Catre Tur Virtual
Atelierul de creativitate este un proiect al Muzeului Naţional al Ţăranului Român aflat în derulare încă din 2001. Irina Nicolau a avut ideea şi a susţinut organizarea unor ateliere de creativitate care să ofere o completare sau o alternativă la educaţia care se face în şcoli, prin care copiii dobândesc cunoştinţe despre sat, ţăran, obiceiuri; deprind abilităţi practice, dar mai ales li se stârneşte creativitatea şi creează cu mâinile lor diverse obiecte.
Atelierul de creativitate a pornit cu trei secţiuni: etnologie – poveşti – desen, cusături – ţesături şi modelaj în lut la care, în timp, s-au adăugat alte cîteva activităţi pentru copii: curs de fotografie, atelier de teatru de păpuşi şi construit păpuşi, ateliere de sunet şi meşteşug, ţesut la război, atelier de hîrtie manuală şi altele.
Periodic se publică cele mai bune creaţii ale copiilor.


Atelierul de creativitate are și propriul blog: atelieruldecreativitate.blogspot.ro.
Vă așteaptă cu imagini, informații și multe povești.


PREZENTAREA ATELIERELOR
 

Ateliere cu Ruxandra Grigorescu - Desen, pictură, colaj textil, broderie
Din octombrie 2016 până în iunie 2017 vă propun teme despre: casă – construcție, credințe, design interior; visul cu ochii deschiși, visul cu ochii închiși (posibil-imposibil); calendar creștin, sărbători-sărbătoriri; Amintiri – istorii personale: ”Memoriile unui om mic”
…și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, educatorilor, învățătorilor etc. Pentru copii de la 5 ani.

Ateliere cu Raluca Oprea-Minoiu
Povești jucate
Prima dată ne vom împrieteni, ne vom cunoaște și ne vom pune puțin corpul la treabă, folosind jocul. Și vocea va face parte din corpul și joaca noastră. Apoi ne vom odihni ascultând o poveste. Când vom descoperi ce personaj ne place mai tare și mai tare, vom porni în a-i da viață, în felul nostru: vom construi o păpușă de pânză sau vom desena sau ne vom costuma și-i vom da și glas și emoție personajului.
Apoi, dacă tot a început să ne placă să lucrăm împreună, vom aduce toate personajele la un loc și vom (re)compune povestea noastră. Pentru a face toate acestea – jucat, ascultat, cusut cu ace adevărate, lipit, decupat, inventat, vorbit, emoționat și iarăși jucat – avem nevoie chiar și de două întâlniri.
Pentru copii de la 6 ani.

Atelier de născocit povești ”de acum” despre oameni ”de atunci”
Dacă ai avea 5 sertare cu 1000 de fotografii vechi de când lumea și ar trebui să alegi doar două, pe care le-ai alege? Pe cea cu copii și scrânciob, pe cea cu soldați sau precupeți, sau poate un cal și-un câine? Și apoi, din ce fel de poveste ar face parte aceste imagini? Una SF sau contemporană, un basm cu căpcăuni sau cu personaje din ultimul joc pe calculator?
Prima dată ne vom juca ”de-a actorii”, apoi vom scotoci prin sertare cu fotografii din arhiva Muzeului Țăranului și, după ce ne vom alege cele mai frumoase fotografii, vom compune împreună o poveste. Pe care apoi o vom dramatiza, că doar de aceea ne jucăm prima data de-a actorii!
Atelier pentru persoane de la 8 la mulți ani.

Atelierul lui Călin Torsan - Povești cu urechi
Poveşti cu urechi – cu instrumente despre instrumente ... muzicale.
„Experienţa de muzicant şi bucuria de a împărtăşi copiilor câte ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii ţărăneşti, m-au făcut să coagulez mai multe idei în programul cursului Poveşti cu urechi.
Este un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificări muzicale, colaborări cu alţi instrumentişti, ori măcar audiţii şi sugestii de audiţie –, prin lumea sunetelor tradiţionale. Întotdeauna, analiza comparată a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menită să apropie informaţiile de limbajul copilăriei actuale. Cursul conţine informaţii organologice, poveşti despre vestiţi lăutari, paralele cu muzicile altor popoare şi citate din literatura destinată copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.”
Pentru copii de la 10 ani.

Joc mețerist cu Valentina Bâcu
Ai moștenit cea mai de preț bogăție! Dar, ca să ajungi la ea, ai nevoie de curiozitate, imaginație, curaj în a pune în relație obiectele care te ajută (sau te împiedică) să parcurgi traseul imaginar al Muzeului.
Un boardgame despre Muzeul Țăranului Român?
Da, chiar așa, te provoc să-l parcurgi până la capăt - ai de trecut prin toate sălile Muzeului (Crucea – Pomul vieții, Puterea crucii, Icoane, Biserica Bejani, Școala satului, Frumusețea crucii, Fast, Reculegere, Moaște, Ferestre, Timp (parter), Triumf, Locuire, Tipologii (Cahle), Casa în casă, Hrana, Camera de studiu, Haina, Munca (focul), Munca (apa și vântul), Laolalată - și să descoperi o variantă ludică de citire a imaginilor despre obiectele din Muzeu.
Apoi, lucrând în echipă cu alți 2-3 prieteni, te invit să-ți construiești propriul muzeu la cutie, alegând obiectele care să te însoțească în realizarea unui nou joc. În care să pui câte un pic din învățătura și din sensibilitatea ta, mult din amintirea vizitelor în Muzeu, dar și din vacanțele la bunicii tăi de la țară, laolaltă cu un interes crescut pentru obiectele vechi, pentru povestea pe care o spun despre țăranul român.
Vârsta recomandată: 8-14 ani (cel mult 12 copii/grupă)

Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
Pictura pe sticlă, pe spatele sticlei mai bine zis. O tehnică veche ce, odată învățată, te poate înnoi. Nu numai pe tine, ci și pe cei pe care-i iubești. Țăranul român a început să picteze icoane pe sticlă după ce bisericile au fost golite de stăpânitor. El a reprodus din amintire și din izvoade colportate curajos într-un spațiu tensionat de mândria de a fi așa și nu altfel. Nicula, Scheii Brașovului. Locuri pline. La acest atelier încercăm să ne aducem aminte, să ținem aproape o lume. O lume sfârșită de timp, dar plină de ziceri. Zicem și zugrăvim sfinți, balauri, zmei triști, babe, frunze, ierburi dulci și jucării bune de visat.
Pentru maxim 10 copii de la 7 ani.

Atelier cu Ovidiu Simionescu - Curs de modelaj în argilă și ceară
Cursul de desfășoară în întâlniri de câte 2 ore, în fiecare săptămână, pentru un număr de cel mult 15 copii.
Vor fi abordate o serie de tehnici :
- modelaj direct
- realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara
- realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară
- decoruri pe vase din argilă, modelate liber
- decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos
Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor). La final de modul se va organiza și o mică expoziție în holul muzeului sau în Atelier.
Acest curs de inițiere în modelaj este pentru copii cu vârste peste 6.

Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş
În atelierul de croit, cusut, țesut învățăm cât se poate despre fire și țesături:
Din ce se obțin firele și rostul lor. Ne întâlnim cu diferite materiale și aflăm pentru ce sunt bune spre folosință, cum se alătură doua sau mai multe materiale și pe ce criterii; cum se comportă materialele textile.
Croim după tipare tradiționale și împodobim piesele de îmbrăcăminte obținute.
Învățăm să țesem la războiul orizontal și cel vertical. Aflăm cum se alătură culorile și descifrăm motivele tradiționale.
Cine este interesat de problemele tehnice, poate afla cum ajung lâna, inul și cânepa fir; de asemenea, despre colorarea/vopsitul natural.
Vârsta recomandată: peste 6 ani

Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran
Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într-un loc cu zâmbet și liniște, pentru kids team building și heart building. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei.
Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici. Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.

DATE CONCRETE
Cursul este construit în 3 etape de facere, cunoaștere și învățare: practic, faptic, oratoric.
PRACTIC: Copiii în intersecție cu hârtia și cu ecologia - facerea de hârtie manuală din deșeuri de hârtie. Acolo unde aparent se termină, hârtia poate reîncepe.
FAPTIC: Copiii în intersecție cu hârtia și cu tradiția - trecerea prin toate etapele facerii de hârtie manuală. Deșeul de hârtie se mărunțește, se îmbăiază, se toacă, se combină cu apă. Rezultă pasta de hârtie. Se scoate cu sita, se așterne pe pânză, se presează, se întinde, se usucă. Se întâmplă magia și se obține o nouă hârtie.
ORATORIC: Copiii în intersecție cu povestea hârtiei pentru o simplă și așezată înțelegere. Ce este hârtia? De unde a început? Cum s-a continuat? Unde a ajuns?
LOCUL: Atelierul de hârtie manuală
DURATA: între 1 si 3 ore.
Vârsta minimă – 6 ani.
 

Povestea mărțișorului

Irina Nicolau



Pentru început, am să desenez un şnur cu doi canafi la capete. În timp ce eu desenez, tu să răsuceşti în gând două fire de mătase, unul roşu şi unul alb. Şi acum vine întrebarea:

- Ce e mărţişorul ???
- Ştie toată lumea, ai să-mi răspunzi, un obicei strămoşesc, un semn de primăvară, îl pui în piept de 1 martie, îl oferi…
- Generalităţi! Am să-ţi explic. E firesc să ştii mai mult, măcar până la genunchiul broaştei.


*
Toată complicaţia vine din faptul că mărţişorul face parte din calendar. Calendarul este un fel de hartă. Hărţile sunt făcute ca să te orientezi în spaţiu. Calendarele te ajută ca să nu te pierzi în timp. Hărţile noi scot din joc pe cele vechi. În cazul calendarelor, situaţia este diferită din cauza sărbătorilor. Ca să înţelegi ce spun, îţi propun următorul scenariu:
Cândva, un sacerdot a aşezat pe o suprafaţă netedă nişte pietre într-o ordine şi într-un ritm care însemnau pentru el calendar. După el a venit un astrolog şi a aşternut peste pietre un calendar desenat pe piele de viţel. Spinările pietrelor au răzbătut prin piele, sărbătorile noi şi sărbătorile vechi s-au amestecat. Pentru oameni era încă simplu, străbăteau timpul călare pe doi cai. Iar au trecut secolele şi, peste desenul de piele, un astronom a întins calendarul nou, desenat pe pergament. Pietrele au străpuns şi pergamentul, iar sărbătorile desenate pe piele au migrat, de jos în sus. Şi aventura continuă. Vine vremea calendarelor de hârtie. Le fac savanţii care măsoară timpul tot mai precis. Pietrele sunt tot acolo, dedesubt, dar puţini le mai înţeleg sensul. Culorile tuturor sărbătorilor continuă să migreze de jos în sus. Ce ghiveci! Şi ca şi cum n-ar fi suficientă confuzia, prin mondializare, se produc transferuri de sărbători între culturi. Din 1997, dacă ne luăm după postul PROTV, românii vor sărbători ziua îndrăgostiţilor de Sfântul Valentin. Mai ştii? Oricum, pe vremuri era mai simplu, calendarul punea ordine în sărbătorile unei singure culturi. Astăzi răspunde unor necesităţi mondiale de comunicare şi sincronizare. Cu roşu sunt scrise zilele când nu te duci la serviciu. Spre deosebire de timpul tare al sărbătorii, timpul „liber” este unul slăbuţ, tocmai bun pentru odihnă şi divertisment. Simt uneori, dimineaţa, cum vin peste mine calendarele primitive, calendarele imperiale, religioase, populare, civile, calendarele culturale, cele ale evenimentelor istorice, care istorie poate fi a unei naţiuni, a unei comunităţi, a unei familii şi chiar a unui individ. Şi eu, dimineaţa, trebuie să decid pe ce cale s-o apuc, dacă va fi o sărbătoare veche, un sfânt creştin, ziua când m-am căsătorit, dacă voi sărbători o eliberare, o aniversare sau voi comemora un dezastru…
Cum spuneam, mărţişorul face parte din calendar. De aici toată complicaţia. Există specialişti care pretind că a existat un calendar vechi care începea primăvara, de 1 martie. Principalul lor argument este numele unor luni: septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, adică a şaptea, a opta, a noua, şi a zecea, socotind după luna martie. În termenii scenariului pe care îl propuneam la început, sub 1 martie a existat în calendarul vechi un bolovan care marca începutul. Toate începuturile sunt făcute dintr-un timp „puternic” şi „bun”.
Acum voi ataca problema abrupt, ce e mărţişorul? Mărţişorul este un obiect de recuzită folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca alte obiceiuri, se bazează pe credinţe şi practici. Credinţele şi practicile diferă de la o zonă la alta. Zicala „câte bordeie atâtea obiceie” exagerează, dar nu foarte mult. Punând claie peste grămadă date etnografice din zone şi epoci diferite, cărţile falsifică. Principalele noastre surse de inspiraţie sunt cartea despre sărbătorile la români de Simion Florea Marian şi Vârstele timpului a lui Ion Ghinoiu.
În sate, sărbătoarea de 1 Martie se numea Mărţişor, Baba Dochia sau Dragobete cap de primavară. Mărţisor, după numele lunii, Baba Dochia, după cuvioasa muceniţă Evdochia, serbată de Biserică în această zi şi Dragobete după numele unei sărbători care, în anumite zone, se ţinea în ziua de 24 februarie. Era sărbătoarea îndrăgostiţilor, ziua în care se împerechează păsările, un fel de Sfântul Valentin la români. Ca să contribuie parcă printr-o undă de coerenţă, unele legende îl prezintă pe Dragobete ca pe fiul Babei Dochia. Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. În multe locuri din ţară ele se leagă de originea unor izvoare sau stânci. O femeie moare urcând primăvara, prea devreme, la munte. Şi de aici, variaţiuni. Femeia poate fi tânără sau bătrână, bună sau rea. Din variantele cele mai numeroase voi produce un rezumat.
A fost cândva o babă care avea o noră. Dacă avea o noră, putem presupune existenţa unui fiu. Baba nu scăpa nici o ocazie ca să-şi năpăstuiască nora. Odată, la un 1 martie a trimis-o să spele lână şi nu oricum, ci s-o facă albă dacă era neagră şi, dacă era albă, s-o facă neagră. Pe noră o ajută Dumnezeu, Hristos, Sfântul Petru, un voinic sau un înger. Succesul norei o face pe babă să creadă că a venit primăvara. Îşi pune 12 cojoace de blană şi urcă împreună cu oile la munte. Acolo, fie că este prea cald, fie că este prea frig; plouă şi ninge, de se udă cojoacele. În ambele cazuri le dezbracă, rând pe rând. Când rămâne în cămaşă, vine gerul şi o îngheaţă. Sloiul se preface mai apoi în stâncă. Cu adevărat pasionante sunt amănuntele pe care le furnizează variantele. De pildă, Baba Dochia ia uneori la munte şi pe fiul său, Dragobete. El îngheaţă primul. Din gură îi curge un sloi de gheaţă. Mama, supărată, strigă la el: „Eu mor de frig şi tu cânţi la fluier?” Alteori, oamenii o avertizează că în martie timpul este schimbător. Dar ea nu amână plecarea la munte şi răspunde cu vulgaritate: „Eu pe Mărţişor/ Îl pun la curişor!” Mărţişor, auzind asemenea cuvinte buruienoase, împrumută de la Faur (februarie) două zile reci ca s-o pedepsească. Presupun că ai remarcat enormitatea pe care a pretins-o baba norei, cea de a spăla lâna până când o face din albă, neagră…
În treacăt fie spus, există informaţii că în anumite zone mărţişorul se făcea din fir negru şi alb. Aşa era şi la albanezii din Calabria. În plus, ei şi-l leagă la picior. Găseşti şnurul alb-roşu de 1 martie peste tot în Balcani. Dar mai avem până la şnur.
Tot într-o legendă despre Baba Dochia, voinicul care o ajută pe noră îi recomandă o anumită piatră cu care să spele lâna. Când e pusă în apă, piatra degajă o spumă roşie ca sângele şi apa începe să clocotească. Multe se spun… Mai adaug numai că, uneori, nora lipseşte pur şi simplu din poveste şi, în aceste cazuri, baba urcă la munte de nebună ce e. Uneori îşi ia cu ea furca, fusul şi un caier de lână. Acest amănunt este important, având în vedere că în ziua de Baba Dochia femeile nu lucrau, ţineau sărbătoarea prin nelucrare. Singura muncă permisă era claca de tors.
După 1 martie vin Zilele Babei. Sunt 9 sau 12, câte au fost şi cojoacele. Timp schimbător. După zilele babelor, urmează cele ale moşilor. Acum timpul se stabilizează. A venit primăvara.
Ce fac femeile primăvara, de 1 martie? Cum spuneam, nu lucrează, dacă sunt tinere îşi fac Dragobete. Mamele răsucesc mărţişor pentru copii, dar nu numai pentru copii. Să le luăm pe rând. Se zice că serbarea prin nelucrare se face pentru a domoli mânia Babei Dochia şi frigul de primăvară, ca să nu zacă nimeni din casă bolnav de vărsat sau să moară înecat. Se putea face clacă de tors, dar asta am mai spus. Şi Dragobetele fetelor ce era? Se duceau la pădure şi căutau flori de fragi, adunau apa de pe flori şi se spălau pe faţă zicând:
„Floare de fragă din luna Marţ
La toată lumea să fiu dragă,
Urâciunile să le desparţi.”


Şi am ajuns şi la şnurul de mărţişor… Femeile răsuceau fir alb şi roşu de lână, bumbac sau arnici. Firul se lega la gâtul sau la mâna copiilor. Sunt locuri unde purtau mărţişor şi fetele tinere şi chiar nevestele, aşa scrie Simion Florea Marian. Tot el avertizează că obiceiul începe să se piardă în Moldova şi Bucovina. Adică, pe la 1900 se pierdea deja. Îl citează pe N. Gane care deplânge pierderea obiceiului la 1873. Marian menţionează practica de a atârna o monedă de şnur. Şnurul era purtat pentru noroc şi sănătate. Fetele îl purtau ca să nu aibă tenul pătat. Îl „dezbrăcau” cu socoteală (începe iar nebunia variantelor zonale) la 7, 9, 12 zile după 1 martie, când înfloreşte vişinul sau trandafirul , când sosesc berzele sau rândunelele; în ziua de 40 de mucenici; de Sfântul Gheorghe. Mărţişorul se „îmbracă” dimineaţa, înainte de răsărit, şi se „dezbracă” fără să te vadă soarele, pentru că te înnegreşte.
Alte informaţii ne indică practici şi mai interesante. Se spune că femeile leagă mărţişor nu numai la copii, ci la toţi membrii familiei, la porc, la cornul vitei, la cloşcă, la doniţă... Adică protejează prin cercuri magice tot. Înainte să dispară, la sate a pătruns moda mărţişorului împletit din fire de mătase. Îl făceau fetele, foarte des, pentru feciori. Un amănunt pe care l-am omis: în unele locuri, cu banul de mărţişor se cumpăra vin roşu şi caş pe care tinerii le mâncau de Sfântul Gheorghe la iarbă verde.
Diferenţele dintre mărţişorul din sat şi cel de la oraş s-au accentuat în ultimele două sute de ani. La 1800 era şnur şi monedă, atât la oraş, cât şi la sat. La începutul secolului al XIX-lea, ce descoperă oraşul? Răzuieşte o faţă a banului de argint şi scrijeleşte 18… Nu îmi amintesc o mie opt sute şi cât, era în prima jumătate a secolului. Am văzut mărţişorul la Manina Vulpe. Urmează moda brelocurilor de aur, de argint, pentru cei mai amărâţi de dublé. Brelocuri cu semne de noroc: trifoi cu patru foi, purceluş, cărţi de joc, zaruri. Tinerii le oferă fetelor pe care le iubesc. Aşa eşuează mărţişorul în câmpul amorului. Acum intră în repertoriul mărţişorului inimioara. Doamne, câte inimioare am mai văzut, inimioară cu lacăt, inimioară cu floare, inimioară străpunsă de săgeată, inimioară pe plic, pe calendar, inimioară pe scăriţă, inimioară cu inimioară..! În prima mea copilărie, adică prin anii '50, situaţia se prezenta aşa, din ce mi-aduc aminte. Mamele puneau mărţişoare la fetiţe. Râdeam de băieţii cu mărţişor. Fetiţele făceau între ele schimb de mărţişoare. Uneori mai dădeau şi profesoarelor, dar nu era nebunia de acum. Femeile în toată firea mai primeau mărţişoare de la soţi şi colegi de serviciu, dar le purtau puţin. Cele mai multe erau din mărgele, lemn şi mărgeluşe.
Vin comuniştii tot mai tare cu laicizarea. De mărţişor nu se prea leagă. Tablă, sticlă, plastic… Oamenii caută ceva mai deosebit. De aur şi argint nu poate fi vorba. Valoarea începe să fie dată de „creaţia” artistică. Fac mărţişoare tot felul de pictori şi arhitecţi. Cei mai mulţi sunt studenţi.
Începe perioada în care mărţişorul se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice: două mărgele şi o pană, o scoică lipită pe un carton, flori imortele stropite cu sclipici, o tăbliţă găurită, repet, orice. În deceniul nouă, mărţişorul este ambalat într-un plastic transparent. Uneori nici nu poţi să-l scoţi de acolo, în loc să-l pui în piept îl aşezi în vitrină. În paralel, magazinele pregătesc cadouri preambalate cu adaos de mărţişor, soluţie comodă pentru cine nu ştie să aleagă. Din 1978, se vând mărţişoare şi pe stradă. Ies studenţii de la Arhitectură şi cei de la Arte frumoase ca să-şi facă bani pentru vacanţe la 2 Mai. Pe urmă iese oricine. Centrul de creaţie al municipiului eliberează autorizaţie pentru producător. Mărţişoarele „se strigă”. În reclame se fac aluzii timide la lipsa de carne, brânză, ouă, la lipsa de tot. În anul 1987 am numărat în Piaţa Amzei peste 200 de tarabe. Erau vânzători care vindeau marfa într-o valiză diplomat, alţii pe o masă pliantă. Poliţiştii fojgăiau aruncând priviri de stăpân.
După Revoluţie, în primii doi ani, interesul pentru mărţişor a scăzut. Deşi, să nu uităm, în 1990 se vinde mărţişorul cu portretul lui Petre Roman. După 1993, afacerea începe să meargă din nou. S-a încheiat cariera „mărţişorului de cooperativă”, vândut la stat. S-a încheiat şi cu magia. Mărţişorul a devenit joc şi ocazie de a da plocon cuiva care altfel ar primi greu. E vremea lui „orice” şi a lui „oricum”. Oamenii se refugiază în afaceri şi joacă. Cândva, oamenii credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.


Povestită şi scrisă de mână de Irina Nicolau. Desenată de Mihaela Şchiopu.
În 1 martie 1997, la Bucureşti.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis