Târgul Mărțișorului la MNȚR

 

Vine, vine primavaraa… se așterne-n toată țara…mărțișoare mii și mii… haideți să le târguim copii!…

Și nu glumim… timp de patru zile, între 27 februarie și 2 martie, povestea mărțișorului capătă o droaie de chipuri: de la bănuțul prins de șnur, la mărțișorul extraterestru. Cu creativitate, imaginație și umor, artiști plastici, meșteri țărani și studenți vă așteaptă să le admirați și să le cumpărați mărțișoarele, fie ele tradiționale sau de oraș, de criză sau suprarealiste, vintage ori recycle, meșterite din lut, textile, lână, hârtie sau fetru — mărțișoare de toată mâna și pentru tot buzunarul.

Târgul Mărțișorului de la Muzeul Național al Țăranului Român, între 27 februarie și 2 martie 2014.

 

afis_TARGUL MARTISORULUI 2014

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Havråtunet. Un cătun din Norvegia

V-aţi întrebat vreodată de ce sunt înalte şi ţuguiate acoperişurile caselor şi ale şurilor în zonele de munte? Sau de ce arată ca nişte rachete, pregătite să decoleze, clăile de fân pe câmp? Acolo unde ninge mult, zăpada trebuie să alunece uşor jos, să nu îngreuneze acoperişul; iar forma dinamică a clăilor lasă apa să se scurgă, să nu putrezească fânul preţios.

Tot aşa ne-am întrebat şi noi ajungând în Havråtunet, în Norvegia, un cătun din insula Osterøy, care face parte din Centrul muzeal din Hordaland, un complex care conţine 7 muzee diferite, dintre care două în aer liber. Aici câteva case şi mori aveau acoperiş verde, iar şurile erau făcute din lespezi de piatră şi tulpini de ienupăr.

Havrå este una din ultimele ferme, încă utilizând vechile tehnici de lucru ale pământului, ultima de pe coasta de Vest a Norvegiei. Aici sunt 30 de clădiri, dintre care cele locuite sunt situate în mijloc, iar anexele (şuri, grajduri, mori) în extremităţi. Terenul agricol, constând din păşuni, teren cultivat (cartofi, ovăz sau orz) şi fâneţe, este acum în proprietatea muzeului. Dintre clădiri, doar câteva aparţin muzeului, restul fiind locuite. Datorită modului în care sunt păstrate şi îngrijite casele, dar şi a felului în care este lucrat pământul (în continuarea vechii tradiţii), când ajungi la Havra, ai impresia că ai descins într-o fermă de dinainte de 1800. De altfel, ea a fost atestată încă din 1303, iar cea mai veche clădire, un hambar din lemn, datează de la 1200. Aici animalele (oi şi vaci) stau, încă, în grajduri din lemn, cu şuri din piatră şi lemn, sau ienupăr, primăvara urcă la stână deasupra satului, unde stau până toamna târziu. Fânul se coseşte de mână şi se strânge cu furci şi greble din lemn, se cară cu coşul în jos, sau se trag căpiţele cu funii, în zonă nu au fost niciodată cai care să ajute la muncile câmpului.

Materialele de construcţie ale clădirilor sunt cele la îndemâna: bârne din lemn pentru case şi grânare, aşezate pe un soclu de piatră; piatră, ienupăr şi lemn pentru şuri. Acoperişurile caselor şi ale şurilor sunt verzi, formate din glii cu iarbă (oare ce se întâmplă vara, când creşte iarba? Rămâne aşa? E cosită şi devine fân pentru animale? Am uitat să întrebăm…).

Una din cele mai interesante tradiţii de construcţie este folosirea ienupărului ca material pentru zidurile şurilor. Tulpina lor puternică este rezistentă, iar modul în care sunt aşezate unele lângă altele permit aerisirea şi, în acelaşi timp protejează de ploaie sau zăpadă. Uneori rezistă un zid de ienupăr şi 100 de ani! Cu atât mai interesant cu cât este un material ieftin şi găsit din abundenţă în zonă. La adăpost, fânul pentru animale, nu riscă să se umezească, iar locul e în permanenţă aerisit. Nimic nu e întâmplător, aşadar. Orice construcţie e clădită cu sens pentru zona în care se află, folosind materiale naturale la îndemână.

Schimbul de experienţă a făcut parte din proiectul de mobilitate „Travel to Norway in order to establish future collaboration and project applications”, proiect realizat cu sprijinul financiar al programului Conservarea si revitalizarea patrimoniului cultural si natural, finantat de Granturile SEE, fondul pentru relaţii bilaterale, administrat de Unitatea de Management a Proiectului – Ministerul Culturii. Vizita s-a derulat în perioada 9-12 februarie 2014.

 

Fotografii de Anamaria Iuga

 

DSCN0101

 

 

 

 

 

 

 

DSCN0086

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSCN0084

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Muzeul în viaţa comunităţilor: două muzee norvegiene

Întrebându-ne cum se poate implica un muzeu în viaţa unei comunităţi am plecat trei persoane de la Muzeul nostru, în Norvegia, în regiunea Hordaland, cu centrul situat la Bergen, ca să aflăm experienţa nordicilor.

Muzeul care ne-a găzduit a fost Centrul muzeal din Hordaland, cu sediul central la Salhus, o localitate unde vechea fabrică de textile a fost transformată într-un muzeu: The Norvegian Knitting Industry Museum. Aici a funcţionat până în 1989 o fabrică de tricotaje. Declinul industriei a dus la declinul întregii comunităţi. Lipsa de locuri de muncă, delăsare în ceea ce priveşte aspectul clădirilor… Iniţial privită cu scepticism, deschiderea muzeului a adus o nouă formă de a privi clădirea şi patrimoniul pe care ea îl reprezintă pentru comunitate. Astfel, şi proprietarii caselor au început să îşi îngrijească locuinţele (să picteze faţadele caselor, să le primenească), răspunzând provocării lansate de noua instituţie. Din 1989, muzeul a înflorit şi odată cu el şi comunitatea. Misiunea lui este de a documenta şi de a împărtăşi cunoştinţele despre clădirile, maşinăriile, munca şi istoria socială a industriei textile. În prezent oferă servicii de consiliere pe teme de tehnologie şi industrie, tuturor celor interesaţi. În clădirea fostului muzeu de tricotaje este găzduit depozitul întregului complex muzeal, precum şi un laborator de restaurare de obiecte textile, lemn, metal, bine dotat şi pus la punct, un Centru de excelenţă în restaurare, unde vin experţi din străinătate pentru a-şi oferi serviciile. Centrul îşi oferă serviciile şi comunităţii, îngrijind obiecte pe care le aduc oamenii obişnuiţi. De asemenea, se implică în proiecte mai largi ce ţin de conservarea şi transmiterea patrimoniului cultural viu.

Un alt exemplu de implicare a comunităţii în viaţa unei instituţii este Centrul Heathland din acelaşi complex muzeal, situat, de această dată, în insula Lygra, la 50 de minute de Bergen. În 2001 acest centru a primit un important premiu UNESCO pentru salvgardarea şi managementul peisajelor culturale. Unul dintre factorii ce au dus la câştigarea premiilor a fost cooperarea cu fermierii locali pentru protejarea peisajelor naturale, în condiţiile în care nu există o lege care să impună în această regiune practici specifice. Un alt argument a fost modul în care transferul de cunoştinţe s-a realizat prin coroborarea istoriei naturale cu patrimoniul cultural bazat pe cunoştinţe şi tradiţii. În cea mai mare măsură, pământurile sunt deţinute încă de membrii comunităţii, care se ocupă de ele în continuare, aplicând tehnicile tradiţionale (păşunat, curăţatul păşunilor etc.). Zona nu este izolată, ca în cadrul unui muzeu tipic în aer liber, ci e orientată şi către viaţa publică, spre vizitatori, oferindu-le informaţii şi variate tipuri de activităţi în care se pot implica. Din acest punct de vedere se realizează un transfer real de cunoştinţe cu caracter practic şi ecologic, cunoştinţe păstrate de-a lungul generaţiilor. Aceste cunoştinţe, împreună cu rezultatele a 30 de ani de cercetare au făcut ca Centrul Heathland să poată oferi vizitatorilor tipuri variate de informaţie, cum sunt cele privind protecţia mediului, istoria culturală a zonei, managementul resurselor şi a tehnicilor tradiţionale de construcţie.

Exemplul celor două este acela al unor instituţii muzeale activ implicate în viaţa comunităţii: pe de o parte pentru a păstra moştenirea culturală, prin schimburi de experienţe şi informaţie, pe de altă parte, pentru a oferi cadrul unor răspunsuri din partea comunităţii însăşi. Astfel, viaţa comunităţii contribuie la viaţa muzeului şi invers.

Schimbul de experienţă a făcut parte din proiectul de mobilitate „Travel to Norway in order to establish future collaboration and project applications”, proiect realizat cu sprijinul financiar al programului Conservarea si revitalizarea patrimoniului cultural si natural, finantat de Granturile SEE, fondul pentru relaţii bilaterale, administrat de Unitatea de Management a Proiectului – Ministerul Culturii. Vizita s-a derulat în perioada 9-12 februarie 2014.

 

01

 

 

 

 

02

 

 

 

 

DSCN0075

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa fotografii: www.muho.no si Anamaria Iuga

Marketingul muzeal – o solutie pentru aducerea vizitatorilor in muzee?

 

Facultatea de Management – SNSPA, editura Tritonic si Muzeul National al Taranului Roman va invita miercuri, 19 februarie 2014, la ora 17.00, la Libraria Carturesti MNTR, la o discutie privind modul in care marketingul poate ajuta muzeele sa isi indeplineasca misiunea culturala si educationala. Aceasta discutie este prilejuita de lansarea cartii Marketing muzeal pentru nonmarketeri, de Alexandra Zbuchea. Prezentarea cartii va fi facuta de catre dl. Virgil Stefan Nitulescu, director general al Muzeului National al Taranului Roman, si dl. Dragos Neamu, presedinte al Retelei Nationale a Muzeelor din Romania.

 

La aceasta intalnire sunt asteptati manageri de muzee, persoane care sunt implicate in activitatea de marketing si relatii publice in muzee, precum si toti cei care lucreaza sau nu in muzee, dar sunt interesati ca aceste organizatii sa fie tot mai active si mai cautate de public. Datele ultimului barometru european in sfera culturii, realizat in 2013, arata ca numai 21% dintre romani au vizitat un muzeu sau o galerie in cursului anului trecut, cu 6% mai putin decat o faceau in urma cu 5 ani.  Romanii sunt in general europenii cei mai putin activi in sfera culturii. Numai 7% dintre romani sunt activi si foarte activi cultural, fata de media europeana de 18%. Motivul principal pe care romanii l-au dat cu privire la neparticiparea in activitati culturale in general, nevizitarea muzeelor in special este lipsa de oferte atractive. Ei considera intr-o proportie mai mare decat alti europeni ca oferta muzeelor este de slaba calitate.

 

Cu prilejul intalnirii de la Libraria Carturesti, se va discuta cu cei doi invitati si reprezentanti ai diverselor muzee din Bucuresti in ce masura se poate imbunatati oferta si imaginea muzeelor in randul publicului, astfel incat sa creasca vizitarea lor si impactul asupra publicului. Cartea lansata cu acest prilej ofera nu numai cateva date concrete privind acest domeniu, ci si unele indicatii privind caile care ar putea sa fie urmate.

 

Alexandra Zbuchea este consultant de marketing pentru Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania si colaboreaza in diverse proiecte din sectorul muzeal. In prezent este prodecan al Facultatii de Management din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative.

Virgil Stefan Nitulescu este director general al Muzeului National al Taranului Roman si presedintele ICOM Romania. Are o experienta extrem de bogata in management muzeal si in administratia culturala.

Dragos Neamu este initiatorul si presedintele Retelei Nationale a Muzeelor din Romania, cea mai activa asociatie profesionala in sectorul muzeal. Activitatea acesteia este foarte apreciata si in cadrul Network of European Museums Organization, din care face parte.

 

Mai multe detalii despre eveniment: Alexandra Zbuchea,

alexandra.zbuchea@facultateademanagement.ro

 

Afis Marketing

 

ÎN URMA ACULUI. ROMÂNII DE PESTE BUG

Pentru noi, a fost emoționant să aflăm că în Ucraina, dincolo de Bug, trăiau în anii ‘40 – și încă mai viețuiesc – comunități rurale românești. Informația a căpătat materialitate odată cu descoperirea colecției de cusături alcătuită în 1943 de către Anton Golopenția și dăruită, începând din anul 2006, Muzeului nostru, de către Sanda Golopenția. Expoziția ÎN URMA ACULUI propune un discurs vizual, audio și audiovizual despre povestea cusăturilor românești din Donbas.

 

Războaie, închisori, emigrări, amuțiri, multă răbdare: cusăturile au drumețit, au emigrat, au fost închise. Ștergare, cămăși și păretare au călătorit pe rute lungi, din Donbas, la București, din București, la Ithaca, N.Y., și de acolo la Providence, R.I. în Statele Unite, apoi, din Providence, înapoi, la București. Drumurile s-au înscris în intervalul 1943–2005. Unele dintre cusături au stat în lăzi, cutii sau dulapuri, nebucurând ochii nimănui, timp de mai bine de 50 de ani. 

 

Poate că e timpul să încercăm să scoatem de sub sfielile tăcerii de cultură mereu altfel dominată și mereu îndoindu-se de sine momente, cum a fost cel al cercetării I.R.E.B., în care s-a îndrăznit tinerește întâlnirea cu semeni înstrăinați de multă vreme, dar păstrând încă nume, vorbe și podoabe ale vieții prin care puteau fi contactați și înțeleși. Momente de acest fel luminează nu numai un aspect al trecutului românesc, ci și modul în care se poate vorbi astăzi despre o diversitate românească. (Sanda Golopenția).

 

ÎN URMA ACULUI. ROMÂNII DE PESTE BUG – expoziție deschisă în sala IRINA NICOLAU, în perioada 5 februarie – 2 martie 2014. Vernisajul va avea loc în ziua de 5 februarie, orele 17.00, cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la (re)înființarea Muzeului.

 

Vineri 7 februarie, la orele 14.00, în expoziție se vor lansa volumele: 

Școala sociologică de la București. Publicații, expoziții și proiecte internaționale (număr special, Transilvania 1/2014)

și

Școala sociologică de la București. Contexte, tendințe, crize (număr special Sfera Politicii, mai-iunie 2013)

 

Vor vorbi: Sanda Golopenția, Vintilă Mihăilescu, Zoltán Rostás, Dumitru Sandu, Radu Vancu și colaboratorii celor două reviste.

 

afis_In urma acului_expozitie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rușii lipoveni din România

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 5 februarie 2014, ora 14.00, la Sala Laolaltă, la vernisajul expoziției Rușii lipoveni din România.

 

„Lipovean” a fost un termen atribuit, în România, ruşilor ortodocşi de rit vechi. Aceştia se numesc între ei „staroveri” (în traducere: de credinţă veche) sau „starooobreadţî” (în traducere: de rit vechi). După evenimentele din decembrie 1989, s-a impus termenul de „ruşi lipoveni”.

 

Lipovenii locuiesc, în special, în județul Tulcea, precum și în zona Bugeacului, în preajma orașului Vâlcov, din regiunea Odessa. Mici grupuri de lipoveni trăiesc și în Moldova, inclusiv în Bucovina, dar și în județele Brăila, Constanța și Ialomița.

 

În expoziţie au fost incluse obiecte având caracter religios, fotografii, port, obiecte folosite la pescuit, dar și lucruri de uz casnic.

 

Expoziția, deschisă cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la (re)înființarea Muzeului, va putea fi vizitată până în ziua de 27 aprilie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

 

Parteneri: Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, TVR

 

afis_Lipoveni_expozitie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar din dar…

Un om are nevoie de ajutorul nostru. Este un artist.

Ca profesor la Universitatea Națională de Artă, Ionel Cojocariu a format mulți dintre artiștii României de azi. Acum, într-un moment greu pentru el, în care se luptă pentru viața sa, foștii lui studenți și colegii lui, de toate vârstele, încearcă să găsească mijloace pentru a-l ajuta.

Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește, din 15 februarie, expoziția Dar din dar…, cu opere donate de artiști din toată țara, pentru licitația care va avea loc, la același muzeu, în 5 martie 2014.

O simplă vizită în expoziție poate aduce câțiva lei în contul artistului. Cine nu va putea participa la licitație, va putea, totuși, dona o modestă sumă de bani în același cont:

RO08BPOS74507056413RON01 – Sucursala BANC POST Băneasa

Achiziționarea, la licitație, a uneia dintre frumoasele lucrări de artă expuse, la un preț preferențial, va aduce, sperăm, mijloacele necesare pentru ca Ionel Cojocariu să poată lupta pentru viața sa și să se poată întoarce la catedră.

Cine salvează un artist, salvează o lume.

Veniți alături de noi, pentru Ionel Cojocariu!

 

fb

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Arhefanii – expoziție de Paolo Tait

30 ianuarie – 2 martie 2014, Sala Foaier

Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Țării Crișurilor și Consulatul Onorific al României pentru Trentino – Alto Adige vă invită în ziua de joi, 30 ianuarie 2014, ora 18.00, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției Arhefanii, a artistului italian Paolo Tait.

 

Paolo TAIT s-a născut în 1952, în Mezzolombardo din regiunea Trentino-Alto Adige/Südtirol, în nordul Italiei.

 

A deschis numeroase expoziții personale și de grup în Italia, Germania și Danemarca, iar în România, a mai expus la Muzeul Ţării Crișurilor, în anul 2007. În 2011, a reprezentat Italia la a 54-a ediție a Bienalei de la Veneția.

 

Lucrările lui Paolo Tait sunt grandioase, tulburătoare și frumoase. Sunt fructul unei gândiri libere și puternice care nu face compromisuri cu ceea ce există deja sau a existat ca formă consacrată în timp. Pentru el, creativitatea începe acolo unde se stinge lumina zilei simplă și socială, unde pădurea tace și se strecoară în muta penumbră a tufișurilor.

Paolo Tait de Vittoria Coen

 

Expoziția este organizată sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Ambasadei României în Italia, al Consulatului General al României din Milano, al Regiunii Autonome Trentino-Alto Adige/Südtirol, al Provinciei Autonome Trento și al Primăriei din Mezzolombardo (TN).

 

Expoziția va putea fi vizitată până în ziua de 2 martie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

 

Sponsori: Informatica Bancaria Trentina, Tassullo Materiali, Ercamedia și Fondazione San Vigilio.

 

 

Progetto di Allestimento:

Studio x

Architettura Atto d’Amore

Luca Valentini architetto

http://www.studioxarchitettura.it/

 

S.O.S. – Case în pericol!

Muzeul Momârlanului din Slătinioara, județul Hunedoara, inițiază, în parteneriat cu Rețeaua Colecțiilor și Muzeelor Etnografice Sătești Particulare din România (RECOMESPAR), un proiect de  strămutare a unei case tradiționale din lemn, una dintre cele mai vechi construcții de acest tip din zonă, în incinta Muzeului. Muzeul Momârlanilor se află în proprietatea colecționarilor Lucreția Mălinesc  și Petru Gălățan, membri ai RECOMESPAR, îndârjiți păstrători ai valorilor vieții tradiționale de pe Valea Jiului. Construcția este reprezentativă pentru Valea Jiului Superior și va adăposti o parte din valoroasa colecție de obiecte etnografice care nu a putut fi expusă în sediul actual al Muzeului, obiecte care în momentul de față zac, departe de privirile vizitatorilor, în lăzile din podul casei colecționarilor: costume tradiționale, piese de mobilier, unelte etc., recompunând imaginea unui mod de viață de o mare frumusețe și vechime.

Casa, compusă din pivniță, prispă și două camere cu intrare separata, a fost de curând achiziționată de la un vecin; acesta, neavând resurse financiare să o întrețină, a decis să o vândă colecționarilor.  Strămutarea casei se va face pe o distanță de doar 200 de metri, iar la reasamblarea ei vor participa membri ai comunității locale; zidăria de piatră de la nivelul pivniței și acoperirea cu sită va fi făcută de către meșteri locali. Construcția a început să se degradeze și riscă să nu mai poată fi salvată, dacă nu va fi mutată în curând.

Deși s-a reușit în câteva săptămâni, prin bunăvoința iubitorilor de patrimoniu etnografic și cu sprijinul Asociației MONUMENTUM, strângerea unei sume cu care să se poată porni strămutarea casei, fondurile sunt încă insuficiente pentru a duce lucrările la bun sfârșit. De aceea, facem apel în continuare la cei care doresc să contribuie la salvgardarea arhitecturii vernaculare și la promovarea patrimoniului etnografic să ofere o mână de ajutor prin implicare directă sau prin sprijin financiar. Pentru acest proiect se poate dona în contul Rețelei Colecțiilor și Muzeelor Etnografice Sătești Particulare din România: RO14BRDE330SV61332133300, cu mențiunea: „pentru proiectul Slătinioara”.

RECOMESPAR a fost înființată în anul 2011 în cadrul unui proiect de cercetare și promovare a colecțiilor etnografice private sătești derulat de către direcția Cercetare al MNȚR și își propune punerea în valoare a patrimoniului etnografic local din fiecare regiune a țării. Proiectul se va desfășura cu concursul specialiștilor de la Muzeul Național al Țăranului Român, partener tradițional al RECOMESPAR.

 

PREMIUL MUZEUL ANULUI pentru MUZEUL NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN

Una dintre cele mai vechi asociații profesionale din țară, înființată cu mai bine de jumătate de veac în urmă, Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România – AJTR,  a acordat Muzeului Național al Țăranului Român în 15 ianuarie 2014, de ziua Culturii Naționale și a poetului Mihai Eminescu, premiul Muzeul Anului.

Distincția vine ca o încununare și o recunoaștere a activității intense ce se desfășoară la Muzeul de la Șosea. Considerat unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de arte și tradiții populare, construit după planurile arhitectului Nicolae Ghica – Budești, Muzeul Național al Țăranului Român organizează peste 200 de evenimente pe an, iar pragul îi este trecut de peste 90 de mii de vizitatori.