Catre Tur Virtual

Cladirea Muzeul Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de caramidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mânastiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea masurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proportţi, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

Sărbătorile din luna septembrie




1 septembrie: Simion Stâlpnicul; Ciricul păsărilor
Până în secolul al XVIII-lea, această dată însemna începutul anului pentru biserică şi pentru cancelarie în Ţările româneşti. Se crede că Sfântul susţine stâlpii ce sprijină pământul. Oamenii încearcă să afle cum va fi vremea, „ghicind“ după viermii din mere. Cum e vremea acum – aşa va fi tot anul. Deşi e zi de sărbătoare, se lucrează!

8 septembrie: Sfânta Maria Mică
La 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, în 8 septembrie Naşterea Fecioarei Maria. Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârşitul verii. Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării căci vremea începe să se strice. Maria Mică se păzeşte prin nelucrare la fel ca Maria Mare.

MAICA DOMNULUI ŞI PĂIANJENUL
Se zice că Maica Domnului torcea şi ţesea singură pânza din care făcea cămaşa Fiului Sfânt. Într-o zi, un păianjen îngâmfat i-a zis că el face o pânză mai subţire. S-au luat la întrecere şi păianjenul a câştigat. Maica Sfântă l-a blestemat să-şi afle hrana numai din tors şi ţesut.
Lucrul pânzei este de la Maica Domnului. Ea l-a dat oamenilor ca să aibă din ce să-şi facă linţoliu. Cât timp femeia ţese, Maica Domnului stă în genunchi lângă ea.

9 septembrie: Sfinţii Ioachim şi Ana
Cum Ana e un prenume frecvent la români, 9 septembrie face parte dintre zilele păzite în sat.
Din tradiţia sfântă se ştie că părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, erau bogaţi şi că de fiecare sărbătoare dăruiau o treime din ce aveau săracilor şi o treime bisericii. Au petrecut 50 de ani împreună fără să aibă copii. Ioachim a mers o dată cu daruri la Ierusalim, dar arhiereul n-a vrut să i le primească pentru că nu s-a învrednicit să lase urmaşi seminţiei lui Israel. Supărat, Ioachim nu s-a întors acasă; a plecat în pustiu, unde s-a rugat lui Dumnezeu timp de 40 de zile, cerându-i să le dea un copil. Acasă, Ana se ruga şi ea. Şi Dumnezeu s-a îndurat, le-a trimis îngerul să-i anunţe că se va naşte din trupurile lor Maica Domnului.

14 septembrie: Ziua Crucii
Este sărbătoare mare şi se posteşte. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roşu la toartă şi având deasupra covrig şi lumânare.
De Ziua Crucii se închide pământul. Gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până de Alexii. Mai înainte de a intra în pământ, şerpii se adună pe un vârf de munte sau într-un aluniş. Acolo, toţi scuipă pe coada unuia dintre ei. Din scuipatul lor fac o mărgică bună de leac. Şarpele care a muşcat peste an un om nu mai paote să intre în pământ. Nu-l mai primeşte. Va rămâne afară şi va muri. Ziua Crucii se mai numeşte, de aceea, şi Ziua Şarpelui.
Oamenii evită şerpii. Există însă un şarpe alb-gălbui care trăieşte sub prag sau în pereţii caselor construite din nuiele împletite şi lipite cu lut. Este numit şarpele casei, ceasornicul casei sau ştima casei. Nu este bine să-l omori. Iar dacă fuge, casa rămâne în scurt timp pustie. Cine omoară un şarpe de casă moare şi el.
De Ziua Crucii plantele pălesc. Rămân verzi numai cele necurate. Se culeg plante de leac.

24 septembrie: Teclele
Teclele sunt păzite cu grijă pentru că sunt rele de lupi. Cui lucrează de Tecle îi mănâncă lupii berbecii. În unele locuri sărbătoarea ţine trei zile şi se numeşte Berbecari. Cel mai primejdios în aceste zile este să umbli cu unelte ascuţite. Se ţine ca să te păzeşti de foc, cumpănă, năpastă, Ducă-se pe pustii.


Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis