pagina principală
 
inchis