To Virtual Tour
Un patrimoniu deosebit de important deţinut de Muzeul Naţional al Ţăranului Român este alcătuit de obiectele din ceramică.



Practicat timp de secole cu precădere în centre săteşti dintre care aproape 65 îşi continuă existenţa şi astăzi, meşteşugul olăritului este reprezentat în Muzeului Ţăranului Român prin aproximativ 18.000 de piese. Acestea constituie una dintre cele mai importante colecţii de obiecte din ceramică (atât din punct de vedere numeric cât şi valoric) păstrată în muzeele ţării. Iniţiatorul acestui fond a fost Alexandru Tzigara Samurcaş cel care în 1906 punea bazele Muzeului de la Şosea. Inaugurată sub patronajul Regelui Carol I, instituţia a beneficiat încă de la început de sprijinul regalităţii. Interesul familiei regale în revigorarea şi sprijinirea acestui meşteşug a o făcut posibilă organizarea unor concursuri naţionale de olărie. Desfăşurate din iniţiativa Societăţii Domniţa Maria, acestea au avut loc în două ediţii, în 1908 şi 1910. Un număr semnificativ al celor mai valoroase piese rezultate în urma concursului au fost donate sau achiziţionate pentru Muzeul de la Şosea. Printre acestea se numără în primul rând cele câştigătoare, autorii lor fiind premiaţi cu diverse sume în bani (100 de lei pentru premiul I, de pildă). Ele veneau să se alăture celorlalte piese existente deja în patrimoniul muzeului, printre care se numărau şi câteva vase provenite de la Expoziţia Aniversară a celor 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I, organizată în 1906 în Parcul Carol.



Conturată deci sub auspicii favorabile colecţia de ceramică s-a îmbogăţit treptat ajungând sa numere cca. 3000 de piese în momentul instalării la conducerea instituţiei a etnografului Tancred Bănăţeanu, în 1953. Nevoiţi sa-şi restrângă activitatea pe plan expoziţional datorită mutării sediului instituţiei într-un spaţiu mai puţin propice, specialiştii muzeului s-au concentrat în următorii 25 de ani pe alte laturi ale profesiei. Având loc într-o perioadă de profunde mutaţii ale societăţii româneşti în curs de modernizare, campania de tezaurizare a unor piese cu caracter etnografic menite inevitabil dispariţiei a căpătat conotaţiile unei ample acţiuni de salvare. Pe măsură ce vechi centre ceramice tradiţionale dispăreau, neputând face faţă schimbărilor petrecute în societate, iar producţia de fabrică pătrundea treptat la sate înlocuind piesele utilizate în trecut, multe dintre aceste obiecte luau drumul muzeului în beneficiul patrimoniului cultural al ţării.



Oale folosite la vatră pentru pregătirea alimentelor, chiupuri, ploşti şi ulcioare, căni, străchini, cancee, cahle şi ţepe de casă, iată câteva categorii de vase utilizate în gospodăria ţărănească, modelate atât în satul tradiţional dar şi azi, bine reprezentate în colecţia muzeului. Ele sunt mărturia că între meşteşugul şi arta lutului, între funcţia utilitară şi decorativă a ceramicii s-a statornicit din totdeauna o relaţie indestructibilă.



Prin formă, proporţii, decor şi culoare vasele de orice tip au întrunit pe lângă rosturile practice şi virtuţi artistice decurgând din ştiinţa, inventivitatea şi imaginaţia meşterului popular, din stăpânirea tehnicilor şi a meşteşugului. Piesele incluse în această colecţie participă la decorarea interiorului, la împlinirea riturilor de trecere şi la evidenţierea ierarhiilor sociale.



În patrimoniul colecţiei sunt reprezentate obiecte din aproape 100 de centre producătoare. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ne pot ajuta să conturăm o reprezentare complexă a acestui meşteşug. Astfel, principalele etape ale preparării lutului înainte de ardere (curăţire, dospire, frământare, modelare, uscare, ornamentare), sunt sugerate de instrumentarul folosit: troaca, mezdreaua, cuţitoaia, roata pentru modelat, făchieşul, şi plotogul, cornul şi gaiţa .Nu lipseşte nici morişca de mână – râşniţa utilizată pentru măcinarea fină a oxizilor de plumb şi a nisipului sau pietrei ce intrau în compoziţia smalţului aplicat pe vase între două arderi în cuptor. Prezenţa acestui instrumentar în muzeu devine mai importantă pe zi ce trece în condiţiile în care astăzi, malaxorul tinde să înlocuiască toate acele etape pregătitoare ale modelării, la care putem adăuga şi răspândirea roţii olarului acţionată electric sau a cuptorului electric.



În colecţie sunt bine reprezentate centrele producătoare de ceramică neagră: Marginea (Suceava), Dăneşti, Mădăraş (Harghita), Poiana Deleni şi Tansa (Iaşi), Şimian (Mehedinţi), ş.a. Elementul comun îl reprezintă în cazul acestora arderea vaselor o singură dată, în condiţiile absenţei oxigenului acestea căpătând o culoare neagră, metalizată.



Din gama largă de vase modelate aici menţionăm: oale pentru sarmale, oale pentru prins lapte, oale pentru fiert magiunul, cratiţe sau vase pentru friptură, forme pentru cozonac, ulcioare de diferite mărimi pentru apă. Ornamentarea este destul de sumară, producţia fiind axată în special pe vasele de folosinţă casnică.

Un loc important în colecţia ceramică îl au obiectele din Săcel (Maramureş), singurul centru din ţară în care vasele roşii nesmălţuite se mai lustruiesc cu piatra (asemenea ceramicii negre). Dacă prin ornamentică şi forme acest centru aminteşte de ceramica dacică, prin instalaţia de ars el se leagă de tradiţia cuptoarelor romane. Ceramica de Săcel s-a produs într-o multitudine de forme: ulcioare, oale pentru lapte, ulcele pentru Moşi, strecurători cu trei picioare, blide mari. Acestea erau lustruite cu piatra efectul decorativ fiind dat de vărgile în zig-zag şi liniile vălurite, de culoarea brun deschis pictate cu pensula.



Dintre numeroasele categorii de piese lucrate pe Valea Crişului menţionăm : olurile, asemănătoare anticelor amfore, canta cu „gură cu ciur” pentru a nu lăsa impurităţile să pătrundă în vas, blidele şi castroanele mari, recipientele pentru păstrarea grânelor precum şi cahlele nesmălţuite pentru sobe decorate cu motive vegetale.



Alte centre producătoare de ceramică nesmălţuită, prezente în colecţia muzeului sunt cele de la: Găleşoaia (Dâmboviţa), Curtea de Argeş, Calvini (Buzău), ş.a.m.d.

Ceramica smălţuită este reprezentată în patrimoniul colecţiei prin produsele unui mare număr de centre ceramice.



În acest context se înscrie şi ceramica zgrafitată, de tradiţie bizantină, ce se modela în Bucovina în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de „ceramică de Kuty”, după vestitul centru galiţian înfiinţat de olarii armeni veniţi din Moldova. Castroanele, ulcioarele, blidele, cănile dar şi cahlele confecţionate în centrele bucovinene de către meşterii huţuli evidenţiindu-se atât prin decorul incizat cât şi prin tehnică (champeléve).



În ultimul secol acest tip de ceramică este produs în vechiul centru de la Rădăuţi. Rolul precumpănitor în repunerea în circuit a pieselor de acest tip i-a revenit familiei de olari Colibaba (în special, inegalabilului Constantin Colibaba), în prima jumătate a secolului al XX- lea.



La loc de cinste în patrimoniul muzeului se află vase de diferite forme şi funcţionalităţi provenite din unul dintre cele mai vestite centre de ceramică smălţuită. Având o existenţă neîntreruptă de câteva secole, centrul de la Vama, Oaş cunoaşte şi astăzi o înflorire deosebită. Conform tradiţiei, meşteşugul ar fi fost adus în zonă de olarii slovaci şi preluat de către români şi unguri, care l-au continuat punându-şi amprenta specifică. Ceramica lucrată aici era destinată deopotrivă ornamentării interiorului, dar şi uzului zilnic: farfurii, ulcele pentru lapte, oale mari pentru gătit, hârgău pentru dus mâncarea la câmp, blide, oale drepte pentru fiert imitând producţia de fabrică, dar şi oluri de nănaş cu statut aparte.



Aceste ulcioare albe cu formă specifică (corp extrem de bombat, legat direct de gura trilobată) constituie un element esenţial al unui obicei străvechi ce reglementa relaţiile dintre tineri şi părinţii lor spirituali, naşii. Finii erau obligaţi conform tradiţiei să dăruiască anual, de Paşte, câte un astfel de ol naşilor de cununie. Atârnate apoi de grinda casei naşului, vasele vesteau trecătorilor câte perechi de fini cununase familia respectivă.



O gamă largă de piese confecţionate la Horezu întregeşte colecţia, completând tabloul formelor, al tehnicilor şi al motivelor decorative întrebuinţate de meşterii olari. Apărut spre sfârşitul sec. al XVIII-lea, centrul, specializat iniţial în confecţionarea străchinilor şi a taierelor şi-a diversificat producţia prin introducerea mai târzie a căniţelor, ulcioarelor, a ghivecelor pentru flori şi a borcanelor de untură. Piese elegante reflectând pe alocuri influenţe orientale, vasele de Horezu, nu de puţine ori, au fost destinate uzului familiilor boiereşti. Axat pe producţia de ceramică smălţuită, centrul a cunoscut o binemeritată celebritate datorită în special, farfuriilor ornamentate cu un decor obţinut prin jirăvire cu instrumente ca gaiţa sau cornul. În această tehnică, vasele erau „înflorite” cu motive „penate” sau „în lacrimă” de o mare fineţe, asemănătoare unei pânze de păianjen. Pentru a le realiza meşterul desena pe farfuria uscată, o serie de linii colorate cu cornul din care picura încet vopseaua, după care, utilizând amintita gaiţă (o pensulă subţire din fire de porc) se intervenea deplasându-se puţin culoarea încă umedă fără a rupe firul desenului. Grupat de regulă în cercuri concentrice pe marginile farfuriei, decorul jirăvit înconjura un motiv central: peşte, soare, cocoş, spirală, biserică. Alte ornamente larg utilizate la Horezu erau cele vegetale (brad, trifoi, vrejuri), sau geometrice (zig-zag, puncte, linii). Pentru modelele mai complicate se utiliza chiar tiparul din carton cu ajutorul căruia se trăgeau contururile în creion. Pe fondul alb, rareori verde (mai ales la piesele vechi), ornamentele cafenii, roşii sau verzi conturau imagini de o armonie cromatică şi decorativă aparte



Din colecţia Muzeului Ţăranului Român nu lipsesc nici piesele de provenienţă habană de o mare valoare artistică şi documentară. Cel mai important dintre acestea este un vas de breaslă ce a aparţinut colecţionarului Virgil Demetrescu Duval, datat 1632 reprezentând cel mai vechi obiect ceramic aflat în colecţia muzeului. De altfel, era o practică destul de uzuală ca reprezentanţi ai diverselor bresle să-i contacteze pe olarii habani pentru a le comanda vase de diferite forme, cu însemnele breslei respective ca marcă de identitate. Sectă anabaptistă prigonită de Habsburgi, habanii, după o şedere de circa un secol în Polonia s-au refugiat în Transilvania, unde s-au aşezat între 1621 şi 1623. Stabilirea acestora la Vinţu de Jos a constituit o cotitură în istoria şi economia zonei, impulsionând dezvoltarea olăritului deoarece ei produceau deja o faianţă de lux, influenţată de cea de Delft. La realizarea acesteia utilizau reţete proprii, una dintre acestea fiind prepararea smalţului opac din cositor. Din Vinţu de Jos ceramica zgrafitată pe fond albastru de cobalt se răspândeşte în alte centre secundare. Pe lângă faptul că au îmbogăţit repertoriul ornamental şi morfologic, habanii au conferit în acelaşi timp obiectului ceramic o nouă funcţie, aceea de element decorativ de interior.



Şi, ca urmare a acestor impulsuri, în sec. al XVIII-lea, ceramica săsească atinge punctul său culminant, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Spectaculoasa înflorire a acestui meşteşug se poate urmări prin evoluţia centrelor ceramice săseşti ca Saschiz, Chirpăr, Drăuşeni, în sec. al XVIII-lea.

O notă aparte în contextul ceramicii săseşti amintite este dată de cahlele, cănile şi ulcioarele de Chirpăr cu pântecul sferic, gâtul lung şi drept, forme de evidentă influenţă orientală. Motivele decorative, supuse aceloraşi influenţe orientale, îmbracă formele unor palmete, inimi şi flori fantastice conturate cu albastru. Acestora li se adaugă brâie orizontale în relief, vopsite cu galben.



Centrele săseşti amintite cărora li se adaugă şi cel de la Bistriţa, având ca element caracteristic utilizarea decorului zgrafitat de tradiţie bizantină, în combinaţii de verde şi galben pe fond alb sau albastru, au fost şi producătoare de cahle. În colecţia muzeului se află peste 800 astfel de piese, din cele mai variate centre şi epoci, un segment important constituindu-l plăcile de sobă smălţuite produse la Bistriţa (dreptunghiulare şi de mici dimensiuni).



În paralel cu ceramica produsă în centrele săseşti există şi o producţie de ceramică maghiară. Numeroase cancee şi farfurii de faianţă realizate în maniera autohtonă dar “de tip Gyor”, decorate pe fond alb cu motive specifice (mai ales florale şi vegetale), se află în colecţia muzeului. Nu lipsesc de aici nici canceele ajurate, inspirate din modelul venit din Ungaria, dar produse local în centrele urbane de la Cluj sau Gherla.



Nu putem încheia prezentarea colecţiei fără a menţiona ulcioarele de nuntă care reprezintă producţia a 15 centre ceramice, dintre care se detaşează cele de la Oboga şi Româna (Olt), Curtea de Argeş (Argeş). Create în majoritatea cazurilor cu un secol în urmă pentru cel mai important moment din viaţa omului, cel al întemeierii unei familii, ulcioarele de nuntă poartă amprenta unei simbolistici arhaice.

Gama simbolurilor invocate în sprijinul tinerilor căsătoriţi era completată cu stilizări ale broaştei, şarpelui, berbecului, cocoşului, calului, vulturului dar şi a unor ornamente vegetale (buchetul, vrejul cu flori). Atribut al divinităţii, nici crucea nu a fost omisă din acest ansamblu de simboluri benefice. Accentuând ideea de uniune a însurăţeilor, ulcioarele provenite din centrele de la Româna şi Oboga se prezintă adesea sub forma unor siluete androgine contopind trăsăturile masculine şi cele feminine.



Unul din puţinele elemente de arhitectură tradiţională confecţionate în centrele ceramice îl constituie boldurile de casă. Reprezentate în colecţie prin piese realizate la Vâlsăneşti (Argeş), Calvini şi Mânzăleşti (Buzău) sau Tansa (Iaşi), acestea datează în principal din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Începând de atunci ele au înlocuit, în timp, pe anumite arii din Oltenia, Moldova şi Muntenia ţepele confecţionate din lemn, în jurul cărora se adunau căpriorii mari ai acoperişurilor. Dincolo însă, de rolul lor practic, de protecţie împotriva infiltrării apei, boldurile aveau şi rol decorativ, iar în funcţie de motivele ornamentale şi cu rol de protecţie pentru casă şi familie de posibilele intruziuni ale unor forţe malefice, ceea ce explică varietatea formelor şi motivelor ornamentale ce caracterizează aceste piese..



Nu putem încheia prezentarea colecţiei fără a menţiona un segment aparte al ei alcătuit din obiecte aparent minore, jucăriile şi miniaturile de lut. Cele peste 700 de piese sunt reprezentative pentru producţia de acest gen realizată în centre ca: Vlădeşti (Vâlcea), Pisc (Ilfov), Oboga (Olt) la sfârşitul sec. al XIX-lea Alături de fluericele cu caracter antropomorf sau zoomorf se află în această colecţie o serie de miniaturi după vase de uz gospodăresc: căniţe, oale, ulcioare, coşuleţe inspirate din instrumentarul bucătăriei tradiţionale din Baia Sprie şi Baia Mare, modelate în prima jumătate a sec. al XX-lea.

Ateliere de creativitate la Muzeul Național al Țăranului Român | februarie 2020




Din luna februarie, la Atelierul de creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român, ne pregătim de primăvară. Spunem și jucăm la panoul de umbre povestea babei Dochia, învățăm să realizăm mărțișoare, ne plănuim și desenăm grădini, flori din lână, realizăm povești stampilate sau animate, dar și măști pentru carnavalurile ce stau să înceapă.
 

Pentru participarea la ateliere este necesară înscrierea prealabilă pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com.
 

Prețul: 25 lei/ participant.
Au gratuitate organizațiilor non-profit care desfășoară activități pentru copiii în vârstă de până la 18 ani, care au nevoie speciale sau cu handicap și cei cărora li se aplică măsuri sociale de protecție, și ai școlilor speciale. Pentru a participa la aceste ateliere este nevoie de o înscriere prealabilă pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com, tipul de atelier și data atelierului urmând a fi stabilite ținând cont de caracteristicile grupului.


Unde? La Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1, în Atelierul de Creativitate.


LUNI, 3 februarie


10.00-11.30 Atelier de realizat ștampile cu Beatrice Iordan
Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem un pic lumea satului românesc de odinioră.
Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii….
După ce copiii vor fi familiarizați cu tehnicile de realizare a ștampilelor, pornind de la o poveste prezentată de coordonatorul atelierului, vor realiza mai multe hărți care vor ajuta personajul poveștii să revină în timpurile noastre după o călătorie scurtă în timp.


Pentru copii cu vârsta peste 8 ani.
Înscrieri la numărul de telefon 0723.471.600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
 

MARȚI, 4 februarie


13.30 – 15.00 Atelier de cusut cu Ruxandra Grigorescu
Haideți ”să coasem frumos” podoabe mici, animăluțe, păpușele și pernițe, cu ațe, mărgele, paiete și lânuri colorate - pentru copii mai măricei (6-15 ani), iar pentru cei mai mici (4-6 ani), colaje textile și nu numai.
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


MIERCURI, 5 februarie

13.30 – 15.00 Povești bricolate cu Beatrice Iordan – program pentru familii cu copii

Masca. Personaje de carnaval (I)

În multe părți ale lumii, primăvara este sărbătorită de foarte multă vreme în cadrul unor carnavaluri. Și dacă v-ați gândit deja la Rio sau la Veneția nu e de mirare, fiindcă sunt atât de importante, încât pregătirile încep cu un an înainte. Dar trebuie să știți că nu e nevoie să străbateți atâta drum pentru a participa la un carnaval – chiar lângă București, în localitatea Brănești, an de an se organizează ”Sărbătoarea Cucilor”. Dar pentru a participa la acesta sau la oricare altul, este nevoie de o mască, așa că vă invit să vă alegeți un personaj preferat și să vă creați propria mască folosind folosind tehnica papier-mache.


ATENȚIE: Pentru finalizarea măștilor sunt necesare două întâlniri.
Înscrieri la numărul de telefon 0723.471.600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


JOI, 6 februarie

10.30 – 12.00 Colaj textil cu Ruxandra Grigorescu

Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Pentru copii cu vârsta peste 4 ani.
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
 

VINERI, 7 februarie

13.30 – 15.00 Atelier de radio cu Monica Chiorpec

Dacă sunt curioși să afle câteva dintre tainele radioului, le propunem copiilor și adolescenților, cu vârsta minimă de 10 ani, un atelier de creativitate inedit. În cadrul acestuia, pot descoperi cele mai importante momente din istoria radioului, pot desluși secretele redactării unei știri radio cu conținut cultural, adaptat vârstei lor, pot afla cum se realizează un interviu și, cel mai important, se vor deprinde cu tehnici de dicție, intonație, respirație corectă și de stăpânire a emoțiilor în fața microfonului. De asemenea, atelierul le va oferi participanților câteva noțiuni utile despre fenomenul fake news, care marchează în mod negativ mass-media de astăzi.
Toate materialele pe care participanții le vor produce vor fi înregistrate, micii redactori sau reporteri radio putându-se astfel lăuda cu primele lor producții radiofonice.
Recomandat unui număr de maximum 8 copii, cu vârsta peste 10 ani.
Detalii și înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


SÂMBĂTĂ, 8 februarie

10.00 – 11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu

În timpul atelierelor de pictură din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri, sfinți, babe, bomboane, iarbă, cer, lună, cai, frunze, lapte cu cereale, mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.
Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376


11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș - la Nuiele
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284


LUNI, 10 februarie

10.30 – 12.00 Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan

Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o poveste, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani.
Înscrieri și detalii pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723.47.16.00


MARȚI, 11 februarie

13.30 – 15.00 Pictură pe carton pânzat (portret) cu Ruxandra Grigorescu

Ne privim cu atenție și ne desenăm unul pe altul sau pe noi înșine (autoportret), aflând câteva sfaturi prețioase legate construcția unui portret.
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


MIERCURI, 12 februarie

13.30 – 15.00 Povești bricolate cu Beatrice Iordan – program pentru familii cu copii
Masca. Personaje de carnaval (II)


În multe părți ale lumii, primăvara este sărbătorită de foarte multă vreme în cadrul unor carnavaluri. Și dacă v-ați gândit deja la Rio sau la Veneția nu e de mirare, fiindcă sunt atât de importante, încât pregătirile încep cu un an înainte. Dar trebuie să știți că nu e nevoie să străbateți atâta drum pentru a participa la un carnaval – chiar lângă București, în localitatea Brănești, an de an se organizează ”Sărbătoarea Cucilor”. Dar pentru a participa la acesta sau la oricare altul, este nevoie de o mască, așa că vă invit să vă alegeți un personaj preferat și să vă creați propria mască folosind folosind tehnica papier-mache.
În cadrul acestei întâlniri definitivăm masca, o pictăm și ne pregătim de carnaval. Participanții trebuie să fi participat și la prima întâlnire.
Înscrieri la numărul de telefon 0723.471.600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


JOI, 13 februarie

10.30 – 12.00 Atelier desen cu Ruxandra Grigorescu

Îți plac grădinile? Cu flori, verdețuri sau legume? Tu ce ai planta în grădina ta? Povestește și desenează cum ai planifica-o tu, ce semănături alegi pentru acest an, ce flori de primăvară ai vrea să-ți apară peste puțină vreme în grădină.
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


VINERI, 14 februarie

13.30 – 15.00 Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan
- o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...
Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.
Informații și înscrieri la telefon: 021 317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


SÂMBĂTĂ, 15 februarie

10.00 – 11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu

În timpul atelierelor de pictură din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri, sfinți, babe, bomboane, iarbă, cer, lună, cai, frunze, lapte cu cereale, mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.
Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376


11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș - la Nuiele
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284


LUNI, 17 februarie

10.30 – 12.00 Ștampile vesele cu Beatrice Iordan. Povestea Babei Dochia

După ce copiii vor fi familiarizați cu tehnicile de realizare a ștampilelor, pornind de la o discuție pe baza legendei Baba Dochia dar și despre anotimpul primăvara, despre cum se pregăteau țăranii să întâmpine primăvara, pregătirea pământului pentru semănat, despre obiceiul mărțișorului, vor realiza felicitări folosind tehnica nou învățată, cea a ștampilelor.
Felicitările rezultate la atelier precum și ștampilele realizate în cadrul atelierului vor fi luate acasă de copii.

Atelierul se adresează copiilor peste 8 ani
Înscrieri la numărul de telefon 0723.471.600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


MARȚI, 18 februarie

13.30 – 15.00 – Desen. Poveste țărănească ilustrată cu Ruxandra Grigorescu

Eu îți scriu o poveste veche, iar tu o ilustrezi. Apoi o spunem împreună, ce zici?
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


MIERCURI, 19 februarie

13.30- 14.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan, program pentru familii cu copii

Păpuși din hârtie. Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana
Folosind hârtia mare de împachetat vom realiza cele două personaje binecunoscute ale basmului românesc Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana.
Atelierul se adresează copiilor peste 3 ani însoțiți de un adult.
Obiectele create în cadrul atelierului se vor putea lua acasă.
Înscrieri la numărul de telefon 0723.471.600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


JOI, 20 februarie

10.30 – 12.00 Atelier de cusături cu Ruxandra Grigorescu

Cusături cu mărgele (Mărțișoare). Dintr-un gând, mai multe mărgele și două fire de lână, apare mărțișorul, cel cu puteri magice și aducător de bucurie.
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


VINERI, 21 februarie

13.30 – 15.00 Atelier de realizare animație (I) cu Valentina Bâcu

Pornind de la Povestea Mărțișorului, realizăm propria animație utilizând tehnica stop-motion și lutul pentru a modela personajele.
ATENȚIE! Atelierul se desfășoară pe parcursul a două întâlniri.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.
Detalii și înscriere pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


SÂMBĂTĂ, 22 februarie

10.00 – 11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu

În timpul atelierelor de pictură din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri, sfinți, babe, bomboane, iarbă, cer, lună, cai, frunze, lapte cu cereale, mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.
Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376


11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș - la Nuiele
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284


LUNI, 24 februarie

10.30 – 12.00 Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan. Povestea Mărțișorului.

Ce vom face la acest atelier?
- vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale;
- vom spune legenda Babei Dochia - în urma discuțiilor, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor
- atelierul se va încheia cu interpretarea legendei la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
La sfârșitul atelierului copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă și vor afla cum își pot realiza și ei acasă un spectacol de teatru de umbre.
Atelierul se adresează copiilor peste 7 ani.
Înscrieri la numărul de telefon 0723.471.600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
 

MARȚI, 25 februarie

13.30 – 15.00 Atelier de colaj textil cu Ruxandra Grigorescu

Păsări – colaj textil, Cusături – Mărțișoare
Vino să înveți ce se poate face cu: ace, ațe, mărgele și multă imaginație. Sunt așteptați copii între 6 și 12 ani, fete și băieți.
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


MIERCURI, 26 februarie

13.30- 14.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan, program pentru familii cu copii

Buchețel de flori din lână
Folosind lână netoarsă, dacă nu o cunoașteți ne vom împrieteni cu ea la acest atelier, ace speciale (pentru copii mai măricei sau părinți), fetru, foarfece. Vom realiza un bughețel de flori pe care îl putem dărui cuiva drag.
Tema atelierului se va realiza într-o oră de atelier iar obiectele create se vor putea lua acasă.
Atelierul se adresează copiilor peste 3 ani însoțiți de un adult.
Înscrieri la numărul de telefon 0723.471.600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


JOI, 27 februarie

10.30 – 12.00 Atelier de împletituri cu Ruxandra Grigorescu

Împletituri – șnururi de mărțișor și nu numai. Ne facem mărgele sau le dăruim.
Înscrieri la numărul de telefon 021.317.96.59 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


VINERI, 28 februarie

13.30 – 15.00 Atelier de realizare animație (II) cu Valentina Bâcu

Pornind de la Povestea Mărțișorului, realizăm un scurt film animat, utilizând tehnica stop-motion și lutul pentru a modela personajele.
ATENȚIE! Atelierul se desfășoară pe parcursul a două întâlniri.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.
Detalii și înscriere pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com


SÂMBĂTĂ, 29 februarie

10.00 – 11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu

În timpul atelierelor de pictură din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri, sfinți, babe, bomboane, iarbă, cer, lună, cai, frunze, lapte cu cereale, mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.
Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376


11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș - la Nuiele
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

 


back to main page
 
closed