Catre Tur Virtual
Orice carte e un obiect care se citeşte. Uneori, chiar şi un covor ţărănesc este un obiect care poate fi citit. Şi atunci, ce le aseamănă şi ce le deosebeşte?

Le aseamănă faptul că sunt lucrate de mână, bucată cu bucată; de aceea nu sunt două la fel şi nici unul nu e perfect. Le aseamănă faptul că materia lor trebuie pipăită, mirosită, privită îndeaproape şi tratată cu grijă, pentru că este o materie naturală foarte puţin prelucrată, care mai păstrează încă forţa, dar şi perisabilitatea vieţii. Şi le aseamănă faptul că ele reprezintă urma unui gest individual de creaţie şi a unui efort care îţi este destinat ţie personal; există slabe şanse ca (alt)cineva să mai aibă un obiect exact ca al tău.

Unele cărţi-obiect nu mai există decât în biblioteca muzeului, ca exemplare unice. Merită văzute măcar. Altele se nasc acum, cu ocazia vreunei expoziţii sau a vreunui târg. Încearcă să nu le ratezi. Altele vor veni, pe măsura dorinţei fiecăruia. Îţi doreşti o anumită carte-obiect? Propune-o şi poate o vom realiza.

LUCCHETTINO




Carnavalul este sinonim cu veselia și cu bucuria de a trăi. Tocmai de aceea, Institutul Italian de Cultură vă invită să participați cu mic cu mare la petrecerea de Carnaval, ajunsă deja la cea de-a șasea ediție, și la un nou spectacol comic prezentat de renumitul duo

LUCCHETTINO

marți, 13 februarie 2018, la ora 19
în Studioul Horia Bernea al Muzeului Național al Țăranului Român
intrarea liberă, fără locuri rezervate



Doi trăzniți super-amuzanți, Luca și Tino, prezintă de la varietăți tradiționale, cu numere de magie și umor, până la scenete suprarealiste, cu evidente influențe ale spectacolelor cu clowni, ale numerelor de circ și ale commediei dell’arte. Un spectacol în care distracția e garantată!

Luca Regina s-a născut la Torino. Animat din tinerețe de o pasiune dezlănțuită, decide să se mute în Rusia, unde frecventează renumita Școală a Circului de Stat de la Moscova. Numeroasele ore de repetiții îl transformă pe Luca într-un comic ireverențios și într-un show-man abil și exuberant. De atunci își petrece viața făcând oamenii să râdă, amuzând publicul din întreaga lume: din Italia până în Mexic, de pe platourile de televiziune ale Zelig Circus până la Open Spaces din New Orleans.

Tino Fimiani e născut la Genova. Își descoperă de timpuriu vocația de clown și performer, pe care o perfecționează frecventând, în 1994, Școala Circului de Stat de la Moscova. Urmează alte stagii de formare (cu Philip Radice, Yves Lebreton, Jango Edwards), premii obținute la concursuri renumite (festivalul de cabaret Comunque Anomali, 2000, festivalul de cabaret de la Martina Franca, 2001), numeroase apariții în programe de televiziune (Maurizio Costanzo Show, Zelig Circus) și colaborarea cu Luca Regina care duce la apariția duetului Lucchettino.

Seara distractivă, la care vă invităm să veniți costumați și / sau mascați, se va încheia, ca de obicei, cu o degustare de dulciuri tipice de Carnaval din diferitele regiuni ale Italiei, majoritatea pregătite special în cadrul laboratorului de patiserie organizat la Institutul Italian de Cultură duminică 11 februarie.

Parteneri: Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) și Muzeul Național al Țăranului Român


 


înapoi la pagina principală
 
inchis