Catre Tur Virtual

Cladirea Muzeul Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de caramidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mânastiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea masurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proportţi, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

„D-ale Carnavalului”. Despre Cuci și Fărșang




Conferință susținută de Anamaria Iuga
22 februarie 2018, orele 18, Clubul Țăranului



Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 22 februarie 2018, de la ora 18, la o nouă ediție a Conferințelor de la Șosea. Etnologul Anamaria Iuga va povesti despre cum se sărbătorește Lăsatul Secului în unele zone ale țării. Intrarea este liberă.

Vom discuta despre semnificațiile contemporane ale sărbătorii și vom viziona două montaje video cu obiceiuri documentate în două localități din România: Fărșangul (2009, Dognecea, Banatul montan, cercetare inițiată de grupul „Orma. Sodalitas Anthropologica”, Cluj Napoca), și obiceiul și festivalul Ziua Cucilor (Brănești, județul Ilfov, documentat alături de voluntari ai MNȚR între anii 2014-2016).

În fiecare an, trecerea de la iarnă la primăvară, ca și trecerea de la un an vechi la unul nou, este marcată de sărbători menite să alunge spiritele rele și iarna, și să anunțe, deopotrivă, renașterea simbolică a lumii, asigurând prosperitatea comunității. Astfel este și Săptămâna Lăsatului Secului de brânză de dinaintea postului Paștilor, ce aduce cu sine Carnavalul, nu numai la noi, ci și în numeroase țări din Europa ori de pe alte continente. Carnavalul, ca ritual ce inversează ordinea socială și suspendă comportamentul obișnuit, obligă participanții la acțiuni încărcate de sens, la folosirea măștilor și a accesoriilor ce ocultează astfel identitatea celui deghizat, absolvindu-l de responsabilitatea acțiunilor.

Ultimele zile din săptămâna Lăsatului de Sec fac trecerea spre o perioadă de abstinență și de purificare, fiind, totodată, asociate venirii primăverii, astfel că reverberează semnificații străvechi. Prevalează excesele alimentare, iar în unele părți ale țării, se aprind focuri pe dealuri și are loc obiceiul Strigarea peste sat („Alimori”, „Priveghi”, „Hodăițe”, „Urălie”). În Transilvania, în comunitățile de maghiari ori de sași, în Banat, la sași, dar și la români ori la băieși sau chiar și pe malul stâng al Dunării, mai ales în comunitățile de bulgari, de Lăsatul Secului, oamenii se maschează și au un comportament carnavalesc la obiceiul ce poartă numele de: „Zăpostit”, „Fărșang” ori „Cuci”.


 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis