Catre Tur Virtual
Lucrare colectivă, adesea anonimă, bisericile de lemn sunt o reflectare a condiţiilor socio-economice şi istorice, o convingătoare demonstraţie de continuitate a unei vieţi spirituale de veche tradiţie. Ele sunt documente de certă autenticitate nu numai prin elementele înfăţişării lor, ce reflectă unitatea poporului român, ci şi prin rolul pe care l-au împlinit în viaţa românilor transilvăneni: tribună naţională, şcoală, aşezământ de cultură şi artă, realităţi al căror sens se împleteşte armonios cu atributul lor de ctitorie a obştii.

Cu alte cuvinte, bisericile de lemn reprezintă o realitate definitorie pentru geografia spirituală a poporului român de pretutindeni.

Bisericile de lemn oglindesc fără echivoc unitatea românească, argumentând pe deplin afirmaţia marelui istoric Nicolae Iorga: "creaţiunea multilaterală a poporului nostru este aceeaşi peste toate provinciile" ele fiind în acelaşi timp o mărturie convingătoare "că românii s-au aflat pretutindeni acasă în marele spaţiu carpatic şi că din nefericire chiar şi în vremurile moderne, procesul de răşluire a posesiunilor strămoşeşti şi de deznaţionalizare s-a săvârşit în dauna poporului nostru".

Dintre aspectele istorice pentru care biserica de lemn se instituie în martor ocular îl subliniem pe acela privind procesul etnic intervenit în aşezările transilvănene în condiţiile istorice date. Sărăciţi, lipsiţi de drepturi şi de posibilitatea întreţinerii unei şcoli proprii, în urma unei îndelungate rezistenţe, au fost fie deznaţionalizaţi, fie alungaţi de pe glia străbună.

Pentru românii din satele de pe Mureş, Arieş şi Târnave bisericile de lemn sunt martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supuşi, însoţite adesea şi de persecuţii religioase. De aceea ei vedeau în lăcaşurile religioase de lemn şi însemne ale speranţei de eliberare naţională.

Privind situaţia sub acest aspect, putem înţelege remarcabila valoare a bisericilor de pe Mureş: de la Porumbeni, în al cărui lemn se păstrează slova secolului al XVI-lea, a aceleia de la Văleni (fosta Oaia), ridicată în 1695 - 1696, sub protopopul Toader "cu îndemnarea şi toată cheltuiala satului", a aceleia de la Păcureni sau a aceleia de la Valea (fostă Iobăgeni), ridicată din temelie "de cinstiţii săteni, în locul celei risipite", a aceleia de la Sântandrei - Miercurea Nirajului.

Bisericile de lemn au adus, din adâncul istoriei, sisteme constructive, tipuri de plan, modele decorative, elemente care le-au conferit atributul de documente ale plămădirii, ale existenţei şi dăinuirii poporului român, ale spiritului său creator.

Fiind creaţie ţărănească, au multe trăsături comune cu casa tradiţională: dimensiuni apropiate de cele ale casei, sunt construite din aceeaşi materie primă (lemnul), în aceleaşi tehnici (de tipul "blokbau" sau "în cununi"). În ceea ce priveşte planul de construcţie, bisericile de lemn (ca şi a bisericile de zid) cuprinde: pronaosul, naosul şi altarul, dispuse pe axul longitudinal al construcţiei la care, în unele cazuri, se adaugă pridvorul sau prispa (aşa cum se întâlneşte mai ales în Transilvania şi uneori şi în Oltenia, Muntenia sau Moldova). Aceste monumente au o unitate arhitectonică remarcabilă în care ştiinţa folosirii spaţiului se manifestă în linii şi volume ce exprimă forţă şi graţie, îndrăzneală, dar şi echilibru, măsură.

Decorul bisericilor de lemn este şi el asemănător cu acela al caselor ţărăneşti (începând cu masivele tălpi de lemn ale căror căpătâie sunt fasonate adesea în forma unui cap de cal stilizat şi până la căpătâiele căpriorilor ce susţin streaşina acoperişului surprindem desfăşurarea aceluiaşi sistem ornamental). Astfel, alături de motivele liniare şi compoziţiile geometrice (romburi, cercuri, rozete) întâlnim motive vegetale (flori, vrejul, arbori) realizate prin crestare sau pictate în policromie. Decorul legat de simbolistica religioasă, aproape totdeauna pictural (chipuri de sfinţi, îngeri, scene din Ciclul Christologic etc.) realizat de ţăranii - zugravi se supune aceloraşi legi ale echilibrului şi măsurii.

Unele aspecte legate de tehnica de execuţie sau desfăşurarea iconografică sunt impuse de formele speciale ale arhitecturii în lemn şi de modul de preparare a acestui material spre a servi ca suport unei "podoabe trainice". Registrele picturale cuprind în general tâmpla şi icoanele, altarul, bolţile sau tablourile ctitorilor. Ca tehnică de execuţie întâlnim frecvent tempera, aplicată direct pe lemn, tempera pe pânză, tempera pe lemnul gletuit sau chiar fresca pe lemnul acoperit cu strat de tencuială.

Ansamblurile de pictură din bisericile de lemn din Arad (Groşii Noi, Juliţa şi Troaş) şi Hunedoara (Lunca Moţilor şi Bejan) care fac obiectul acestei prezentări, datând din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea sunt o elocventă dovadă a măiestriei meşterilor zugravi - ţărani.

Deşi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astăzi mai păstrează doar scene din Ciclul Cristologic - Cina, Judecata şi Batjocorirea Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea şi Plângerea Mântuitorului.

De asemenea se păstrează în câteva medalioane momente din Geneză, chipul Mariei cu Pruncul sau Maria Orantă încadrată de arhangheli şi cete îngereşti, chipuri de prooroci şi muceniţe, în decor de arcade, arhanghelii Mihail şi Gavril înconjuraţi de cete îngereşti.

Din punct de vedere stilistic, pictura acestor biserici reprezintă o sinteză între bizantin şi gotic (treptat componenta gotică va deveni mai palidă iar cea bizantină se va accentua pe fundalul noilor condiţii de evoluţie a societăţii româneşti din Transilvania, capabilă să întreţină relaţii active cu Ţările Române, unde dezvoltarea artelor beneficia de aportul substanţial al experienţelor bizantine).

Mica "rezervaţie arhitectonică" alcătuită din bisericile de lemn din Groşii Noi, Juliţa şi Troaş (Arad) şi Lunca Moţilor (Hunedoara), aflată din anul 1991 sub protecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului iniţiat în scopul refacerii legăturii cu pământul şi cu instituţiile satului tradiţional.

MINUNATA LUME NOUĂ – CASE ALE MIGRANȚILOR ROMÂNI




4 august - 27 septembrie 2017, Sala Tancred Bănățeanu


Vernisajul expoziției: vineri, 4 august 2017, orele 19


Visul de a avea propria casă este foarte răspândit. Dorința de a construi ceva care dăinuie, pentru sine și pentru copii, reprezintă în multe țări țelul agoniselii pentru familiile și cuplurile tinere. O casă poate să însemne însă mult mai mult decât „acasă”. Casele construite de migranții români în țară sunt în primul rând semne vizibile ale succesului, hărniciei și ascensiunii sociale a proprietarilor, plecați din cauza situației economice din satele natale pentru a lucra în străinătate. Pentru proprietari ele reprezintă în același timp un stil de viață modern, occidental și o nouă estetică.

Expoziția își propune să puncteze diverse aspecte ale migrației și boom-ului din construcții, ilustrând consecințele acestora asupra satelor, regiunii și peisajului cultural. Minunata lume nouă prezintă exemple de case din Țara Oașului, Maramureș și Bucovina, regiuni din Nordul României cu un accentuat caracter rural. Acestea se disting de casele tradiționale prin culori intense, etaje numeroase, decorațiuni din granit și marmură. Proprietarii noilor case muncesc în timpul anului în Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie. În străinătate lucrează de obicei în construcții, în sectorul menajer, al serviciilor de îngrijire a bătrânilor sau în agricultură. Banii puși deoparte sunt investiți în construirea unor case mari în localitățile din care provin. Casele nou construite ajung însă să fie locuite foarte rar. Vârstnicii rămași în țară continuă să locuiască în propriile case, ocupându-se de îngrijirea nepoților și a caselor nelocuite. Numai de Crăciun, Paște și în luna august satele se animă prin întoarcerea celor plecați. În luna august au loc numeroase nunți fastuoase, după care satele amuțesc din nou.

După ce a fost prezentată în perioada noiembrie 2015 - iunie 2016 la Muzeul Culturilor Europene din Berlin și la Collaboratorium Berlin, Minunata lume nouă a pornit într-un turneu în mai multe orașe din România, prima oprire fiind la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Începând cu luna august expoziția itinerantă ajunge și la București, unde va fi găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român.

La București expoziția va fi însoțită de un program special de evenimente conexe, format din 4 proiecții de filme documentare care analizează tema migrației din perspective diferite. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului.
Documentarele vor fi difuzate în original, cu subtitrări în limba engleză.

Vineri, 1 septembrie, 18:30
Aici... adică acolo
România, 2012, R: Laura Căpățână Juller, 76'
Ani și Sanda sunt două fete din Maramureș, care au crescut cu bunicii. Părinții lor sunt la muncă în Spania, ca atâția alți români. Când au plecat, proiectul lor comun părea promițător: cu banii câștigați în Spania vor construi o casă în care toată familia va fi fericită. După mai bine de zece ani, socoteala de acasă nu pare să se fi potrivit însă cu realitatea; iar casa e departe de a fi gata. Laura Căpățână Juller le-a însoțit pe Ani și pe Sanda timp de trei ani, urmărind frământările unor copile devenite adolescente în absența părinților.

După proiecția filmului, regizoarea Laura Căpățână Juller și monteurul Dana Bunescu vor participa la o discuție cu publicul.
 







Sâmbătă, 9 septembrie, 18:30
Primele două părți ale trilogiei The Last Peasants
UK, 2003, R: Angus Macqueen, partea I 49', partea II 49'
Angus Macqueen narează în trilogia sa povestea a trei familii din satul Budești, Maramureș. Aceste familii au în comun faptul că unul sau mai mulți membri au hotărât să emigreze ilegal în Uniunea Europeană, pentru a lăsa în urmă problemele economice de acasă. În timp ce prima parte intitulată Journeys prezintă realitatea cu care se confruntă migranții, a doua parte, Temptation, aduce în discuție conflictul cultural și așteptările diferitelor generații din România rurală.
 



Miercuri, 20 septembrie, 18:30
Searching for Patrick
România, 2016, R: Daniel Djamo, Oana Popan, 98’
Comuna Certeze din județul Satu Mare este renumită pentru casele impozante construite de locuitorii săi după ce au muncit în Franța și în alte țări din Vestul Europei. Căutarea lui Patrick nu urmărește să îl găsească pe acesta, așa cum de altfel nici Godot nu apare niciodată. Patrick este de fapt un personaj colectiv: satul însuși. Filmul urmărește mitul comunei Certeze și încearcă să analizeze mecanismele interne care au determinat nevoia de a construi astfel de case.
 



Duminică, 24 septembrie, 18:30
Waiting for August
Belgia, 2014, R: Teodora Ana Mihai, 88’
Georgiana Halmac va împlini în iarna aceasta cincisprezece ani. Ea trăiește în orașul Bacău împreună cu cei șase frați. Mama lor a fost nevoită să își părăsească copiii pentru a le asigura existența, lucrând în Italia, în orașul Torino. Nu se va întoarce înainte de începerea verii. Georgiana este nevoită să improvizeze din mers, conversațiile telefonice cu mama ei fiind singurele puncte de reper.
 









 



Expoziție curatoriată de Beate Wild și Raluca Buțincu Betea

O mare parte din fotografiile expoziției sunt realizate de fotograful Petruț Călinescu. Alte fotografii aparțin artistului Matei Bejenaru precum și unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România și în țările de destinație: Remus Gabriel Anghel, Eli Bădică, Carmen Chasovschi, Pietro Cingolani, Ionuț Dulămiță, Anamaria Iuga, Andra Jacob Larionescu, Daniela Moisa, Diana Necoară, Cristina Toderaș, Amelia Tue, Ciprian Vațe.

Un proiect comun realizat de Departamentul Europa centrală și de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin și Institutul Cultural Român din Berlin, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român.
Finanțat de Die Beauftragte der Bundesregierung für Kultur und Medien și Institutul Cultural Român din București.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până pe 27 septembrie 2017, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Luni este închis. Intrarea este liberă.

Informații suplimentare: bravenewworld.komsoe.eu // www.muzeultaranuluiroman.ro




FOTO 1: Ilva Mică, 2010 © Petruț Călinescu



FOTO 2: Certeze, 2011 © Petruț Călinescu



FOTO 3: Certeze, 2011 © Petruț Cǎlinescu



FOTO 4: Cajvana, 2012 © Petruț Călinescu



FOTO 5: Marginea, 2009 © Andra Jacob Larionescu



FOTO 6: Paris, 2011 © Petruț Cǎlinescu



Foto poster: Ilva Mică, 2010 © Petruț Călinescu 



 




înapoi la pagina principală
 
inchis