Catre Tur Virtual

Cladirea Muzeul Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de caramidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mânastiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea masurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proportţi, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

29 iunie: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Sânpetru de Vară)





Apostolul Petru a fost pescar în Betasaida. Înainte să-l cunoască pe Iisus, purta numele de Simon. Avea un frate, pe Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Petru se lepădă de trei ori de Iisus, dar prin căinţă îşi ispăşeşte greşeala şi recapătă, după Învierea Mântuitorului, vrednicia de a fi Apostol. În această calitate propovăduieşte Evanghelia, ajungănd până la Roma şi întărind în credinţă pe primii creştini. Scrie cele două Epistole care îi poartă numele în Noul Testament. În anul 67, sub Împăratul Nero, este răstignit cu capul în jos şi moare ca un mucenic.

Sânpetru de Vară are pereche pe Sânpetru de Iarnă. Despre Sfântul Petru se ştie că îl însoţeşte des pe Dumnezeu în drumurile sale pe pământ şi că ţine Cheile de la poarta Raiului. În această zi se fac târguri şi se dă de pomană pentru morţi. Se zice că în ziua de Sânpetru apar licurici. De ce se posteşte? Oamenii zic că sfinţii, aflându-se odată pe pământ, au nimerit la o cârciumă. Era chiar de ziua lor. Au dat peste nişte oameni cu chef care jucau de stricau pământul. Fără să vrea, sfinţii s-au pomenit că intră în horă. Au jucat până au obosit. Nu le-a plăcut. S-au gândit şi au hotărât să-i pedepsească pe oameni pentru că i-au făcut să joace fără voia lor. Au decis ca ziua să le fie legată de un post. Se zice că Sfinţii Petru şi Pavel stau pe lună, unul de-a dreapta lunii şi unul de-a stânga. Numele lui Petru este pus în legătură cu piatra. Petru fierbe, frământă trei zile piatra ca să nu se strice câmpurile oamenilor. La judecată, Petru se află mereu alături de Dumnezeu. Este foarte sever cu beţivii. Într-o legendă se spune că unul, Cucu, i-a furat caii lui Sânpetru. Ca să-l ajute Dumnezeu îi dă Sfântului câini voinici cu care să-l prindă pe hoţ. În pădure e întuneric beznă, Petru nu vede nimic. Se roagă şi Dumnezeu îi trimite pe licurici. Caii tot nu i-a găsit, în schimb l-a blestemat pe cuc.

Apostolul Pavel a fost un om învăţat, rabin. Se numea Saul şi îi prigonea pe cei care mărturiseau credinţa in Iisus. În drum spre cetatea Damascului, are o vedenie în urma căreia se converteşte , devenind un zelos propovăduitor al credinţei în Hristos. Face drumuri lungi şi obositoare, este întemniţat şi bătut. Din Epistolele sale s-au păstrat paisprezece. Moare şi el ca mucenic: i se taie capul cu sabia în ziua răstignirii lui Petru.


Irina Nicolau - "Ghidul sărbătorilor românești" (Humanitas, 1998)
 




înapoi la pagina principală
 
inchis