Catre Tur Virtual
Lucrare colectivă, adesea anonimă, bisericile de lemn sunt o reflectare a condiţiilor socio-economice şi istorice, o convingătoare demonstraţie de continuitate a unei vieţi spirituale de veche tradiţie. Ele sunt documente de certă autenticitate nu numai prin elementele înfăţişării lor, ce reflectă unitatea poporului român, ci şi prin rolul pe care l-au împlinit în viaţa românilor transilvăneni: tribună naţională, şcoală, aşezământ de cultură şi artă, realităţi al căror sens se împleteşte armonios cu atributul lor de ctitorie a obştii.

Cu alte cuvinte, bisericile de lemn reprezintă o realitate definitorie pentru geografia spirituală a poporului român de pretutindeni.

Bisericile de lemn oglindesc fără echivoc unitatea românească, argumentând pe deplin afirmaţia marelui istoric Nicolae Iorga: "creaţiunea multilaterală a poporului nostru este aceeaşi peste toate provinciile" ele fiind în acelaşi timp o mărturie convingătoare "că românii s-au aflat pretutindeni acasă în marele spaţiu carpatic şi că din nefericire chiar şi în vremurile moderne, procesul de răşluire a posesiunilor strămoşeşti şi de deznaţionalizare s-a săvârşit în dauna poporului nostru".

Dintre aspectele istorice pentru care biserica de lemn se instituie în martor ocular îl subliniem pe acela privind procesul etnic intervenit în aşezările transilvănene în condiţiile istorice date. Sărăciţi, lipsiţi de drepturi şi de posibilitatea întreţinerii unei şcoli proprii, în urma unei îndelungate rezistenţe, au fost fie deznaţionalizaţi, fie alungaţi de pe glia străbună.

Pentru românii din satele de pe Mureş, Arieş şi Târnave bisericile de lemn sunt martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supuşi, însoţite adesea şi de persecuţii religioase. De aceea ei vedeau în lăcaşurile religioase de lemn şi însemne ale speranţei de eliberare naţională.

Privind situaţia sub acest aspect, putem înţelege remarcabila valoare a bisericilor de pe Mureş: de la Porumbeni, în al cărui lemn se păstrează slova secolului al XVI-lea, a aceleia de la Văleni (fosta Oaia), ridicată în 1695 - 1696, sub protopopul Toader "cu îndemnarea şi toată cheltuiala satului", a aceleia de la Păcureni sau a aceleia de la Valea (fostă Iobăgeni), ridicată din temelie "de cinstiţii săteni, în locul celei risipite", a aceleia de la Sântandrei - Miercurea Nirajului.

Bisericile de lemn au adus, din adâncul istoriei, sisteme constructive, tipuri de plan, modele decorative, elemente care le-au conferit atributul de documente ale plămădirii, ale existenţei şi dăinuirii poporului român, ale spiritului său creator.

Fiind creaţie ţărănească, au multe trăsături comune cu casa tradiţională: dimensiuni apropiate de cele ale casei, sunt construite din aceeaşi materie primă (lemnul), în aceleaşi tehnici (de tipul "blokbau" sau "în cununi"). În ceea ce priveşte planul de construcţie, bisericile de lemn (ca şi a bisericile de zid) cuprinde: pronaosul, naosul şi altarul, dispuse pe axul longitudinal al construcţiei la care, în unele cazuri, se adaugă pridvorul sau prispa (aşa cum se întâlneşte mai ales în Transilvania şi uneori şi în Oltenia, Muntenia sau Moldova). Aceste monumente au o unitate arhitectonică remarcabilă în care ştiinţa folosirii spaţiului se manifestă în linii şi volume ce exprimă forţă şi graţie, îndrăzneală, dar şi echilibru, măsură.

Decorul bisericilor de lemn este şi el asemănător cu acela al caselor ţărăneşti (începând cu masivele tălpi de lemn ale căror căpătâie sunt fasonate adesea în forma unui cap de cal stilizat şi până la căpătâiele căpriorilor ce susţin streaşina acoperişului surprindem desfăşurarea aceluiaşi sistem ornamental). Astfel, alături de motivele liniare şi compoziţiile geometrice (romburi, cercuri, rozete) întâlnim motive vegetale (flori, vrejul, arbori) realizate prin crestare sau pictate în policromie. Decorul legat de simbolistica religioasă, aproape totdeauna pictural (chipuri de sfinţi, îngeri, scene din Ciclul Christologic etc.) realizat de ţăranii - zugravi se supune aceloraşi legi ale echilibrului şi măsurii.

Unele aspecte legate de tehnica de execuţie sau desfăşurarea iconografică sunt impuse de formele speciale ale arhitecturii în lemn şi de modul de preparare a acestui material spre a servi ca suport unei "podoabe trainice". Registrele picturale cuprind în general tâmpla şi icoanele, altarul, bolţile sau tablourile ctitorilor. Ca tehnică de execuţie întâlnim frecvent tempera, aplicată direct pe lemn, tempera pe pânză, tempera pe lemnul gletuit sau chiar fresca pe lemnul acoperit cu strat de tencuială.

Ansamblurile de pictură din bisericile de lemn din Arad (Groşii Noi, Juliţa şi Troaş) şi Hunedoara (Lunca Moţilor şi Bejan) care fac obiectul acestei prezentări, datând din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea sunt o elocventă dovadă a măiestriei meşterilor zugravi - ţărani.

Deşi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astăzi mai păstrează doar scene din Ciclul Cristologic - Cina, Judecata şi Batjocorirea Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea şi Plângerea Mântuitorului.

De asemenea se păstrează în câteva medalioane momente din Geneză, chipul Mariei cu Pruncul sau Maria Orantă încadrată de arhangheli şi cete îngereşti, chipuri de prooroci şi muceniţe, în decor de arcade, arhanghelii Mihail şi Gavril înconjuraţi de cete îngereşti.

Din punct de vedere stilistic, pictura acestor biserici reprezintă o sinteză între bizantin şi gotic (treptat componenta gotică va deveni mai palidă iar cea bizantină se va accentua pe fundalul noilor condiţii de evoluţie a societăţii româneşti din Transilvania, capabilă să întreţină relaţii active cu Ţările Române, unde dezvoltarea artelor beneficia de aportul substanţial al experienţelor bizantine).

Mica "rezervaţie arhitectonică" alcătuită din bisericile de lemn din Groşii Noi, Juliţa şi Troaş (Arad) şi Lunca Moţilor (Hunedoara), aflată din anul 1991 sub protecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului iniţiat în scopul refacerii legăturii cu pământul şi cu instituţiile satului tradiţional.

Noaptea Europeană a Muzeelor la Muzeul Național al Țăranului Român 2018




La Muzeul Național al Țăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, sâmbătă, 19 mai 2018, vă așteptăm să vizitați expoziția temporară AȘA VĂZUT-A ZAHARIA, să ascultați povești etnologice rostite de Șerban Anghelescu, să vedeți multe filme documentare și să vă bucurați de muzica interpretată de Taraful lui Șandorică din Soporu de Câmpie. Intrarea este liberă.
Anul acesta expoziția permanentă va fi închisă deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff se află încă în șantier.


Program:


Regimul nocturn în viața țărănească - Povești etnologice cu Șerban Anghelescu, la Clubul Țăranului, între orele 18.00 – 19.00
Etnologul Șerban Anghelescu va vorbi publicului despre semnificațiile nopții în religie și literatură, despre nopțile țărănești de la sărbătorile importante și despre intrarea în noapte în baladele Miorița și Meșterul Manole.

Expoziția temporară AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă, în Sala Foaier, de la orele 18.00 la 00.00
Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia Cușnir ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care ocolește realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficiale ale epocii. Expoziția este rezultatul unui exercițiu curatorial și de cercetare interdisciplinar și prezintă – în premieră în România – o selecție inedită din cele peste 4000 de clișee salvate, aflate în prezent în proces de conservare, digitizare și documentare.

Proiecții de film Muzeul invizibil #4, în Sala Tancred Bănățeanu, de la orele 18.00 la 01.00
Recunoașterea câștigată de Muzeul Țăranului Român se datorează nu doar patrimoniului pe care îl deține, ci mai ales viziunii artistice a fondatorului său, Horia Bernea. Singurul muzeu de autor din România și unul din puținele muzee din țară al cărui patrimoniu este re-vizitat și re-interpretat în proiectele de cercetare și artistice ale specialiștilor săi, poate fi considerat în același timp și un muzeu auto-reflexiv.
La ediția din 2018 a Nopții Europene a Muzeelor, una din propunerile adresate vizitatorilor o constituie o serie de proiecții video cu filmări care documentează fragmentar începuturile MȚR, cu proiectele de cercetare și de acțiune culturală din anii ’90 și 2000.
Filmele și montajele incluse în program au fost transpuse în format digital de pe suport VHS în anii 2017 și 2018. Evenimentul Muzeul [in]vizibil #4 continuă seria explorărilor muzeale inițiate în anul 2017 prin care ne propunem valorificarea Arhivei de imagine și a colecțiilor MȚR.

Proiecție spațiu 1
Moș Gligor – un dogar din Țara Moților | 1991 | 02’49’’
Megleniți în Cerna | 1991 | 06’43’’
Muzeul misionar „Crăciun în căruță” – Calea Victoriei | 1991 | 03’57’’
Muzeul misionar „Primenire” – Institutul de istorie a artei | 1992 | 03’06’’
Muzeul misionar „Primenire” – Muzeul de la Șosea | 1992 | 06’43’’
Muzeul misionar „Icoane” – Azilul de bătrâni Străulești | 1992 | 05’04’’
Iza la București | 1992 | 07’35’’
Napoleon de la Gratia | 2003 | 16’14’’
Tonel și Vieru – despre rostul cântării | 1996 | 20’
Filon | 1995 | 10’
Roiuri | 1996 | 11’
Ciuma |1997 | 9’
Măricuța și Ion | 1999 | 23’
Vieți înlemnite | 1999 | 19’

Proiecție spațiu 2
Despre artă | dialog între Horia Bernea, Paul Neagu și Mihai Sârbulescu | 01h 47’
Istoria Muzeului Țăranului Român, incluzând avatarurile sale interbelice, a avut ca fondatori un istoric de artă și un pictor: Alexandru Tzigara-Samurcaș și Horia Bernea. Pentru realizarea unor proiecte muzeografice non-conformiste care au făcut din Muzeul de la Șosea un loc emblematic, importanța mediului în care cei doi întemeietori și-au probat calitățile de profesioniști ai teoriei și practicii artistice este incontestabilă. Tocmai de aceea profilul cu totul special pe care MȚR l-a dobândit în decursul anilor nu este unul întâmplător, iar o călătorie în teritoriul artei prin filtrul pictorului Horia Bernea și al interlocutorilor săi este nu doar un martor valoros al unei epoci, ci și un spectacol incitant.
„Ar fi interesant de văzut la un moment dat avangarda pe cursă lungă, cum s-a făcut în general în istoria artei, pentru că niciodată nu s-a validat ceva cum se validează acuma. În doi ani a devenit fenomenal, faimos, peste doi ani e uitat, acum trei ani nu era nimeni. E ceva care arată efectiv o stare de marasm. Dacă aș vedea pe unul care a pictat numai două peisagii și un iconostas, să știi că nu mă convinge. E mult mai important să vezi traseul pe care a evoluat. Asta validează. La o analiză stilistică se poate vedea că în momentul în care eu pictez o grădină, n-o pictez ca Monet, se vede că au mai trecut o sută de ani. Traseul ăsta devine un lucru viu în momentul în care ai la ce să te raportezi. Ce e efort, e făcut de la aia la aia, de la aia la aia. Traseul se validează din aproape în aproape. Este foarte important să vezi traseul. Traseul este un efort lung, mă rog, poate e de cinci ani... Van Gogh, în fond, a cam terminat-o cu treaba în vreo șapte ani. Să mergi cu rucsacul... Alții spun că avangarda e ceva... arunc-o la gunoi! Ei, nu-i așa. Eu consider că avangarda a existat de foarte mult timp, mult înainte de a se conceptualiza și instituționaliza ideea de avangardă. Avangarda ar însemna non-conformism, dar nu în sensul cu orice preț. Icoana bizantină e strigătoare la cer pe lângă pictura paleo-creștină.” (Horia Bernea | extras din filmul Despre artă)
Filmul Despre artă, realizat de Marius Caraman în 1992 și digitizat în 2018 este proiectat în premieră.

Animație muzicală cu Taraful lui Șandorică din Soporu de Câmpie, în curtea interioară, între orele 19.00 – 22.00
Șandorică provine dintr-o veche familie de ceterași – așa cum își numesc transilvănenii lăutarii – din Soporu de Câmpie, sat în județul Cluj. Șandor Ciurcui, tătăl acestuia, era vestit în întreaga regiune a Câmpiei Transilvaniei dar Alexandru Ciurcui – așa cum este trecut Șandorică în buletin – a reușit să-l depășească, afișând de la o vârstă fragedă o dezarmantă virtuozitate.
A concertat în anii ’90 pe importante scene occidentale, iar muzica lui figurează pe CD-uri editate în Franța. După ce a rătăcit o bucată de vreme prin țară străină, Șandorică s-a reîntors de câțiva ani în satul natal reafirmându-se ca unul dintre cei mai buni ceterași ai Transilvaniei.

Proiecții de filme documentare etno/antropologice marca Culese din Balkani, la Cinema Muzeul Țăranului, între orele 22.00 – 01.00
- Ionaș visează că plouă, Regia: Dragoș Hanciu / 26 minute + Q&A în prezența echipei
Ionaș este un bătrân țăran român care își petrece nopțile de vară într-o rulotă, păzindu-și lanul de porumb împotriva mistreților înfometați ce vin la recoltele lui. În timpul meditației sale nocturne și tacite, Ionaș trebuie să rămână treaz pentru că, altfel, știe că nu ar putea supraveghea nimic în afară de visele sale. Înfruntând o luptă mai puternică decât el, Ionaș, deși ar putea câștiga bătălia împotriva mistreților, își dă seama repede că un lucru nu poate fi de fapt înfruntat: timpul.
- Oamenii patrimoniului / 5 episoade / 30 minute
Despre cei ce salvează patrimoniul cultural. Inițiative autentice, motivație și oportunități de implicare. Fii parte din povestea lor!
- Materie și gest / Pro Patrimonio - Batem fierul la conac / 43 minute
- Ultimul căldărar, Regia: Elena Stancu & Cosmin Bumbuț / 60 minute
Căldărarii sunt un clan aparte în rândul romilor. Mai demult, meseria le oferea mijloace de trai și un anumit statut social. În ultimii ani, vasele lor de aramă nu prea mai au căutare, așa că sunt nevoiți să găsească alte căi ca să poată trăi. Țările occidentale sunt o variantă, dar nici acolo nu-i așteaptă câini cu covrigi în coadă. Cu ajutorul unor imagini de excepție, ce poartă amprenta artistului-fotograf și bazându-se pe o documentare de tipul jurnalismului de calitate, echipa Bumbuț-Stancu își face debutul în documentar cu povestea complexă a unei comunități deja marginalizate, în pericol de a-și pierde identitatea ocupațională.


Parteneri ai evenimentului: Rețeaua Națională a Muzeelor din România - RNMR, Asociația pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chișinău, Vânătoarea de Comori Arhitecturale, Questo App


 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis