Catre Tur Virtual
Atelierul de creativitate este un proiect al Muzeului Naţional al Ţăranului Român aflat în derulare încă din 2001. Irina Nicolau a avut ideea şi a susţinut organizarea unor ateliere de creativitate care să ofere o completare sau o alternativă la educaţia care se face în şcoli, prin care copiii dobândesc cunoştinţe despre sat, ţăran, obiceiuri; deprind abilităţi practice, dar mai ales li se stârneşte creativitatea şi creează cu mâinile lor diverse obiecte.
Atelierul de creativitate a pornit cu trei secţiuni: etnologie – poveşti – desen, cusături – ţesături şi modelaj în lut la care, în timp, s-au adăugat alte cîteva activităţi pentru copii: curs de fotografie, atelier de teatru de păpuşi şi construit păpuşi, ateliere de sunet şi meşteşug, ţesut la război, atelier de hîrtie manuală şi altele.
Periodic se publică cele mai bune creaţii ale copiilor.


Atelierul de creativitate are și propriul blog: atelieruldecreativitate.blogspot.ro.
Vă așteaptă cu imagini, informații și multe povești.


PREZENTAREA ATELIERELOR
 

Ateliere cu Ruxandra Grigorescu - Desen, pictură, colaj textil, broderie
Din octombrie 2016 până în iunie 2017 vă propun teme despre: casă – construcție, credințe, design interior; visul cu ochii deschiși, visul cu ochii închiși (posibil-imposibil); calendar creștin, sărbători-sărbătoriri; Amintiri – istorii personale: ”Memoriile unui om mic”
…și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, educatorilor, învățătorilor etc. Pentru copii de la 5 ani.

Ateliere cu Raluca Oprea-Minoiu
Povești jucate
Prima dată ne vom împrieteni, ne vom cunoaște și ne vom pune puțin corpul la treabă, folosind jocul. Și vocea va face parte din corpul și joaca noastră. Apoi ne vom odihni ascultând o poveste. Când vom descoperi ce personaj ne place mai tare și mai tare, vom porni în a-i da viață, în felul nostru: vom construi o păpușă de pânză sau vom desena sau ne vom costuma și-i vom da și glas și emoție personajului.
Apoi, dacă tot a început să ne placă să lucrăm împreună, vom aduce toate personajele la un loc și vom (re)compune povestea noastră. Pentru a face toate acestea – jucat, ascultat, cusut cu ace adevărate, lipit, decupat, inventat, vorbit, emoționat și iarăși jucat – avem nevoie chiar și de două întâlniri.
Pentru copii de la 6 ani.

Atelier de născocit povești ”de acum” despre oameni ”de atunci”
Dacă ai avea 5 sertare cu 1000 de fotografii vechi de când lumea și ar trebui să alegi doar două, pe care le-ai alege? Pe cea cu copii și scrânciob, pe cea cu soldați sau precupeți, sau poate un cal și-un câine? Și apoi, din ce fel de poveste ar face parte aceste imagini? Una SF sau contemporană, un basm cu căpcăuni sau cu personaje din ultimul joc pe calculator?
Prima dată ne vom juca ”de-a actorii”, apoi vom scotoci prin sertare cu fotografii din arhiva Muzeului Țăranului și, după ce ne vom alege cele mai frumoase fotografii, vom compune împreună o poveste. Pe care apoi o vom dramatiza, că doar de aceea ne jucăm prima data de-a actorii!
Atelier pentru persoane de la 8 la mulți ani.

Atelierul lui Călin Torsan - Povești cu urechi
Poveşti cu urechi – cu instrumente despre instrumente ... muzicale.
„Experienţa de muzicant şi bucuria de a împărtăşi copiilor câte ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii ţărăneşti, m-au făcut să coagulez mai multe idei în programul cursului Poveşti cu urechi.
Este un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificări muzicale, colaborări cu alţi instrumentişti, ori măcar audiţii şi sugestii de audiţie –, prin lumea sunetelor tradiţionale. Întotdeauna, analiza comparată a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menită să apropie informaţiile de limbajul copilăriei actuale. Cursul conţine informaţii organologice, poveşti despre vestiţi lăutari, paralele cu muzicile altor popoare şi citate din literatura destinată copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.”
Pentru copii de la 10 ani.

Joc mețerist cu Valentina Bâcu
Ai moștenit cea mai de preț bogăție! Dar, ca să ajungi la ea, ai nevoie de curiozitate, imaginație, curaj în a pune în relație obiectele care te ajută (sau te împiedică) să parcurgi traseul imaginar al Muzeului.
Un boardgame despre Muzeul Țăranului Român?
Da, chiar așa, te provoc să-l parcurgi până la capăt - ai de trecut prin toate sălile Muzeului (Crucea – Pomul vieții, Puterea crucii, Icoane, Biserica Bejani, Școala satului, Frumusețea crucii, Fast, Reculegere, Moaște, Ferestre, Timp (parter), Triumf, Locuire, Tipologii (Cahle), Casa în casă, Hrana, Camera de studiu, Haina, Munca (focul), Munca (apa și vântul), Laolalată - și să descoperi o variantă ludică de citire a imaginilor despre obiectele din Muzeu.
Apoi, lucrând în echipă cu alți 2-3 prieteni, te invit să-ți construiești propriul muzeu la cutie, alegând obiectele care să te însoțească în realizarea unui nou joc. În care să pui câte un pic din învățătura și din sensibilitatea ta, mult din amintirea vizitelor în Muzeu, dar și din vacanțele la bunicii tăi de la țară, laolaltă cu un interes crescut pentru obiectele vechi, pentru povestea pe care o spun despre țăranul român.
Vârsta recomandată: 8-14 ani (cel mult 12 copii/grupă)

Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
Pictura pe sticlă, pe spatele sticlei mai bine zis. O tehnică veche ce, odată învățată, te poate înnoi. Nu numai pe tine, ci și pe cei pe care-i iubești. Țăranul român a început să picteze icoane pe sticlă după ce bisericile au fost golite de stăpânitor. El a reprodus din amintire și din izvoade colportate curajos într-un spațiu tensionat de mândria de a fi așa și nu altfel. Nicula, Scheii Brașovului. Locuri pline. La acest atelier încercăm să ne aducem aminte, să ținem aproape o lume. O lume sfârșită de timp, dar plină de ziceri. Zicem și zugrăvim sfinți, balauri, zmei triști, babe, frunze, ierburi dulci și jucării bune de visat.
Pentru maxim 10 copii de la 7 ani.

Atelier cu Ovidiu Simionescu - Curs de modelaj în argilă și ceară
Cursul de desfășoară în întâlniri de câte 2 ore, în fiecare săptămână, pentru un număr de cel mult 15 copii.
Vor fi abordate o serie de tehnici :
- modelaj direct
- realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara
- realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară
- decoruri pe vase din argilă, modelate liber
- decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos
Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor). La final de modul se va organiza și o mică expoziție în holul muzeului sau în Atelier.
Acest curs de inițiere în modelaj este pentru copii cu vârste peste 6.

Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş
În atelierul de croit, cusut, țesut învățăm cât se poate despre fire și țesături:
Din ce se obțin firele și rostul lor. Ne întâlnim cu diferite materiale și aflăm pentru ce sunt bune spre folosință, cum se alătură doua sau mai multe materiale și pe ce criterii; cum se comportă materialele textile.
Croim după tipare tradiționale și împodobim piesele de îmbrăcăminte obținute.
Învățăm să țesem la războiul orizontal și cel vertical. Aflăm cum se alătură culorile și descifrăm motivele tradiționale.
Cine este interesat de problemele tehnice, poate afla cum ajung lâna, inul și cânepa fir; de asemenea, despre colorarea/vopsitul natural.
Vârsta recomandată: peste 6 ani

Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran
Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într-un loc cu zâmbet și liniște, pentru kids team building și heart building. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei.
Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici. Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.

DATE CONCRETE
Cursul este construit în 3 etape de facere, cunoaștere și învățare: practic, faptic, oratoric.
PRACTIC: Copiii în intersecție cu hârtia și cu ecologia - facerea de hârtie manuală din deșeuri de hârtie. Acolo unde aparent se termină, hârtia poate reîncepe.
FAPTIC: Copiii în intersecție cu hârtia și cu tradiția - trecerea prin toate etapele facerii de hârtie manuală. Deșeul de hârtie se mărunțește, se îmbăiază, se toacă, se combină cu apă. Rezultă pasta de hârtie. Se scoate cu sita, se așterne pe pânză, se presează, se întinde, se usucă. Se întâmplă magia și se obține o nouă hârtie.
ORATORIC: Copiii în intersecție cu povestea hârtiei pentru o simplă și așezată înțelegere. Ce este hârtia? De unde a început? Cum s-a continuat? Unde a ajuns?
LOCUL: Atelierul de hârtie manuală
DURATA: între 1 si 3 ore.
Vârsta minimă – 6 ani.
 

Avantaje spirituale ale unui artist din est

Horia Bernea




De mai mult de 40 de ani, arta românească urmează un drum aparent straniu, în efortul ei de a rezista şi a supravieţui. Voi încerca să fixez cîteva repere, cîteva momente esenţiale ale acestei perioade. (Exclud din analiza mea extrem de sumară perioada artei "realist-socialiste", încercînd să iau în considerare doar acea parte a artiştilor ce au conservat curăţenia gestului de "a face artă", gratuitatea şi profunzimea actului lor. Trebuie să adaug că pentru a face aceste observaţii şi a le putea verifica a trebuit să ai şansa de a realiza mai multe bilanţuri Est-Vest, posibilitatea unei cunoaşteri integratoare.)

În primul rînd, avem modesta "renaştere" din anii 1965-1970, cînd România reuşea să reapară în lume, încercînd să reducă un decalaj ce se datora unei izolări aproape totale, să sincronizeze din nou ritmul său la mişcarea novatoare de prin alte părţi ale lumii. Deschiderea permisă de putere a fost scurtă, imediat urmată de un soi de regrupare, de retragere din partea artiştilor, care, cu toate că era forţată, nu a fost mai puţin fecundă, pentru că ea antrena o reevaluare a surselor proprii, îmbogăţită de contactul rapid, dar real şi angajat, cu experimentul şi avangarda. În acel moment, consecinţele sufocării staliniste erau deja puţin şterse. O vindecare profundă şi eficace s-a produs în anii '60, în cadrul operei a numeroşi artişti, tineri şi mai în vîrstă, atît de solidă încît valurile de "revoluţii culturale" ce s-au abătut după 1971 asupra României nu au mai putut reuşi nici să distrugă, nici să compromită adevăratul sens al actului artistic. Influenţa şi agresivitatea acestei "revoluţii continue" l-au plasat pe artist într-o situaţie-limită ce l-a obligat, pentru a se salva, la o verticalitate, la o selecţie a valorilor şi la o netă detaşare în faţa ridicolului, în faţa unei arte în permanentă sărăcire, epurare şi vidare de sens. Agresiunea ideologică a declanşat o nevoie urgentă de regăsire a fiinţei tale profunde, de căutare, cu maximă seriozitate, a unui teren solid, unde să-ţi plasezi eforturile, inaccesibil vicisitudinilor politicii şi opresiunii. Acest efort i-a condus pe unii dintre noi spre marea tradiţie, spre căutarea constantelor fundamentale ale spiritului uman, singurele ce puteau oferi raţiuni valabile şi curajul necesar pentru a-ţi continua lucrul. Privaţi de mijloace materiale, am fost "obligaţi" să ne mulţumim cu cele spirituale, uneori fără nici un merit din partea noastră. A rezultat o exigentă selecţie a caracterelor; au rezistat doar cei ce erau în stare să ducă mai departe lupta: o luptă în care satisfacţiile erau absente, unde eroismul nu era deloc evident şi unde învingătorul oprimant părea cunoscut pentru eternitate. Tactica acestei lupte cerea echilibru şi măsură în acţiunile cele mai îndrăzneţe, strategia sa – recuperarea valorilor inalterabile – o continuă repunere în discuţie, o reconsideratre (conştientă sau nu) a ideii de curaj, o forţă şi o atitudine morală de un caracter aparte. Supravieţuind doar prin tensiunea acestui angajament, arta ultimilor 20 de ani a cîştigat în toate realizările sale majore un "clasicism", o ordine şi un aplomb guvernate de o severă măsură interioară. Intens mobilizaţi pentru rezistenţă, noi descoperim într-o manieră paradoxală că adevărata forţă şi adevărata noutate rezidă în normalitate, în respiraţia naturală, în organicitatea lucrurilor care ne înconjoară; că în faţa caracterului abstract al unei puteri politice, ce vrea să guverneze fluxul vieţii adevărate prin scheme ideologice, cel mai bun răspuns poate fi formulat fixîndu-se atenţia pe ordinea misterioasă – şi prin asta inalterabilă – a lumii, vitalizate prin spirit. Natura lasă să transpară că lucrurile au o cauză finală, că ceva este în dosul tuturor formelor trecătoare.

Noi am devenit astfel "imuni la revoluţie", nu insensibili la avangardă; o imunitate care constituie probabil cea mai interesantă experienţă spirituală pe care o putem oferi celorlalţi. Această imunitate se revelează (culmea!) ca o veritabilă atitudine de "avangardă", dată fiind starea lumii în acest moment: pentru că această imunitate se opune devastării sistemelor de valori – consecinţă inerentă, obligatorie, a oricăror revoluţii, marcînd o întoarcere decisă către reperele spirituale, către sacralitatea ce susţine lumea (în cazul României, cele două aripi cu care se poate "zbura" în ortodoxie, Sfînta Revelaţie din Biblie şi Sfînta Tradiţie a Bisericii). Obligaţi să asistăm neputincioşi la devastarea morală şi fizică din jur, "avangarda" în sensul ei "tradiţional" a trebuit să-şi schimbe direcţia, metodele şi scopul. Într-un context agresiv, unde se încearcă cu ură şi metodă desfigurarea noastră, raţiunea de a exista a artei rămîne aceea de a ne ajuta să supravieţuim spiritual, de a viza dincolo de ea, pentru a ne ajuta să credem în cele ce nu se văd… O avangardă à rebours… Într-o lume de nebuni şi ticăloşiţi, cel mai curajos şi nonconformist gest este de a te păstra "om normal".
Există, în orice caz, un pericol în care sîntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde.

Acest proces este mai lent în Vest, dar atacurile sînt mai insidioase; acest pericol ameninţă lumea noastră în totalitate, într-un mod brutal şi definitiv. Avem, poate, din nou, un avantaj, pentru că, în faţa unei urgenţe atît de net afirmate, fiecare artist trebuie să răspundă într-o manieră tranşantă, chiar dacă diferit; vreau să spun, fiecare artist trebuie să răspundă în faţa unei instanţe superioare în vîrtejul dezumanizant şi arbitrar al istoriei. Fiecare artist trebuie să ia vocaţia sa ca pe un dar de la Dumnezeu, adică în chip de "povară" şi obligaţie de a o fructifica. Un astfel de artist are misiunea unui gardian, conservator al unui tezaur spiritual, sursă de identitate pentru el şi ceilalţi. El trebuie în acelaşi timp să păstreze şi să comunice (mărturisească). El trebuie să-i ajute şi să-i incite pe ceilalţi să comunice cu propriile lor rădăcini – un rol care este esenţialmente legat, pentru noi, de tradiţia ortodoxă. Acceptatea acestei misiuni, angajarea fiinţei sale profunde în acest scop, dă artistului adevărata sa investitură; în faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mîntuit lumea, el trebuie "să salveze".

Acestea sînt cîteva puncte de vedere ale unui om ce vrea să trăiască arta direct, ceea ce implică un efort neîntrerupt de înţelegere a exigenţelor acestei activităţi. Accentele, chiar atmosfera generală a textului, pot în consecinţă să fie profund subiective. Au totuşi un grad de generalitate mare pentru toţi cei pentru care supravieţuirea, din punct de vedere spiritual, este o problemă capitală.


Horia Bernea
Septembrie 1990
In Revista Rost, nr. 35, ianuarie 2006
 




înapoi la pagina principală
 
inchis