Catre Tur Virtual
Orice carte e un obiect care se citeşte. Uneori, chiar şi un covor ţărănesc este un obiect care poate fi citit. Şi atunci, ce le aseamănă şi ce le deosebeşte?

Le aseamănă faptul că sunt lucrate de mână, bucată cu bucată; de aceea nu sunt două la fel şi nici unul nu e perfect. Le aseamănă faptul că materia lor trebuie pipăită, mirosită, privită îndeaproape şi tratată cu grijă, pentru că este o materie naturală foarte puţin prelucrată, care mai păstrează încă forţa, dar şi perisabilitatea vieţii. Şi le aseamănă faptul că ele reprezintă urma unui gest individual de creaţie şi a unui efort care îţi este destinat ţie personal; există slabe şanse ca (alt)cineva să mai aibă un obiect exact ca al tău.

Unele cărţi-obiect nu mai există decât în biblioteca muzeului, ca exemplare unice. Merită văzute măcar. Altele se nasc acum, cu ocazia vreunei expoziţii sau a vreunui târg. Încearcă să nu le ratezi. Altele vor veni, pe măsura dorinţei fiecăruia. Îţi doreşti o anumită carte-obiect? Propune-o şi poate o vom realiza.

Târgul de Sânmedru - de antichități țărănești
25 – 27 octombrie 2019




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă, începând de vineri, 25, până duminică, 27 octombrie 2019, între orele 10 și 18, la Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”.
 

Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.
 

În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:

piese de costum țărănesc,
țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri),
ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice...
 

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu bragă sau țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac.
 

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei
 

Organizator târg: Secția Educație muzeală / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu
 

***
 

Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe și cealaltă jumătate el.

Este ziua soroacelor pentru tot felul de înțelegeri între slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, cei care dau și cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere și de ceartă.
 

Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac și oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se așază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, București, Humanitas, 1998.
 





înapoi la pagina principală
 
inchis