Catre Tur Virtual

An nou școlar, cu aceleași ateliere de după sau în loc de școală: desen, pictură pe diverse suporturi, cusături, colaj, țesături fel de fel, povești – povești jucate, interpretate, ilustrate, animate, ceva despre muzeu și modelaj în ceară sau lut, hârtie manuală. Pentru copii de la trei ani, sigur și pentru maturi și bunici, pentru școli, grădinițe, asociații și școli (așa-numite-oficial) speciale, din București sau de oriunde.
Abordările multidisciplinare și nonformale pun în centru viața țărănească, povestea și obiectul țărănesc, aducând în experiența imediată, recentă a copilului un tip de cultură la care nu mai are acces în viața de zi cu zi.
Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere și conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului.
Prețul: 15 lei/participant. Au gratuitate beneficiarii organizațiilor nonprofit și școlilor speciale.
Unde: Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1.
 

Program luna octombrie:
 

Luni

10.00-11.30 Program pentru beneficiarii fundațiilor, asociațiilor și școlilor speciale

Marți

10.30-12.00 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate (clase), copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.

13.00-14.30 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de la 5 ani, informații și înscrieri la telefon 021 317.96.59

Miercuri

10.30-12.00 Ateliere de colaj textil, cusături cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate, copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.

Joi

10.30-12.00 Cu Teatrul de umbre prin calendarul obiceiurilor tradiționale românești cu Beatrice Iordan, pentru grupuri organizate (clase) și copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la beatriceiordan@yahoo.com.
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
La sfârșitul atelierului, copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă.

13.00-14.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu, pentru grupuri organizate, copii de la 7 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com
În câte feluri se poate spune o poveste? Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?
Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața. Atelier de crescut povestași.

Vineri

10.30-12.00 Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan, informații și înscrieri la telefon: 021.317.96.59
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...

Sâmbătă

10.00-11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii de minim 6 ani, maxim 80. Atelierul este pentru 8 persoane. Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.

11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut şi cusut cu Lidia Stareş - la Nuiele, pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți. Înscrieri la telefon: 0722.798.284
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca ”scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

11.30-13.00 Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani, înscrieri la telefon 0737.346.872.
Vor fi abordate o serie de tehnici : modelaj direct, realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara, realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară, decoruri pe vase din argilă, modelate liber, decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos. Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor).

Duminică, începând cu 21 octombrie

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta, informații și înscrieri la 0727.015 825.
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale,obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică. Copiii sub 5 ani vor lucra împreuna cu un părinte.

21 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 1 - Înaintea roții
Vasele de ceramica sunt întâlnite în istorie cu mult înainte de invenția roții. Și totuși, cum puteau oamenii lucra vase de ceramica fără roata olarului? Haideți sa aflam!
Pentru 10 participanți de la 3 ani

28 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 2 - Cahla
Ne pregătim de iarnă gândindu-ne la căldura sobei de la țară. Ea este placată cu cahle, care radiază căldura în casele oamenilor. Soba este un element important al casei, de aceea trebuie decorata cum se cuvine, cahlele sale nu numai ca ne încălzesc, dar pot spune și povești.
Pentru 15 participanți de la 5 ani

La cerere se va desfășura, pentru grupuri organizate, și Atelierul de hârtie manuală cu Sașa Liviu Stoianovici, înscrieri pe educatiemuzealamtr@gmail.com
Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într-un loc cu zâmbet și liniște. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei. Deșeul de hârtie se mărunțește, se îmbăiază, se toacă, se combină cu apă. Rezultă pasta de hârtie. Se scoate cu sita, se așterne pe pânză, se presează, se întinde, se usucă. Se întâmplă magia și se obține o nouă hârtie. Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici. Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.
Atelier pentru maximum 15 participanți.



 

Colecția Mușat: o geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene




12 septembrie – 28 octombrie 2018, Sala Foaier



Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 12 septembrie 2018, de la ora 18, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției Colecția Mușat: o geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene.

Expoziția prezintă publicului o mare parte din colecția de peste 500 de icoane pe sticlă transilvănene, aparținând avocatului Gheorghe Mușat și soției sale, profesoara universitară Carmen Mușat. De o mare varietate în ceea ce privește numărul și proveniența iconarilor, remarcabilă pentru grija cu care a fost tratată fiecare icoană în parte, întregul ansamblu beneficiind de intervenții profesioniste de restaurare, colecția se remarcă îndeosebi prin faptul că sintetizează căile pe care au circulat deopotrivă meșterii iconari și modelele pe care aceștia le-au folosit. Expresie a spiritualității românilor din Transilvania, icoana pe sticlă se dovedește, prin filtrul oferit de colecția Mușat, un receptacul al celor mai diverse și mai înalte forme de expresie artistică ale lumii creștine din secolele XVIII-XIX, atât ale părții ei orientale – ortodoxe, cât și a celei vestice, de unde a fost împrumutată și tehnica pictării pe dosul sticlei. Vor putea fi admirate lucrări reprezentative pentru toate centrele artistice cunoscute și toți iconarii râvniți de colecționari și de muzeele de profil, precum Ioan Pop de la Făgăraș, Savu Moga din Arpașu de Sus, Matei Țâmforea din Cârțișoara, Nicolae Cațavei, Simion Poienaru din Laz sau Nicolae Oancea din Vale, dar vor putea fi cunoscuți mai bine și pictori ale căror nume au fost prea puțin sau abia de curând asociate cu icoana pe sticlă, precum Matei Popa din Vale, Ioan Costea Verman, Ioan Popovici, Constantin Boghină junior și Oprea din Săliștea Sibiului și mai ales Ursu Broina din Stoboru, unul dintre pionierii picturii pe sticlă din Transilvania, atestat documentar cu lucrări încă la 1784 și căruia în sfârșit i-a putut fi atribuită o icoană. Toate lucrările expuse vor putea fi admirate și prin intermediul unui amplu catalog, redactat de dr. Ana Dumitran, autoare a mai multor volume dedicate icoanei pe sticlă și inițiatoarea muzeului de artă sacră Museikon, de la Alba Iulia.

GHEORGHE MUȘAT
Originar din comuna Radovanu (jud. Călărași), a decis să devină avocat în primul an de liceu în urma vizionării filmului „Procesul de la Nürnberg”. Îndrăgostit de artă, a frecventat de foarte tânăr anticariatele și atelierele pictorilor, acumulând în câțiva ani o veritabilă colecție. La 32 de ani, a fost arestat și condamnat la 8 ani de detenție în închisoarea Aiud, pentru vina de a fi pledat în favoarea unor oponenți ai regimului comunist, iar colecția i-a fost confiscată. Reprimit în Barou în ianuarie 1990, a devenit unul din pionierii avocaturii de business din România. Casa de avocatură Mușat & Asociații, înființată după reprimirea în Barou, se află de peste 25 de ani în topul firmelor de avocați din România, fiind recomandată cu regularitate de publicațiile străine de specialitate. Banii câștigați din avocatură i-a investit preponderent în artă, fiind un cunoscut colecționar de tablouri, sculptură, tapiserie veche, covoare de rugăciune, mobilier de epocă și icoane pe sticlă.

CARMEN SILVIA MUȘAT
Născută în Buzău, a fost încă din copilărie îndrăgostită de literatură. Pasiunea pentru cercetarea fenomenului literar, din care și-a extras și subiectul tezei de doctorat, susținută în 2000, a transformat-o pe absolventa Facultății de Litere a Universității din București în cadru didactic universitar, membră a Departamentului de studii literare din cadrul aceleiași Universități. Cărțile publicate o recomandă printre cele mai autorizate voci care s-au exprimat în ultimele decenii asupra prozei românești moderne și postmoderne. Căsătoria cu Gheorghe Mușat a adăugat vechii pasiuni una nouă: arta, pe care a învățat s-o iubească susținându-și soțul în adunarea colecției. La rândul său, a fost susținută constant, începând din anul 2000, în inițiativa de editare a revistei de informație și analiză culturală Observator cultural, publicație săptămânală cu apariție print și online premiată de Radio România Cultural în 2006 și 2009 la categoria cea mai bună revistă de cultură, în 2006 fiind nominalizată și la Premiile „Cuvântul”, la aceeași categorie. Din 2007, revista și, implicit, redactorul său șef, Carmen Mușat, au instituit Premiile „Observator cultural” pentru literatură, iar din 2016 programul Observator Lyceum, menit să promoveze scriitorii români contemporani în rândul liceenilor.

Colecția Mușat: o geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 28 octombrie 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Intrarea este liberă.


 

 




înapoi la pagina principală
 
inchis