Povestea doi…
despre un crai şi-o Sânziană
Aceste două poveşti au fost scrise de cei care au trecut pe la standul MŢR de la ADfel.
Orice asemănare cu întâmplări reale este pur întâmplătoare.
Archive for the 'voluntari' Category
Povestea unu…
cu mielul, tâlharul şi stafia mielului
Pentru că fân nu se găseşte în buricul târgului şi că numai de paie am făcut rost, în loc să facem păpuşi din fân, ne-au ieşit păpuşi din paie, care arată cam aşa…
Munca la fân, de la începutul verii până toamna târziu, ritmează viaţa de zi cu zi a satelor de munte. Dar nu e „slobod” a lucra oricând. Mai trebuie ţinut cont şi de sărbătorile „mânioase” cu fânul.
Prima zi importantă din „calendarul fânului” este 29 iunie, sărbătoarea Sf. Apostoli Petru şi Pavel. O legendă din Şurdeşti (Maramureş) spune că pe vremea când umbla Sf. Petru pe pământ, într-o duminică, a văzut un om lucrând la fân în capul satului. S-a supărat şi a făcut clăile stană de piatră, iar ele se mai vad şi azi în capătul Şurdeştiului.
Nu se lucrează cu fân nici de Sf. Ilie (20 iulie) sau de Sf. Maria Magdalena (22 iulie), Sf. Foca (23 iulie), Adormirea Sf. Ana (25 iulie).
Marţi, 29 iunie, între orele 16 şi 18, la Clubul Ţăranului, voluntarii Muzeului Ţăranului Român va invită să faceţi păpuşi din fân, pe care să le luaţi acasă.
Acţiune realizată în colaborare cu Clubul Ţăranului, Asociaţia Gaspar, Baltasar şi Melchior, Asociaţia Anthropoesis.
expoziţie de obiecte din ceramică realizate de copii
5 -10 iunie, la Sala Acvariu
Dar până una, alta… FILMUL !
La ADfel am participat cu flori fel de fel: în ghivece, pe policioare, în coşuleţe, pe ştergare; flori cusute, flori ţesute, flori desenate, flori lucrate, flori, flori şi iar flori.
Pe 1 septembrie, La Motoare, din zori şi până la apusul soarelui ne-am aranjat standul, am bătut cuie, am lipit, am scris, am desenat…
Şi precum spune proverbul „omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car”, în prima zi de toamnă am învăţat să facem sorcove şi apoi i-am învăţat şi pe alţii meşteşugul. De Anul Nou venim să vă sorcovim!
Au fost „plecaţi cu sorcova”: Crina, Irina, Luca, Cristi „de la greci”, Cristi „de la bulgari”, Iuliana, Daniela, Madalina, Andrada, Bogdan şi Ana. Restul – vizitatori, gură-cască, organizatori, admiratori, bloggeri şi twitteri, ecologişti, consumerişti sau pur şi simplu curioşi – ni s-au alăturat pe parcurs şi au făcut flori de hârtie împreună cu noi.
atelier de făcut sorcove
tehnica nu-i greu de învăţat
floare de sorcovă
coşul cu sorcove
vizitatori celebri la standul MŢR
scriem, lipim, floricim
stencil - pentru a nu rătăci drumul
voluntari meţerişti
standul MŢR
Curator: Lila Passima
Fir – materie – semn şi urmele celor care le-au imaginat într-o întreţesere care nu se lasă întotdeauna descoperită uşor – drum prin memoria imaginii.
Accesorii, recipiente şi instrumentare ale unor lumi mereu în mişcare: satul şi oraşul, într-un dialog care devoalează treceri şi intersecţii de la materii fragile şi delicateţea semnului la incizii primitive şi broderii pline, de carne, pe trupul materialului.
Flori, păsări, oameni, cruci, pomul vieţii, calea rătăcită şi multe alte semne cusute şi brodate în poveşti: gestul coaserii înseriat în zeci de variante – ţesere fără de sfârşit.
Pentru cei curioşi să mai caute prin dulapul bunicii timpi brodaţi şi istorii cusute, MŢR îi aşteaptă în plină vară să re/descopere acel ACASĂ al obiectelor, atât de drag celor care, dincolo de reconstituirea şi revizitarea lumilor trecute şi ale unor arheologii subiective, văd în relaţiile dintre obiecte (mai mult sau mai puţin ascunse) o stare / construcţie regeneratoare.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 13 sptembrie, de marţi până duminică, între 10.00 şi 18.00
Sala Irina Nicolau
Detalii pe www.muzeultaranuluiroman.ro/index.php?page=acasa&link=138
Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu au citit aseară la Clubul Ţăranului fragmente din cele mai recente cărţi ale lor: Celelalte poveşti de dragoste respectiv Lampa cu căciulă.
Moderator a fost Simona Sora, redactor Dilema Veche.
Următoarea întâlnire cu povestitorii va fi pe 2 iulie, când va fi invitat Mircea Cărtărescu.
Din ce a fost, puteţi asculta câte ceva aici: www.radiocultura.ro
Franţa-Statele Unite ale Americii, alb-negru, 95 minute
regizori: Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud
Teheran 1978: Marjane, opt ani, se gândeşte la viitor şi se visează un profet care salvează lumea. Răsfăţată de nişte părinţi moderni şi cultivaţi, foarte legată de bunica sa, ea urmăreşte cu bucurie evenimentele ce duc la izbucnirea revoluţiei care va duce la căderea Şahului şi a regimului său. O dată cu instaurarea Republicii Islamice, vine timpul “comisarilor revoluţiei” care dictează oamenilor până şi cum să se îmbrace şi le impun reguli stricte de comportament. Marjane, care e obligată să poarte voalul islamic, se visează o adevărată revoluţionară. Curând războiul împotriva Irakului aduce bombardamente, lipsuri şi dispariţia celor apropiaţi. În interiorul ţării, represiunea devine tot mai severă. În acest context din ce în ce mai dificil, limba ei ascuţită şi atitudinea sa rebela devin suspecte. Ca s-o protejeze, părinţii ei iau hotarârea s-o trimită în Austria. La Viena, Marjane trăieşte, la paisprezece ani, a doua revoluţie din viaţa sa : adolescenţa, libertatea, emoţiile iubirii, dar şi exilul, singurătatea şi sentimentul de a fi altfel decât ceilalţi.
Povestirile sub formă de benzi desenate ale Marjanei Satrapi “Persepolis: povestea unei copilării” (Pantheon, 2003, versiune în limba engleză) şi “Persepolis 2: povestea întoarcerii” (Pantheon, 2004, versiune în limba engleză) au fost foarte lăudate în Franţa, ţara ei adoptivă, şi în întreaga lume. Acum, a regizat împreună cu Vincent Paronnaud, versiunea animată pe peliculă a memoriilor sale.
Titlul vine de la capitala persană fondată în secolul 6 Î.Hr. de către Darius I., mai târziu distrusă de Alexandru cel Mare. Este un fel de a aminti tuturor că există o civilizaţie veche şi măreaţă, atacată de valuri de invadatori, dar menţinându-se de-a lungul mileniilor, care este mai profundă şi mai complexă decât felul în care oamenii văd Iranul în prezent – o monocultură a fundamentalismului, a fanatismului şi a terorismului.
“Părerea mea este că nu ar trebui să judecăm o naţie întreagă după acţiunile greşite ale câtorva extremişti”, spune Satrapi. “De asemenea, cred că nu ar trebui să uităm iranienii care au murit în închisoare luptând pentru libertate, care au murit în războiul contra Irakului, care au suferit sub diferitele regimuri represive sau pe “cei care au fost forţaţi să îşi părăsească familiile şi patria.”
Marjane Satrapi s-a născut în 1969. A crescut în Teheran unde a urmat cursurile Liceului francez. Apoi a studiat la Viena şi s-a mutat în Franţa în 1994. La Paris, prin intermediul unor colegi scriitori de benzi desenate, a ajuns la Atelier des Vosges, un studio de artişti unde se strângeau marii scriitori de benzi desenate ai momentului. În primul său roman de benzi desenate, Persepolis 1, Marjane povesteşte primii 10 ani ai vieţii sale până la răsturnarea regimului şahului şi începutul războiului dintre Irak şi Iran. În Persepolis, publicat în Octombrie 2001, a descris războiul dintre Irak şi Iran şi adolescenţa sa până a plecat la Viena la vârsta de paisprezece ani. În Persepolis 2, a descris exilul în Austria şi întoarcerea în Iran. De atunci, a publicat Broderies (Broderii) şi Poulet aux Prunes (Pui cu prune). Persepolis este primul ei lungmetraj.
Vincent Paronnaud, cunoscut şi sub numele de Winshluss, s-a născut în 1970 în La Rochelle. Este unul dintre marii scriitori underground de benzi desenate. Împreună cu prietenul şi colaboratorul său Cizo, a inventat personajul “Domnul Ferraille”, figura emblematică a comicului Ferraille Illustré, pe care l-a co-montat cu Cizo şi Felder. Printre proiectele sale solo se numără Super Négra (1999), Welcome to the Death Club şi Pat Boon – Happy End (2001). A devenit cunoscut odată cu nominalizarea pentru Smart Monkey în 2004 şi pentru Wizz şi Buzz (cu Cizo) în 2007 la Festivalul Angoulome Comic Book. Winshluss şi Cizo au co-regizat şi două scurt metraje de animaţie: O’Boy What Nice Legs ( 1 minute – 2004), Raging Blues ( 6 minute – 2003).
Premii:
Premiul Special al Juriului – Festivalul Internaţional de Film Cinemanila, 2008
Marele Premiu – Festivalul de Film de la Londra, 2008
Cel mai bun film într-o limbă străină – Festivalul Internaţional de Film de la Sao Paulo, 2008
Cel mai popular film internaţional – Festivalul Internaţional de Film de la Vancouver, 2008
Nominalizări:
Cel mai bun film – European Film Awards, 2008
Sursa www.port.ro
Copilul - vineri, 22 mai, ora 19.00
Belgia-Franţa, 2005, dramă, 91 minute
A deveni părinte nu înseamnă neapărat şi a te maturiza. Aceasta pare să fie concluzia filmului. Doi tineri, Sonia (de 18 ani) şi Bruno (de 23), trăiesc într-un mic orăşel belgian. Amândoi au un mod de viaţă care nu le asigură un venit fix, iar apariţia fiului lor, Jimmy, creează şi mai multe probleme. Asta până în ziua în care Bruno se gândeşte că Jimmy ar putea fi nu numai pricină de cheltuieli, ci şi o sursă de venituri (mai ales pe piaţa neagră). Filmul fraţilor Dardenne urmăreşte o părticică din destinul unui mic escroc. Derutele, umplerea timpului cu mici găinării, singur sau cu soţia lui. Şi, fie că împinge un cărucior, fie un scuter, disperarea lui are mereu o surdină, o doză de inconştienţă. Filmat din mână, în locaţii reale, fără muzică, filmul acesta e supus curentului DOGMA.
Lucrând împreună cu fratele său mai mic Luc, regizorul şi scenaristul Jean-Pierre Dardenne a devenit unul din exponenţii principali ai cinematografului belgian al anilor ‘90. Fraţii Dardenne sunt cunoscuţi datorită filmelor lor, ce prezintă drama unor vieţi trăite în zone industriale defavorizate, în care criteriile etice şi morale personale intră în conflict cu necesitatea de a avea un trai cât de cât decent. Filmul lor “Rosetta” a fost recompensat cu Palme d”Or la Cannes în 1999.
Premii şi nominalizări:
- Palme d’Or 2005 Festivalul Internaţional de Film de la Cannes – Premiul Guldbagge pentru Cel mai bun film străin 2005 Premiile Guldbagge (Suedia).
- Nominalizări Premiul César pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu original & Cea mai bună actriţă debutantă 2005
- Nominalizări Premiul EFA pentru Cel mai bun actor & Cel mai bun film / 2005 Premiile Academiei Europene de Cinema
- Nominalizări Premiul Joseph Plateau pentru Cel mai bun actor, Cea mai bună actriţă, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu & Cel mai bun film 2005 Premiile Joseph Plateau (Belgia).
Tăcerea Lornei – sâmbătă 23 mai, ora 17.00 şi ora 21,15; duminică, 24 mai, ora 19.00
Belgia-Anglia-Franţa-Italia, 2008, dramă, 105 minute
Sokol şi Lorna sunt doi imigranţi albanezi în Belgia, care visează să-şi lase într-o zi slujbele care nu le aduc nicio satisfacţie şi să deschidă un snack bar. Pentru asta, au însă nevoie de bani şi de statutul de rezident permanent. În dorinţa de a-şi îndeplini visul, Lorna devine complicele lui Fabio, un şofer de taxi italian, de fapt, cap al lumii interlope. Acesta pune la cale un plan conform căruia, pentru a obţine cetăţenia, Lorna trebuie să se căsătorească cu Claudy, un tânăr belgian pe care Fabio este dispus să-l plătească. Însă Claudy urmează să fie ucis, iar Lorna să se recăsătorească cu Andrei, un rus gata să plătească bani grei Lornei şi lui Fabio ca să aibă act de identitate belgian. Dar o să păstreze oare Lorna tăcerea?
Premii:
Cel mai bun scenariu – Festivalul de Film de la Cannes, 2008;
Cel mai bun film francofon – Premiile Lumiere, Franţa, 2009.
Fraţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne fac parte dintre puţini regizori care au obţinut de două ori premiul Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes. Au mai reuşit această performanţă Bille August, Francis Ford Coppola, Shohei Imamura, Emir Kusturica. Fraţii Dardenne şi-au început cariera cinematografică la sfârşitul anilor 1970. Primul lor film a fost un documentar, Le Chant du rossignol, despre rezistenţa împotriva naziştilor in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Belgia. În 1986, au realizat primul film de ficţiune, Falsch, despre o familie de evrei masacrată de nazişti. După acesta, au urmat Je pense a vous (1992), La Promesse (1996), Rosetta (1999), cu care au câştigat Palme d’Or la Festivalul de film de la Cannes. Tot la Cannes, în 2002, filmul regizat de fraţii Dardenne, Le Fils (2002) a obţinut premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun actor, Olivier Gourmet, iar în 2005 au obţinut din nou premiul Palme d’Or pentru filmul L’Enfant. Caracteristica filmelor făcute de fraţii Dardenne este lipsa coloanei sonore.
sursa www.port.ro