To Virtual Tour
Ethnophonie este o colecţie de CD-uri editată de muzeu cu sprijinul Fundaţiei Alexandru Tzigara Samurcaş, care construieşte o imagine de ansamblu asupra muzicilor de tradiţie orală din România şi ţările vecine. Colecţia conţine muzici săteşti şi orăşeneşti ale românilor, dar şi ale maghiarilor, romilor, evreilor, ucrainenilor şi aromânilor.
Interpreţii sunt muzicieni, tarafuri şi fanfare populare de elită. Printre ei, celebrităţi: taraful „Haidouks” din Clejani, fanfarele din Zece Prăjini, taraful „Ardealul” din Gherla, grupul Iza din Maramureş.
Discurile sunt însoţite de broşuri bilingve incluzând informaţii, comentarii etnologice, versuri şi fotografii.
Ethnophonie este o colecţie de înalt nivel calitativ, răsplătită prin distincţii occidentale: Premiul Academiei Charles Cros – Franţa (2005) şi Premiul Criticii Germane a Discului (2007).

Mai multe informaţii pe www.ethnophonie.ro

CD 23 - Peasant Dances from the Region of Gherla, Transylvania




CD 23 - Peasant Dances from the Region of Gherla, Transylvania

Discul include o selecţie de muzici româneşti complexe şi deosebit de rafinate din răsăritul Câmpiei Transilvaniei (cu extensie către ţinuturile Bistriţa si Alba), alcătuită din melodii şi suite de melodii de joc din categoriile Româneşte, Bătrâneşte, Fecioreşte, De început, Târnăveana şi Bătuta. Muzicile sunt executate de un trio ardelenesc „clasic” alcătuit din vioară (ceteră), violă (contră sau brace) şi contrabas (gordon). Interpreţi: Emil Mihaiu, Urszui Kálmán şi Pusztai Aladár. În broşura care acompaniază discul, realizatorii reliefează cooperarea dintre muzicieni şi dansatori, cea care, pe de o parte, stimulează improvizaţia muzicală şi coregrafică, iar pe de altă parte concură la producerea dansului rural ca fapt sincretic.

Durata totală: 60:51
Broşura: 28 de pagini, cu text de prezentare în română şi engleză
Apărut: 2013; înregistrări realizate în 1995

Preț: 24,50 lei




back to main page
 
closed