Archive for the 'ethnophonie' Category

Ce-am făcut un an de zile, în 5 minute

Prezentarea activităţii Muzeului Naţional al Ţăranului Român din 2011.

Conferinţa susţinută de Laurent Aubert

Mulţumim www.privesc.eu.

Zilele Muzeului Ţăranului 2011

 

 

Programul Zilelor Muzeului Ţăranului 2011

 

 

9 – 11 septembrie, între orele 10.00 şi 18.00, în Curte

Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri

 

9 septembrie, ora 12.00, Sala Acvariu

Vernisaj Cruci de punte – instalaţie Paul Balaci, crucer din satul Salcia, Dolj

Expoziţie deschisă până la 14 septembrie

 

9 septembrie 2011, ora 15.00, Sala Multimedia (Şcoala Satului)

Vernisaj Mărturii materiale ale organizării sociale a saşilor transilvăneni din zona Mediaşului. Bresle. Vecinătăţi. Frăţii.

Expoziţie organizată de Muzeul Municipal Mediaş

Expoziţie deschisă până la 13 noiembrie

 

9 septembrie, ora 17.00, Sala Irina Nicolau

Vernisaj Portret / Atelier Corina Petculescu, expozeu vizual

Expoziţie deschisă până la 6 octombrie

 

10 septembrie, ora 10.30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele

Unde-o fi Moş Mogoş?

Atelier de educaţie muzeală

Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

 

11 septembrie, ora 16.30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele

Unde-o fi Moş Mogoş?

Atelier de educaţie muzeală

Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

 

12 septembrie, ora 16.00, Cărtureşti MNŢR

Conferinţa Clarei Kleininger:

Muzeul Naţional de Antropologie din Mexic – un important centru de cercetare

 

12 septembrie, ora 18.30, Clubul Ţăranului

Lansarea Ghidului Verde Michelin România, Editura Meteor Press

 

13 septembrie, ora 17.00, Cărtureşti MNŢR

Lansare de carte: Costumul tradiţional în România, coordonator dr. Georgeta Roşu

 

14 septembrie, între orele 9.00 şi 17.00, Studioul Horia Bernea

Conferinţa naţională Mobilitatea colecţiilor

 

14 septembrie, ora 13.00, Biserica Mavrogheni

Pomenire Horia Bernea

 

14 septembrie, ora 17.30, Sala Foaier

Vernisaj Oale şi ulcele, concert Avant’n’gard

Lansarea caietului Oale şi ulcele

Expoziţie deschisă până la 16 octombrie

 

15 septembrie, ora 17.00, Clubul Ţăranului

Lansarea ediţiei bibliofile a cărţii Muzeul de la Şosea, de Petre Popovăţ

 

15 septembrie, ora 19.00, Studioul Horia Bernea

Spectacol de teatru: Iubeşte-mă… America, de Claudia Motea şi Al. G. Croitoru

 

15 septembrie, ora 21.00, Studioul Horia Bernea

Black Shorts. Cinci scurtmetraje experimentale, despre viaţa de zi cu zi din Georgia

 

16 septembrie, ora16:30, Librăria Cărtureşti MNŢR

Conferinţă susţinută de Laurent Aubert: La musique „tsigane” ou le fruit défendu. Rencontre avec les lăutari de Clejani

 

16 septembrie, ora 21:00, Studioul Horia Bernea şi curtea muzeului

Noaptea Albă a Filmului Românesc

ora 21:00 – 22.45 Bună! Ce faci?

ora 23.15 – 00.45 Eu când vreau să fluier, fluier

ora 22:00 – 01.00 Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu – în curte

 

17 septembrie, ora 10.00, Sala Oaspeţi

Pe aripile timpului, Sound exhibition

Expoziţia, deschisă până la 5 februarie 2012, este realizată în parteneriat cu Muzeul de Etnografie din Geneva şi cu Ambasada Confederaţiei Elveţiene în România.

 

17 septembrie, Clubul Ţăranului

Festival de gastronomie aromânească

De la ora 14:00, Grigore Leşe va prezenta noul album, Muzici străvechi de Grigore Leşe şi Aromânii Fârşeroţi.


17 septembrie, ora 10.30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele

Unde-o fi Moş Mogoş?

Atelier de educaţie muzeală

Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

 

17 septembrie, ora 20.00, Clubul Ţăranului

Voci paralele – recital de poezie română şi catalană

Proiect al Institutului Cultural Român

 

18 septembrie 2011, ora 12.00, Muzeul Udrişte Năsturel din Hereşti, Judeţul Giurgiu

Vernisaj Piatra şi lutul

Expoziţie deschisă până la 16 septembrie 2012

 

18 septembrie, ora 16.30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele

Unde-o fi Moş Mogoş?

Atelier de educaţie muzeală

Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

 

Co-producător: TVR Cultural

Parteneri media: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, RFI, 24-FUN, Observator cultural, Cultura, Port.ro, HotNews.ro, WebPR.ro, LiterNet, www.Calendarevenimente.ro, Zeppelin, Igloo, www.OnlineGallery.ro, www.ArtClue.net, www.121.ro, www.LumeBuna.ro, www.metropotam.ro, www.modernism.ro, www.DacicCool.ro, www.SensoTV.ro, www.TravelMix.ro, www.bucuresti365.ro, www.lacasuriortodoxe.ro, www.comunicatedepresa.ro

Parteneri: Clubul Ţăranului, Cărtureşti MŢR, Institutul Cultural Român, Artex, Festivalul George Enescu, Cocor Media Channel

 

Seară de muzici tradiţionale

Marţi, 17 martie, ora 19.30, la Clubul Ţăranului

 

Higheghea cu goarnă din Bihor

 

 

În satele Bălnaca, Bratca, Birtin şi Vadu Crişului din răsăritul Bihorului, muzicanţii mânuiesc un instrument bizar, inexistent în alte ţinuturi ale României: vioara-trompetă, sau „highèghea cu goarnă”. Când şi de unde va fi apărut oare această struţo-cămilă? Să încercăm să presupunem…

În 1902, revista britanică The Strand Magazine prezenta pe larg năstruşnica invenţie a englezului A. Stroh: o vioară fără corp, de căluşul căreia era ataşată o membrană de telefon (= corp vibrator) pusă în legătură cu un pavilion de goarnă (= rezonator). Invenţia i-a sedus pe câţiva lutieri care au produs-o sub numele de Stroh violin şi au încercat să o vândă. Instrumentul n-a avut succes de piaţă. Dar, nu se ştie exact cum – probabil prin negustorii ambulanţi din imperiul Austro-Ungar – Stroh violin a nimerit în satele bihorene. Meşterii localnici au văzut-o, au întors-o pe toate feţele, au copiat-o şi au pus-o în vânzare prin târguri. Muzicanţii hegheduşi (= violonişti) au început s-o folosească la jocuri şi la petreceri de tot felul. Clienţii lor, ţăranii, s-au declarat foarte mulţumiţi : sunetul noului instrument era mai puternic şi mai sfredelitor decât cel al „highèghei” – adică a viorii lor obişnuite. Curând vioara-trompetă a devenit simbolul muzical al întregii Ţări a Crişurilor.

După 1989, vioara-trompetă a devenit o marfă deosebit de interesantă: străinii în trecere prin marele târg anual din Negreşti au văzut-o, au examinat-o cu uimire, i-au auzit sunetul de pe la heghedùşii care bântuiau cântând printre tarabe şi s-au grăbit să şi-o achiziţioneze, ca pe o drăcovenie exotică. Meşterii populari din satele Roşia şi Bratca au prins curaj şi au fabricat noi şi noi highèghe cu goarnă, pentru localnici, pentru muzee, pentru străini, pentru muzicienii academici din România şi de aiurea…. în fine, pentru cine se nimereşte.

Pe vremuri, higheghea cu goarnă cânta doar cu acompaniamentul unei dobe de mărime mijlocie, pe care bihorenii şi-o construiau după gustul lor. Aşa vor cânta astăzi românul Nelu Petru Jolţe din Vadu Crişului şi Guti Siminic, rom din satul Bălnaca – doi dintre muzicanţii cei mai preţuiţi în regiune. Să spunem însă adevărului pe nume: în zilele noastre vioara cu goarnă se asociază frecvent cu  saxofonul, orga electronică şi toba de prăvălie. Mai mult chiar: la masa mare a nunţilor de oraş, muzicanţii nu ezită să-i aplice o doză, care îi amplifică sunetul, dar totodată i-l şi denaturează. Dar indiferent de instrumentele cu care se îmbină, highèghea execută cântările doinite şi melodiile de joc din regiune : Sălăjanul (numit pe alocuri Ardeleanul sau Pe Picior), Luncanul (sau Polca sau Poarga), Învârtita rară (sau Rarul) şi Mănănţelul.

 

Clanul Arginţilor

 

Cu nouă ani în urmă, Horia Bernea se ataşase nebuneşte de una din piesele de pe primul disc al colecţiei noastre „Ethnophonie” (Sfârşit de mileniu în satul românesc): „Sârba lui Nicu Zlătaru”. Horia – omul cu cel mai rafinat gust muzical pe care l-am cunoscut vreodată – o asculta în atelierul lui, când picta. De câte ori ne vedeam, îmi repeta cu încăpăţânare: Trebuie să mergi iar la domnul Pripor ăsta, care ştie cu siguranţă şi altele. Trebuie ! Pripor era numele satului gorjenesc, nu al muzicianului. Dar nu l-am contrazis, ci i-am promis.

Multe s-au întâmplat de atunci. Nicu Zlătaru din Pârâu de Pripor şi-a pierdut nevasta, a renunţat la vioară şi la lume, s-a încuiat într-o odaie şi a trăit, cu minţile rătăcite şi cu hrana strecurată prin crăpătura uşii, până i s-au sfârşit puterile. Horia s-a stins şi el. A mai rămas satul şi promisiunea mea, pe care o împlinesc acum, aşa cum se mai poate, cu sprijinul colegilor şi prietenilor mei Costin Moisil, Florin Iordan, Mirela Radu, Laurent Aubert şi Ignacio Cardoso.

Pârâu de Pripor e un cătun de lăutari ţigani nu prea înstărit, dar vizibil mai prosper decât cu un deceniu în urmă. Frontonul caselor de curând renovate este decorat cu inscripţii publicitare: Nicolae Cidoiu, viorist; Victor Argint, viorist… Sunt numele unor şefi de familie, care îi invită pe toţi cei interesaţi de serviciile tarafurilor lor să le treacă pragul. Satul e plin de tarafuri, lupta pentru câştigarea clientelei în detrimentul vecinilor-rivali e aspră. Competiţia le prieşte însă tuturor, îi menţine în formă. La nunţi, lăutarii cântă – cu orgi electronice, viori în formă de dolar şi staţii de amplificare cu potenţiometrul la maximum – sârbele şi horele de mână ale locului, piese munteneşti şi bănăţene, hituri de muzică populară prinse de la televizor, romanţe, cântece de muzică uşoară…. într-un cuvânt, orice. Dar la petrecerile mai restrânse, ei cântă „la rece” (cu sonorităţi naturale) doinele, horele şi sârbele gorjeneşti de altădată, atât de frumoase că îţi taie respiraţia.

Clanul Arginţilor şi-a construit unul din cele mai solide ansambluri muzicale din sat. În el activează tatăl, mama, trei băieţi, fratele tatălui şi cuscra. Tinerii sunt ageri mânuitori ai orgii şi ai aparaturii de sonorizare. Vârstnicii sunt păstrătorii stilului gorjenesc adevărat şi al repertoriului vechi. Pe urmele lor calcă însă strâns unul din feciori, Marian, violonistul de elită al trupei, un bărbat de 23 de ani, a cărui cântare descinde parcă din alte timpuri.

Arginţii au onoarea de a se produce, pe 19 martie, la teatrul Alhambra din Geneva. Concertul lor va fi legat de expoziţia « L’air du temps », pe care Muzeul de etnografie al Oraşului Geneva în colaborare cu Muzeul Ţăranului o inaugurează în aceeaşi zi, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea etnomuzicologului de origine română Constantin Brăiloiu. Concertul va servi drept fundal inaugurării discului Musique festive de Gorj, care va fi lansat cu acelaşi prilej de Muzeul de etnografie, Atelierele de etnomusicologie şi editura VDE Gallo.

 

Muzicienii :

 

Victor Argint-tatăl (vioară)

Maria Argint (voce)

Ion Argint (vioară, voce)

Mărgălina Cidoiu (voce)

Marian Argint (vioară)

Victor Argint-fiul (chitară)

Florian Argint (contrabas)

 

Concertul de aici şi de acum este „o  repetiţie generală pentru Geneva”, dar totodată un eveniment care celebrează apariţia celui de-al 18-lea disc din seria Ethnophonie, diferit de cel elveţian şi în întregime consacrat clanului Argint: Muzică de taraf din Gorj.

 

 

Speranţa Rădulescu

etnomuzicolog

 

 

 

Noul CD Ethnophonie

Doine, cântece şi jocuri cu Fanfara din Lăpuşnicu Mare – Banat

Colecţa Ethnophonie s-a completat cu un nou CD.
Discul de faţă mărturiseşte despre muzica bunicilor şi străbunicilor noştri bănăţeni, dar şi despre muzica unui trecut românesc mai îndepărtat, care se cufundă treptat în întuneric.
Protagonistul său este Ilie Chera „Iucu”, în deplină formă la cei 78 de ani pe care îi avea în momentul înregistrării, cu un ton, o tehnicitate instrumentală şi o frazare de neegalat. Dimpreună cu supravieţuitorii din aceeaşi generaţie, bătrânul Iucu e fericit să ştie că muzica sa a însemnat ceva pe această lume, că strădaniile sale de o viaţă au rodit atunci când se aştepta mai puţin.

Ethnophonie este o colecţie de înregistrări de muzică tradiţională iniţiată în 1992, în cadrul Muzeului Ţăranului Român, de Horia Bernea şi Speranţa Rădulescu.

La început Ethnophonie a fost gândită de realizatorii săi ca o antologie de muzici româneşti comparabilă cu cea realizată în anii ’30 – ’40 de savantul Constantin Brăiloiu, pe discuri turaţia 78. Ethnophonie avea un caracter polemic implicit, de vreme ce constituia o alternativă genuină în raport cu muzica folclorică difuzată asiduu în România comunistă şi post-comunistă.
Pe măsură ce populaţia României asimila idei până atunci inacceptabile şi pe măsură ce nivelul tehnologic al ţării se apropia de cel occidental, realizatorii colecţiei îşi diversificau obiectivele. În atenţia lor au intrat muzicile grupurilor etnice minoritare (maghiari, evrei, ucraineni, romi, aromâni), dar şi modernizarea tehnologică a colecţiei.

Mai multe informaţii găsiţi pe www.ethnophonie.ro