Catre Tur Virtual

În luna noiembrie, la Atelierul de creativitate, ofertă mare, de la joacă până la lucruri serioase, cu lut, cu ceară, argilă și pictură pe sticlă, cu ațe și mărgele, dar și cu ștampile colorate, cu umbre și vechi obiecte țărănești, cu lânuri călduroase și fluiere cu povești.

Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere prealabilă și confirmarea înscrierii.

Prețul: 25 lei/ participant.
Au gratuitate beneficiarii organizațiilor non-profit și școlilor speciale.

Unde? La Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1, în Atelierul de Creativitate.

LUNI

10.00-11.30 Program pentru beneficiarii fundațiilor, asociațiilor și școlilor speciale. Pentru a participa la aceste ateliere este nevoie de o înscriere prealabilă pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com, tipul de atelier urmând a fi stabilite ținând cont de caracteristicile grupului.

MARȚI

10.30-11.30 Ateliere cu Beatrice Iordan

Atelier de teatru de umbre (5 noiembrie)
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
Atelier recomandat copiilor peste 6 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Povești din lână (12 noiembrie)
Stejărică este un stejar tânăr, înalt și frumos printre alți stejari care imbracă pădurea de la marginea unui sat. Cu toate astea, Stejărică este trist, trist pentrucă este singurul stejar care după aproape zece ani de trai alături de frații lui stejari nu a rodit niciodată, nu a făcut ghinde.
Va avea Stejărică ghinde? Vor cânta păsărelele și pe ramurile? Vor pleca veverițele cu brațele pline de ghinde?

Pentru copii cu vârsta peste 6 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Povești ștampilate (19 noiembrie)
Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem un pic lumea satului românesc de odinioară. Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii… Toate acestea vor fi așezate într-o lucrare colectivă sau în mai multe lucrări individuale.

Atelierul se adresează copiilor peste 8 ani. La acest atelier copilul participant poate fi însoțit de un adult cu care poate colabora.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Atelier de teatru de umbre (26 noiembrie)
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.

Atelier recomandat copiilor peste 6 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

MIERCURI

13.30-14.30 Ateliere de colaj, desen, cusături cu Ruxandra Grigorescu

Desen (6 noiembrie)
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.

Cusături (13 noiembrie, 20 noiembrie, 27 noiembrie)
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem sau nu, nod la ață, să coasem un nasture… și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, educatorilor, învățătorilor etc.

Pentru copii de la 7 ani.
Înscrieri la telefon 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail:
atelieruldecreativitate@gmail.com

JOI

13.30 – 14.30 Ateliere cu Beatrice Iordan

Atelier de teatru de umbre (5 noiembrie)
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
Atelier recomandat copiilor peste 6 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Povești din lână (12 noiembrie)
Stejărică este un stejar tânăr, înalt și frumos printre alți stejari care imbracă pădurea de la marginea unui sat. Cu toate astea, Stejărică este trist, trist pentrucă este singurul stejar care după aproape zece ani de trai alături de frații lui stejari nu a rodit niciodată, nu a făcut ghinde.
Va avea Stejărică ghinde? Vor cânta păsărelele și pe ramurile? Vor pleca veverițele cu brațele pline de ghinde?

Pentru copii cu vârsta peste 6 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Povești ștampilate (19 noiembrie)
Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem un pic lumea satului românesc de odinioară. Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii… Toate acestea vor fi așezate într-o lucrare de mari dimensiuni cu ajutorul ștampilelor create și lucrate de participanți. Ștampilele lucrate de copii vor rămâne la atelier, iar lucrarea, care se va completa treptat pe parcursul celor patru ateliere, va putea fi admirată la sfârșitul lunii iulie în sala de lucru și pe toate canalele media, desigur!
Atelierul se adresează copiilor peste 8 ani. La acest atelier copilul participant poate fi însoțit de un adult cu care poate colabora.

Atelier de teatru de umbre (26 noiembrie)
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.

Atelier recomandat copiilor peste 6 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

VINERI

13.30 – 15.30 Atelier de realizare animație cu Valentina Bâcu
(atelier realizat în cadrul a două întâlniri în zilele de 15 și 22 noiembrie)
Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.
Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci este nevoie.
Numărul maxim de participanți: 10 copii, cu vârsta peste 8 ani.
Atelier realizat în cadrul a două întâlniri.
Detalii și înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

13.30 – 14.30 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan (29 noiembrie)
O întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani.
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...
Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

SÂMBĂTĂ

10.00 – 11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
În timpul atelierelor de pictură din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri, sfinți, babe, bomboane, iarbă, cer, lună, cai, frunze, lapte cu cereale, mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.
Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376

11.30 – 13.00 Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu
Vor fi abordate o serie de tehnici: modelaj direct, realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceară, realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară, decoruri pe vase din argilă, modelate liber, decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos. Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor).
Acest curs de inițiere în modelaj este pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani.
Înscrieri la telefon 0737 346 872.
Prețul: 30 lei/participant

11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș - la Nuiele
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

DUMINICĂ

10.00 – 11.30 Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale, obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică.
Copiii sub 5 ani vor lucra împreuna cu un părinte. Atelierul se va ține cu minimum 10 participanți.
Informații și înscrieri la 0727 015 825 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com.

 

#MțrMăInspiră | În plină criză, ne refugiem în artă




Prin proiectul #MȚR mă inspiră, propunem familiilor cu copii să valorifice acest timp petrecut împreună și să diversifice activitățile creative acasă. Atelierele de creativitate cu care publicul s-a obișnuit la Muzeu sunt în prezent transpuse în mediul digital și transmise pe canalele de social media – paginile de FB ale Educației Muzeale MȚR și Muzeului Tăranului. Pe lângă realizarea activităților împreună cu părinții lor, îi îndemnăm pe copii să ne ne trimită propriile variante creative despre:


1. #TEATRU ACASĂ


Pornind de la mai multe tipuri de teatru de animație (teatru de umbre, teatru de obiect, teatru cu personaje din hârtie etc), se vor realiza ”spectacole” scurte (cel mult 5 minute), generatoare de idei pentru copii și părinții lor. Vor fi îndemnați să adauge sunete realizate chiar de ei, cântecele, să joace rolul de povestitor, transformând activitatea într-un adevărat spectacol care pune în valoare abilitățile copiilor.
O altă modalitate de realizare de #teatru acasă o reprezintă personificarea unor obiecte din casă (de exemplu o lingură banală care se poate transforma într-un personaj excepțional)
În ambele situații, părinții vor fi îndemnați să trimită/să posteze în secțiunea de comentarii propriile scenete, rămânând mărturii ale acestei perioade. 

Recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani și părinților.


2. #JURNAL DE PANDEMIE


Trăim un fenomen mondial care va rămâne în istorie. Relatarea la cald a fenomenului și a modului în care acesta ne va afecta/schimba viața poate fi extrem de importantă pentru noi, familia noastră sau alți oameni. Prin propunerea copiilor de a-și realiza și ține un jurnal de pandemie, îi îndemnăm să conștientizeze importanța unor lucruri care altfel nu le-ar fi atras poate atenția: libertatea de mișcare, de siguranță, de a fi responsabil pentru tine și familia ta/pentru comunitatea căreia îi aparții, importanța empatiei, a implicării sociale etc. Totul ambalat creativ, sub forma unui tutorial de realizare a unui jurnal personalizat și a lansării unor întrebări legate de lucruri care ne frământă pe mulți și care se regăsesc în multe pagini de jurnal.

Recomandat copiilor peste 7 ani.


3. #MUZEUL LA CUTIE


Pentru că nu putem vizita decât virtual muzee în această perioadă, dar avem multe idei și timp de a le valorifica creativ, propunem copiilor să-și construiască propriile muzee acasă. Nu e nevoie să transforme holurile/balcoanele/sufrageriile în adevărate săli de expoziție (dar nu este exclusă această variantă) pot să utilizeze o simplă cutie pe care să o transforme într-un ”muzeu” personal, utilizând obiecte din casă sau obiecte pe care să le realizeze ei.
Vom oferi sugestii pornind de la animațiile și atelierele din cadrul proiectului Muzeul la cutie, dar și tutoriale de realizare animație folosind tehnica stop-motion ori idei de cum să-și realizeze o expoziție și-i vom îndemna pe copii să ne trimită rezultatele lor.

Pentru copii cu vârsta peste 7 ani.


4. #CE VEZI DE LA FEREASTRĂ


Adesea, copiii ne uimesc cu detaliile pe care le observă și care sunt diferite de cele remarcate de adulți sau cu capacitatea de a ”visa cu ochii deschiși”. Propunem o activitate ludică, pe care o pot desfășura în echipe cu părinții, plecând de la aceeași fereastră, o foaie și creioane colorate, sau chiar și markere colorate, în cazul în care părinții își dau acordul de a colora direct pe fereastră. Își pot compune lumea colorată, care poate înfrumuseța o zi cenușie de izolare.

Pentru copii cu vârsta de peste 5 ani.


5. #GRĂDINĂRIM ACASĂ


E perioada în care, în mod normal, ai putea grădinări la țară ceva cu mama, cu tata, bunicul și bunica. De visat poți să visezi, dar stai acasă. Și în casă se poate face ceva. Grădină în ghiveci. Doar să ai un ghiveci, un borcan cu apă, niște pământ, și să ceri voie mamei să tai dintr-o plantă o bucățică. Să zicem dintr-un CERCELUȘ (Fuchsia). Să-ți arăt cum faci, s-ar putea să-ți placă! Dar să nu te apuci apoi să-i foarfeci mamei toate plantele…

Pentru copii cu vârsta peste 6 ani. 


6. #ADUSE CU POȘTA


Stăm acasă și nu putem să ne vizităm nici bunicii, nici verișorii, nici prietenii de sărbători. Nu e chiar vacanță! Dar le putem scrie scrisori și cărți poștale. Acestea pot fi trimise fizic (cât timp mai funcționează Poșta română) sau online după ce sunt scanate/fotografiate. Pentru a-i încuraja, putem realiza și niște postări/ niște filmulețe, în care să dăm câteva exemple de tehnici diverse și atractive pentru copii (fie colaj de fotografii, desene, scris, fie felicitări tematice, poate unele chiar virtuale).

Pentru copii cu vârsta peste 6 ani.


Toate activitățile sunt gratuite și se găsesc pe paginile de Fb – Educație Muzeală MȚR și Muzeul Țăranului Român.
 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis