Monthly Archive for November, 2008

Cui îi e frică de Horia Bernea ?

Mulţumim tuturor prietenilor Muzeului Ţăranului Român pentru solidaritatea lor emoţionantă.
Pentru a nu se confunda însă aceasta dureroasă problemă culturală cu care ne confruntăm cu o trecătoare miză politică şi pentru a nu putea fi acuzaţi de o meschină manevră electorală, am hotărât să suspendăm protestul nostru pe perioada alegerilor.
Vă mulţumim încă o dată tuturor.

În urmă cu câteva zile s-a încheiat controlul efectuat de o comisie a Ministerului Culturii şi Cultelor la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. În raportul final înaintat oficial cu această ocazie conducerii muzeului este formulat explicit „idealul” desfiinţării Muzeului Ţăranului Român:

„În condiţiile date, ideal ar fi ca, odată cu definitivarea lucrărilor de consolidare a clădirii, muzeul să fie pregătit cu o expoziţie permanentă nouă ca tematică, prin care să fie puse în valoare şi alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90000 de bunuri culturale mobile, al muzeului şi, bineînţeles, cu alt mobilier pentru expunere” (mobilier conceput de Horia Bernea special pentru această expunere şi în conformitate cu stilul acesteia – n.n.).

Urmează o serie întreagă de alte recomandări ferme de desfiinţare, de la Clubul Ţăranului la Târgul Ţăranului, care „prezintă riscul ca toate manifestările culturale iniţiate în curtea muzeului să vireze spre derizoriu”.

Considerăm acest act oficial al Ministerului Culturii şi Cultelor nu numai un afront la adresa unei instituţii culturale care a obţinut cea mai mare recunoaştere internaţională în domeniul său de activitate, dar şi o ameninţare directă a însăşi existenţei muzeului în forma sa actuală, care este aceea care l-a făcut faimos în ţară şi străinătate şi singura pe care o acceptăm ca legitimă.

Această situaţie este cu atât mai gravă cu cât ea repetă încercarea de acum patru ani de dezmembrare a discursului muzeal al întemeietorului muzeului, pictorul Horia Bernea. Se pare că „erezia” pe care o reprezintă muzeul nostru în peisajul cultural românesc deranjează în continuare – ba chiar tot mai mult – o categorie semidoctă de „preoţi ai patrimoniului”, care trăieşte cu şi din amintirea nemărturisită a Cântării României şi pentru care muzeul ar fi un loc ideal dacă n-ar exista publicul.