Monthly Archive for July, 2010

MŢR la ADfel 2010

Miercuri, 28 iulie, ne-am aflat pe terasa La Motoare, la cea de-a cincea ediţie ADfel, singurul eveniment de publicitate neconvenţională din România, organizat de IQads.

Standul MŢR a fost pregătit de voluntarii muzeului.

Anul acesta am avut proiecţii în interiorul unei „camere obscure”: imagini din satul de azi şi un filmuleţ ca un joc de umbre jucat în copilărie pe pereţii din odaia bunicii.  Filmuleţul a fost realizat de voluntarii care au participat la proiectul “Joaca de lut” desfăşurat în primăvară la MŢR.

Pentru  vizitatorii cu talent la scris  am pregătit un coşuleţ cu cuvinte neaoşe din care încet, încet a ieşit o poveste lungă de vreo doi metri, tocmai bună de spus la gura sobei, la iarnă.

Celor mai inventivi sau, din contră, celor în lipsă de inspiraţie, le-am oferit răvaşe cu superstiţii, poveşti despre hrană, timp sau sărbători româneşti.

IMG_5914

IMG_5929

IMG_5994

IMG_6018

IMG_6183

Mai multe poze găsiţi pe Facebook.

MŢR nu creşte preţurile

Intraţi fără teamă la noi!

Muzeul Ţăranului Român nu creşte preţurile.

Ne puteţi vizita, ca de obicei, tot cu 6 lei.

Şi nici la Galeria de Artă Ţărănească nu veţi avea surprize neplăcute, dacă veniţi să faceţi târguieli.

Ba, dimpotrivă: haine de sărbătoare, podoabe, ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, scoarţe şi ştergare, fluiere şi cavale, ulcioare, linguri şi blidare… toate fără majorare!

Păpuşi din paie

Pentru că fân nu se găseşte în buricul târgului şi că numai de paie am făcut rost, în loc să facem păpuşi din fân, ne-au ieşit păpuşi din paie, care arată cam aşa…

papusi_paie 038

papusi_paie 047

papusi_paie 053

papusi_paie 056