STRĂINII DINTRE NOI. DIVERSITATEA CULTURALĂ ÎN SOCIETĂȚI MULTICULTURALE – UN EXEMPLU NORVEGIAN

În cadrul unei vizite recente a unei echipe MNȚR la Oslo, la Norsk Folkemuseum (viitor potențial partner într-un proiect axat pe divesitate culturală în cadrul patrimoniului european), o temă de discuție a ieșit pregnant în evidență. În societăți (tot mai) multiculturale, ce ne facem cu străinii și noii veniți? În ce raport există ei cu majoritatea și cum ar putea fi specificul lor valorificat – inclusiv în muzee – în așa fel încât să nu fie aceștia “exotizați”, ci din contră, integrați firesc în societate? Sau mai mult, cât de noi mai sunt cei noi veniți și cum ajung ei, fără să observăm, să nu mai însemne ei, ci noi…?

Nu vom încerca un răspuns exhaustiv și nici aplicat realităților românești. Totuși, exemplul norvegian oferă capete  de fir demne de urmat.

IMIGRAREA ÎN NORVEGIA

Imigrarea în Norvegia este atât continuitate cât și schimbare. Continuitate, pe de o parte, pentru că migrația peste granițele tradiționale reprezintă un factor istoric în dezvoltarea societății norvegiene, care a influențat structuri societale, modele și tipuri de așezare, moduri de viață, expresii lingvistice și estetice. Schimbare, pe de altă parte, pentru că toate formele de imigrare presupun provocări, atât pentru cei care se ajustează noilor medii sociale și naturale, cât și pentru populația nativă, care e nevoită astfel să răspundă la ceea ce este nou și străin ei.

Vorbind despre imigrare, tindem să privim lucrurile în contextul modern, a ceea ce cadrele prezentului desemnează drept nou și străin. Pe la 1600, în cazul Norvegiei, ar fi fost vorba de finlandezi (the Finns), stabiliți de-a lungul liniilor de graniță cu Suedia; la 1700 erau meșteșugarii comercianți din centrul Europei, stabiliți în zonele urbane, iar după 1850, evreii cărora până atunci le era interzis să pătrundă în regat. În același timp, exista deja o imigrație constantă a celor ce constituiau elitele sociale, economice și politice ale vremii (persoane cu statut, competențe profesionale și poziție economică solidă). Unele grupuri au simțit că au dobândit identitate norvegiană în câteva generații. Altele s-au legat mai puternic de propria identitate, la asta adăugându-se și contextul în care erau priviți de majoritate ca outsideri. În 1999, când Norvegia a ratificat convenția Consiliului Europei în legătură cu protecția minorităților naționale, 5 grupuri de pe teritoriul țării au fost considerate ca atare: Kven-ii vorbitori de finlandeză din nord, Finlandezii din zonele păduroase (the forest Finns), călătorii, populația Roma și evreii. Modul de aborare și documentare a acestora de către muzeele norvegiene.

După al doilea război mondial, elementele străine și noi păreau a fi reprezentate în special de imigranții din estul Europei, cu toate că procentul cel mai mare al celor imigrați era de fapt constituit din persoane venite din vestul Europei. Refugiați veniți din Ungaria în anii 1956-57 au format primul val al emigranților de după război. Acest grup era format în mare parte din tineri bărbați apți, dintre care mulți s-au căsătorit cu norvegiene. Un nou grup de imigranți căutători de servicii au venit în Norvegia în ultima parte anilor 1960, din țări precum Maroc, Pakistan și Turcia, numărul acestora crescând rapid până la un punct final, în 1975. Aceste deplasări au marcat începutul a ceea ce astăzi denumim societatea norvegiană multiculturală, fiind , în același timp, continuarea unui proces care s-a petrecut de-a lungul a sute de ani.

Câteva caracteristici ale imigrației de după 1970: în primul rând, mulți oameni duc acum o viață transnațională care implică un contact continuu cu familiile și prietenii din celelalte țări și vizite în locurile de unde provin părinții lor. Reuniunile de familie și căsătoriile transnaționale creează legături între țări, fie ele mai apropiate sau mai îndepărtate de Norvegia, în sens cultural, geografic și istoric; în al doilea rând, totalul populației imigrante a crescut constant și rapid. În 1865 oamenii născuți în alte locuri alcătuiau 1,25% din populația totală de 1,7 milioane. În 1910, procentul a crescut la 2,34. În 1970, a scăzut la 1.95. Astăzi a ajuns la aproape  10%. În această perioadă, noi grupuri de emigranți și refugiați au ajuns în țară, în parte din cauza condițiilor politice și războiului din țara lor, în parte pentru a răspunde nevoilor societății norvegiene pentru muncă și expertiză profesională, în parte și prin căsătoriile peste granițe.

SPRE UN NOU ÎNȚELES AL CONCEPTULUI DE “NORVEGIAN”

Alături de creșterea rapidă a populației etnice majoritare, dezbateri despre multiculturalism, identitate națională, integrare și despre politici de imigrare au apărut tot mai mult în Norvegia, devenind, ca în alte țări europene, o chestiune politică centrală încă de la finele războiului rece. Succesul norvegian de a-și fi menținut standardele ridicate de bunăstare, securitatea și gradul de salarizare – chiar în mijlocul furtunii din alte regiuni europene – a contribuit, în viziunea unora, la creșterea unei viziuni de tip xenofobic. Noțiunea că “noi, norvegienii reprezentăm o insulă de stabilitate și prosperitate într-o mare frământată” a fost considerată un motiv pentru a închide granițele și a restricționa fluxul de imigranți. În istoria de după război a Norvegiei, în special după regimul Partidului Muncii (la putere din 2005), incluziunea și valorile asociate cu egalitatea au fost văzute drept concepte spre care societatea să țintească. Guvernul și-a făcut un scop din a încuraja participarea locuitorilor Norvegiei la piața muncii, iar complexul de legi și practici a făcut ca discriminarea în piața muncii să fie ilegală. În ceea ce privește integrarea socială, termenul de multiculturalism a reprezentat mult timp segregare și toleranță greșit direcționată. În detrimentul termenului de multicultural, se folosește mai des cel de divers, ca de exemplu, pentru a descrie compoziția populației din Oslo, unde 29,6% este de altă origine decât norvegiană nativă. La nivel mare, unele politici multiculturale se observă, spre exemplu în serviciile de sănătate (unde femei aparținând religiei islamice pot alege să fie examinate de către doctori femei), precum și în închisori sau spitale (unde există o opțiune pentru tipul de alimentație specific musulmanilor). Partea cealaltă a monedei “egalitariene” a fost interpretată nu de puține ori drept asimilare. În norvegiană, “likhet” e un termen care desemnează în același timp și “egalitate” și “similitudine” – cu alte cuvinte, nu există o distincție terminlogică între drepturi egale și similitudine culturală… Astfel că, a cere “egalitate” este o inițiativă lăudabilă și chiar susținută în Norvegia, pe când a reclama dreptul la diferență este un demers greu de digerat ideologic. În linii mari, acesta este în parte rezultat indirect al istoriei naționalismului norvegian; în același timp, un rezultat al construcției bunăstării statului pe baza principiilor de muncă, unde egalitatea a fost dintotdeauna asociată cu omogenitatea culturală…

Muzeele norvegiene tratează, la rândul lor, problema “celorlalți” pe teritoriu norvegian. Sutele de ani de imigrare în Norvegia constituie o parte naturală din conceptul Norsk Folkemuseum, muzeul vizitat, care își propune să arate cum trăiau oamenii din Norvegia la intersecția dintre condițiile naturale, circumstanțele sociale și schimbările culturale. Se găsesc urme ale acestor procese de emigrare în tipuri de agricultură, artă tradițională, tradiții de construcție și tipuri de așezări. De asemenea, imigranții au influențat gusturile și practicile grupurilor de elite. Au constituit în același timp părți cheie din clasele de jos, în așa fel încât astăzi s-a ajuns la o reexaminare a ceea ce înseamnă să fii norvegian.

                Norsk Folkemuseum este centrat pe a arăta diversitatea societății, așa cum apare ea de-a lungul istoriei și cum s-a dezvoltat până azi. Muzeul în aer liber expune multe exemple ale imigrației în Norvegia, atât a celor pe care  considerați încă îi drept străini și noi, cât și a celor văzuți ca o parte esențială a societății norvegiene. Odată cu schimbarea graduală a conceputului despre ceea ce înseamnă să fii norvegian, conceptul asupra întregii societății norvegiene se schimbă și el.

Articolul este rezultat al vizitei MNȚR la Oslo, Norvegia, în perioada 19.03.2014- 1.04.2014, realizată în cadrul Fondurilor pentru Relații Bilaterale, Programul PA17/RO13, Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, finanțat prin Mecanismul Financiar EEA 2009-2014

 

Referințe bibliografice:

Norsk Folkemuseum – The Open-Air Museum (catalogul expoziției din aer liber), volum colectiv, editat de Norsk Folkemuseum, 2011;

Immigration and national identity in Norway, Thomas Hylland Eriksen, University of Oslo, martie 2013, Transatlantic Council of Immigration

 

 

ARTICOL PUBLICAT ÎN DATA DE 16.04.2014 PE BLOGUL MUZEULUI ȚĂRANULUI ROMÂN

http://muzeultaranuluiroman.ro/blog/

 

 

 

0 Responses to “STRĂINII DINTRE NOI. DIVERSITATEA CULTURALĂ ÎN SOCIETĂȚI MULTICULTURALE – UN EXEMPLU NORVEGIAN”


Comments are currently closed.