Catre Tur Virtual

An nou școlar, cu aceleași ateliere de după sau în loc de școală: desen, pictură pe diverse suporturi, cusături, colaj, țesături fel de fel, povești – povești jucate, interpretate, ilustrate, animate, ceva despre muzeu și modelaj în ceară sau lut, hârtie manuală. Pentru copii de la trei ani, sigur și pentru maturi și bunici, pentru școli, grădinițe, asociații și școli (așa-numite-oficial) speciale, din București sau de oriunde.
Abordările multidisciplinare și nonformale pun în centru viața țărănească, povestea și obiectul țărănesc, aducând în experiența imediată, recentă a copilului un tip de cultură la care nu mai are acces în viața de zi cu zi.
Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere și conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului.
Prețul: 15 lei/participant. Au gratuitate beneficiarii organizațiilor nonprofit și școlilor speciale.
Unde: Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1.
 

Program luna octombrie:
 

Luni

10.00-11.30 Program pentru beneficiarii fundațiilor, asociațiilor și școlilor speciale

Marți

10.30-12.00 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate (clase), copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.

13.00-14.30 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de la 5 ani, informații și înscrieri la telefon 021 317.96.59

Miercuri

10.30-12.00 Ateliere de colaj textil, cusături cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate, copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.

Joi

10.30-12.00 Cu Teatrul de umbre prin calendarul obiceiurilor tradiționale românești cu Beatrice Iordan, pentru grupuri organizate (clase) și copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la beatriceiordan@yahoo.com.
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
La sfârșitul atelierului, copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă.

13.00-14.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu, pentru grupuri organizate, copii de la 7 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com
În câte feluri se poate spune o poveste? Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?
Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața. Atelier de crescut povestași.

Vineri

10.30-12.00 Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan, informații și înscrieri la telefon: 021.317.96.59
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...

Sâmbătă

10.00-11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii de minim 6 ani, maxim 80. Atelierul este pentru 8 persoane. Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.

11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut şi cusut cu Lidia Stareş - la Nuiele, pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți. Înscrieri la telefon: 0722.798.284
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca ”scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

11.30-13.00 Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani, înscrieri la telefon 0737.346.872.
Vor fi abordate o serie de tehnici : modelaj direct, realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara, realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară, decoruri pe vase din argilă, modelate liber, decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos. Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor).

Duminică, începând cu 21 octombrie

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta, informații și înscrieri la 0727.015 825.
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale,obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică. Copiii sub 5 ani vor lucra împreuna cu un părinte.

21 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 1 - Înaintea roții
Vasele de ceramica sunt întâlnite în istorie cu mult înainte de invenția roții. Și totuși, cum puteau oamenii lucra vase de ceramica fără roata olarului? Haideți sa aflam!
Pentru 10 participanți de la 3 ani

28 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 2 - Cahla
Ne pregătim de iarnă gândindu-ne la căldura sobei de la țară. Ea este placată cu cahle, care radiază căldura în casele oamenilor. Soba este un element important al casei, de aceea trebuie decorata cum se cuvine, cahlele sale nu numai ca ne încălzesc, dar pot spune și povești.
Pentru 15 participanți de la 5 ani

La cerere se va desfășura, pentru grupuri organizate, și Atelierul de hârtie manuală cu Sașa Liviu Stoianovici, înscrieri pe educatiemuzealamtr@gmail.com
Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într-un loc cu zâmbet și liniște. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei. Deșeul de hârtie se mărunțește, se îmbăiază, se toacă, se combină cu apă. Rezultă pasta de hârtie. Se scoate cu sita, se așterne pe pânză, se presează, se întinde, se usucă. Se întâmplă magia și se obține o nouă hârtie. Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici. Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.
Atelier pentru maximum 15 participanți.



 

Anunț de participare și Criterii de selecție pentru Târgul Mărțișorului 2019






Muzeul Național al Țăranului Român va organiza în perioada 27 februarie – 03 martie 2019, Târgul Mărțișorului. Ca și în anii trecuți, evenimentul rămâne unul de referință în peisajul târgurilor bucureștene, devenind pentru publicul larg, de-a lungul timpului, reperul urban cel mai vizibil în sărbătorirea Mărțișorului.
Punând în valoare obiectul handmade, încurajând creativitatea și inovația în sfera artistică și a meșteșugului, creatorii invitați reînnoiesc în fiecare an cu noi particularități oferta târgului, reușind să comunice de fiecare dată, prin expresivitate, imaginație, simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale mărțișorului.


PARTICIPARE

Participarea la târg se va face pe baza invitațiilor nominale transmise individual.
Data limită a confirmării participării este 8 februarie 2019. În limita locurilor neocupate (prin neconfirmarea participării), se va organiza o selecție a noilor înscriși, cu rezultat în jurul datei de 15 februarie.
Lista intermediară (invitații confirmați), precum și lista finală (incluzând noii admiși) vor fi publicate ca up-date al prezentului anunț. Vă rugăm să rămâneți, astfel, la curent cu noile postări despre Târg.
Comunicarea se realizează doar prin mediul online, la adresa de e-mail menționată mai jos.

SELECȚIA

Selecția va avea în vedere evaluarea contribuției aduse la ridicarea calității târgului prin participarea din ultimii ani: în ce măsură oferta participantului a devenit una recognoscibilă pentru public, o marcă de referință pentru Târgul Mărțișorului, în ce măsură meșteșugul/ manualitatea au dobândit pe parcurs valențe noi, în ce măsură creativitatea și originalitatea au determinat o creștere de la un an la altul, reinventarea și explorarea unor expresii noi de la o ediție la alta.

Selecția pentru noi participanți se va face doar dacă vor rămâne locuri libere prin neconfirmarea participării invitaților, după data de 15 februarie.
Selecţia noastră este una a unei instituţii culturale, fiind independentă în primul rând de raţiuni comerciale şi reflectînd opţiunea noastră pentru anumite categorii de produse tip mărţişor: cele care credem că se apropie din punct de vedere creativ de conceptul artistic al MNŢR, iar din punct de vedere funcţional de mărţişorul tradiţional.

Criteriile de selecție a ofertelor înscrise urmăresc ca principale instrumente de evaluare:

- creativitatea: libertatea în folosirea diferitelor materii având drept scop şi rezultat plasticitatea şi expresivitatea obiectului finit
- manualitate şi meşteşug bine înţeles şi practicat, adecvat materiilor folosite
- originalitatea și diversitatea în raport cu celelalte oferte ale participanților deja consacrați (selecția celor mai bune oferte dintre două sau mai multe care folosesc teme/ tehnici/ suporturi similare – vor fi selectate acele oferte care contribuie la ridicarea standardelor de calitate a târgului, în ansamblu)
- raportare novatoare la sensurile mărțișorului: reinterpretare creativă, originală a obiectului-mărțișor, propuneri ludice: obiecte care încearcă să reinventeze tradiţii, care lucrează cu diferitele materii novator şi cu o privire foarte proaspătă, obiecte care au ca sursă de inspiraţie arta contemporană, în diferitele ei direcţii.

Nu primim obiecte care:

- se încadrează unei matriţe unice ori unei serializări care secătuieşte de substanţă obiectul
- prezintă uniformitate şi neglijenţă a materiilor din care sunt realizate: desen, pictură, gravare, incizie prost executată, expresie kitsch sau care încearcă să reconstituie o imagine tradiţională şi eşuează printr-o pastişă nefericit pusă în practică, neînţeleasă şi, ca urmare, redau o expresie săracă, de obiect urât.
- răspund prea general unei nevoi de piaţă generalizată, în care scopul comercial primează. Ele pot fi găsite şi la magazine art-deco, la magazine cu produse tip Complex Europa, Niro, Dragonul Roşu, pe traseul Piaţa Romană - Piaţa Universităţii ori în alte magazine care comercializează suveniruri şi alte accesorii decorative (de exemplu, obiectele comercializate în mall-uri, Galerii de Fond Plastic, spații comerciale, care au deja o identitate, create pentru un anumit tip de public).

MODALITATE DE ÎNSCRIERE PENTRU NOI PARTICIPANȚI

În vederea înscrierii pentru ocuparea locurilor libere rămase în urma neconfirmării invitaților, cei care doresc să participe la târg sunt rugați să trimită o cerere de înscriere pe adresa de e-mail: educatiemuzealamtr@gmail.com, până la data limită: 15 februarie 2019.
Cererea trebuie să includă: numele participantului și date de contact, fotografii la o rezoluție cât mai bună, cu obiectele reprezentative din oferta propusă, precum și link-uri către blog/portofoliu online (dacă este cazul). După înregistrarea cererii (primirea e-mail-ului de confirmare), la jumătatea lunii februarie se va realiza selecția noilor participanți de către comisia de evaluare, rezultatul transmițându-se pe e-mail. Decizia transmisă este finală, nu se acceptă contestații.


DETALII ORGANIZATORICE

Perioadă: 27 februarie – 03 martie 2019
Orarul târgului: 10:00 – 18:00
Loc de desfășurare: curtea interioară a MNȚR, sala Acvariu, holul de intrare – Studioul Horia Bernea, Sala Foaier
Taxa de participare: 25 lei /zi (nu se admit participări de una sau două zile, ci pe toată perioada târgului)

CONTACT

Organizator: Secția Educație muzeală
Coordonator eveniment: Lila Passima
Coordonator organizare: Sașa Liviu Stoianovici

Echipa târgului: Sașa Liviu Stoianovici, Călin Torsan, Cosmin Manolache, echipa tehnică a MNȚR
Selecție: Lila Passima, Cosmin Manolache, Ruxandra Grigorescu
Comunicare: Valentina Bâcu - secția Educație muzeală, Iuliana Bălan - Biroul PR - Marketing cultural
Contact înscriere participanți vechi: educatiemuzealamtr@gmail.com, contact: Sașa Liviu Stoianovici, Călin Torsan
Contact înscriere de noi participanți: educatiemuzealamtr@gmail.com, contact: Valentina Bâcu

Tehnic: Serviciul Administrativ, coordonator: Eugen David
Finaciar: Serviciul Contabilitate, responsabil: Mihaela David
Relații cu media audio-vizuală: Iuliana Bălan / info@muzeultaranuluiroman.ro/ 021-317.96.61 (tasta 5)


Lista finală a participanților la Târgul Mărțișorului 2019



1. Abrudean Andrei 
2. Acasandrei Liviu 
3. Adam Silvia 
4. Adăscăliței Laura și Poszony Katalina
5. Albu Nicoleta 
6. Albu Alexandra 
7. Alecu Laura 
8. Andrei Elena
9. Anghel Olimpia
10. Anton Mihaela
11. Apalaghiei Maricel
12. Arnăut Liliana 
13. ARTMYWAY - Alexandra Constantin
14. ASOCIATIA BE A BUTTERFLY
15. Atelier Simpluș - Roxana Coman
16. Baciu Vladimir
17. Badea Constantin 
18. Balint Julianna 
19. Batariuc Silviu
20. Bănică-Manolescu Ana
21. Bărbieru Bianca
22. Bărbieru Ruxandra
23. Beberechi Mihaela
24. Becheru Cătălin 
25. Bekesi Attila
26. Benga Ecaterina 
27. Berde Ruxandra 
28. Bichir Mireille
29. Bițulescu Marijana 
30. Bîrcă Oana Alice
31. Bîzu Elena 
32. Blegu Nicoleta
33. Blue Petal
34. Boeriu Andreea
35. Bondoc Vali 
36. Brîndușoiu Maria-Alexandra 
37. Brînzoiu Andreea (Magicamp)
38. Budeanu Rodica Mihaela
39. Budeş Alexandru
40. Bunea Ruxandra
41. Bunescu Viorica
42. Burciu Lili
43. Butucariu Diana
44. Calance Mariana
45. Carusu Raluca
46. Catana Luciana 
47. Călăraş Bogdan
48. Cherciu Laura
49. Cherciu Mihaela - Speranta 
50. Cheşcu Mihaela
51. Chiricuţă Ana Irina
52. Chiroşcă Teodora
53. Cimpoca Gina Irina
54. Cincan Florentina Ella
55. Cioancă Francesca 
56. Ciobanu Cristina (Cristina DOBRESCU)
57. Ciocănaru Daniela 
58. Cişmaşu Cecilia
59. Clemenco Denise
60. Cojocaru Diana 
61. Coman Alina 
62. Constantin Alina 
63. Cranta Crina
64. Creţu Bogdan
65. Creţu Laura
66. Crisoverghi Ana 
67. Crucianu Bogdan
68. Dache Andreea Florentina
69. Damienoiu Irina
70. Dănilă Liliana
71. Design Neaos 
72. Diaconescu Alexandra
73. Diaconu Valentin Daniel
74. Dima Sorina 
75. Dincă Radu
76. Dinică Anda
77. Dinică Emilia 
78. Dinu Dragoş
79. Dinu Rozina
80. Dobre Cecilia
81. Dragomir Cristi
82. Drăgan Ana
83. Dulea Valentin
84. Dumitrescu Nina și Mihai 
85. Dumitrescu Sânziana
86. Dumitriu Athena
87. Dumitru Andreea
88. Dumitru Iulia Elena
89. Dumitru Natalia-Simina și Amalia Maria
90. Enache Mădălina-Elena
91. Eremia Adriana
92. Fazakas Angela
93. Florescu Cătălina-Elena
94. Flueraş Mihaela
95. Fologea Silviu
96. Frențiu Oana 
97. Fundația Inima de copil
98. Georgescu Raul
99. Gherase Tudorița 
100. Gherghe Laura 
101. Ghiţeanu Petre
102. Giubalcă Diana
103. Gorneanu Eugenia
104. Grigore Alina
105. Grigore Lavinia
106. Grigorescu Mihaela
107. Herăscu Bogdan
108. Hodorogea Elena 
109. Horoba Danci Ileana
110. Icleanu Maria 
111. Iftimie Alexandra 
112. Ilie Florentina
113. Ilie Suzana Nicoleta
114. Ion Cornelia Madalina
115. Ion Ioana Mădălina
116. Ionescu Bozdog Dana Brânduşa
117. Ionescu Cristina 
118. Ionescu-Berechet Cristina 
119. Istrate Dragoş
120. Ivan Iulia
121. Jecu Carmen Mihaela 
122. Joined by Fire / Andreea Badragan
123. Labancz Eliza
124. Lazaroni Paula
125. Lăzărescu Andreea
126. Lăzărescu Ştefan Daniel
127. Leahu Mirela
128. Leonte Alexandra
129. Lopez Alice
130. Lungu Constantin și Ionela
131. Lupolov Natalia
132. Lupu Adina 
133. Lupu Elena
134. Madaras Peter
135. Maliţa Michaela
136. Manesa-Burloiu Sorin
137. Manolescu (Dumitru) Crina
138. Manolescu Maria
139. Marele Flavia
140. Mărgărit Miruna 
141. Matei Gabriel 
142. Marian Viorel
143. Marin Daniela 
144. Marinescu Nicoleta
145. Măceșanu Andra
146. Micu Anișoara
147. Mihalaş Paraschiva
148. Mincu Ana
149. Mocanu Adina Elena
150. Moga Ana Maria 
151. Moldovan Elena
152. Moroşan Angela 
153. Motoc Daniel 
154. Munteanu Bianca
155. Munteanu Mihaela
156. Mureșan Laura 
157. Mureşan Oana Ildiko
158. Neagoe Claudiu
159. Neagoe Mirella
160. Nicolae Crina
161. Niculae Valeriu
162. Nourescu Mona
163. Oboroceanu Adriana
164. Olariu Maria
165. Olariu(Bales) Iulia și Ciprian Baieș (Pământul Viu)
166. Old Wood Wonderland
167. Otobicu Alina
168. Panaitescu Ioana
169. Parache Oana
170. Paştina Maria Sânziana 
171. Pataki Elisabeta 
172. Petcu Mariea 
173. Petcu Voicu Elena-Iolanda
174. Pietreanu Sabina 
175. Poenaru Paul
176. Ponta Ana
177. Popa Bogdan Adrian
178. Popa Gabriel
179. Popescu Alina
180. Popescu Daniel
181. Popescu Ioana Irinel 
182. Poptean Florin
183. Poruțiu Diana
184. Postatny David 
185. Preoteasa Maria-Luisa
186. Radu Cristina
187. Răfăilă Laura
188. Răgușitu Daniel 
189. Roşiu Dorin
190. Sauciuc Genoveva
191. Sălăgean (Boer) Liana
192. Schuster Roberta
193. Silivestru Irina
194. Siminic Teodor
195. Simptea Laurenţiu
196. Spineanu Lelia
197. Sporişi Oana Alina
198. Stanciu Marius 
199. Stancu Daniel
200. Stoica Alexandra Ioana
201. Stoica Dorina 
202. Stoica Oana Maria
203. Stoica Smaranda 
204. Stroe Ciprian Marius
205. Supuran Răzvan
206. Szabo Edith
207. Szallos Eszter
208. Székely Károly
209. Ştefan Daniel
210. Takanashi Megumi 
211. Tănase Liviana
212. Tărcatu Veronica
213. Teglaş Alin
214. Tinca Raluca
215. Tirman Madalina 
216. Tölgyi Andreea și Iza Oana
217. Toma Cătălina Georgiana
218. Toşa Viviana
219. Toth Ilona
220. Tothazan Denisa Elena
221. Turcu Jinga Ruxandra
222. Turdean Alina
223. Ținutul Buzăului 
224. Țurcanu Diana
225. Ţurcă Dan
226. Udrea Alexandra
227. Ungurașu Brândușa 
228. Ungureanu Stefania Alina
229. Untilov Cornelia
230. Vasilescu Schmidt Elena
231. Vieru Manuela 
232. Vintilă Raluca-Mihaela
233. Vișan Laura
234. Vîrtopeanu Iulian
235. Vîrtosu Ramona (Stanca)
236. Vlădescu Alexandra 
237. Voicu Lia
238. Zafiu Cristina
239. Zamfir Iulia
240. Zegrea Delia 
241. Zoltan Antoaneta



 




înapoi la pagina principală
 
inchis