Catre Tur Virtual

An nou școlar, cu aceleași ateliere de după sau în loc de școală: desen, pictură pe diverse suporturi, cusături, colaj, țesături fel de fel, povești – povești jucate, interpretate, ilustrate, animate, ceva despre muzeu și modelaj în ceară sau lut. Pentru copiii de la trei ani, sigur și pentru maturi și bunici, pentru școli, grădinițe, asociații și școli (așa-numite-oficial) speciale, din București sau de oriunde.
 

Abordările multidisciplinare și non-formale pun în centru viața țărănească, povestea și obiectul țărănesc, aducând în experiența imediată, recentă a copilului un tip de cultură la care nu mai are acces în viața de zi cu zi.


Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere și conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului. 
 

Prețul: 25 lei/ participant/ atelier muzeu sau 30 lei/ participant/ atelier artiști invitați. Au gratuitate beneficiarii organizațiilor nonprofit și școlilor speciale. 
 

Unde: Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1.
 

„Poveşti de seară... meţeriste”




Mai mult ca oricând, copiii au nevoie, în această perioadă, de personaje de poveste ca să învețe diferența dintre bine și rău, să înțeleagă lumea în care trăiesc, să se adapteze schimbărilor acesteia și, nu în ultimul rând, să se exprime în relația cu ceilalți. Dragostea pentru cărți se transmite prin lectură. Iar actul lecturii trebuie încurajat din primii ani ai vieţii. Unii părinţi marchează momentele dinaintea somnului de seara a copilului prin ceea ce numim „povestea de seară”, care ajunge, cu timpul, să joace un rol esenţial în ritualul cotidian al celui mic.

Vă invităm, aşadar, la „Poveşti de seară... meţeriste”. Noi, specialiștii din Muzeul Țăranului, am selectat mai multe povești și legende pe care le citim, le înregistrăm şi vi le oferim spre ascultare pe paginile de socializare ale MNŢR, în serile de luni, miercuri şi vineri, de la ora 20:00.

Vă așteptăm cu drag!
 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis