Catre Tur Virtual

Muzeul Naţional al Ţăranului Român are din anul 2007 o editură proprie, Martor. Dar, încă din 1991, editarea unor publicaţii într-un stil propriu, mai aproape de conceptul de carte-obiect, a fost una dintre activităţile prioritare ale muzeului. Sub semnăturile cercetătorilor şi muzeografilor noştri au apărut numeroase titluri. Unele ediţii s-au epuizat rapid, altele pot fi încă găsite la librăria muzeului: carte de specialitate (etnologie şi folclor, antropologie, sociologie, muzeologie), publicaţii bibliofile în ediţii limitate, cărţi-album, reviste, calendare, foi, pliante, mape, afişe, agende. Revista anuală de antropologie şi muzeologie, Martor, publicaţie ajunsă la numărul 12, pune în dezbatere în fiecare număr problemele actuale din domeniu şi experimentele noastre muzeografice.

BURUIENI BIRUITOARE




Expoziție și atelier interactiv cu plante de leac
22-29 iunie 2018, între orele 10 și 18, Sala Acvariu


Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 22 iunie 2018, de la ora 18, la vernisajul expoziției BURUIENI BIRUITOARE și la ateliere interactive cu plante de leac.
Expoziția și atelierele vor fi deschise publicului în perioada 22 – 29 iunie 2018, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

Buruieni lecuitoare

Fiecare țăran știe că plantele câmpului sunt un dar al lui Dumnezeu, menite a-i sluji omului ca hrană și leac. Transfigurate și binecuvântate cu puterea de a tămădui, plantele fac parte din viața noastră și trebuie culese atent, după rânduială, în perioada lor de înflorire și la anumite momente ale zilei, dictate de experiența îndelungată, de tradiție și ritualuri. Vitalitatea vegetală, ca o promisiune de sănătate, vine spre noi prin floare sau rod, prin frunză, sevă, scoarță, rădăcini. Zona Valea Doftanei, atât de bogată în buruieni de leac, este tezaurul natural din care am cules plante întrebuințate de localnici pentru ceaiuri, macerate, cataplasme, siropuri, alifii. Le arătăm, le folosim, ne bucurăm de ele o săptămână întreagă la MȚR!

...și buruieni tinctoriale

Echilibrul naturii se regăsește aidoma în noi prin formă și culoare, culoarea fiind darul primit la naștere. Când vrem să fim sănătoși, trebuie să ne asigurăm că stăm bine și cromatic, privind în jurul nostru și în noi înșine. În aceste zile, 22-29 iunie, ne aventurăm în vopsirea cu buruienile de leac pentru a redescoperi frumusețea nuanțelor naturii.


 




înapoi la pagina principală
 
inchis