Catre Tur Virtual
Dintr-o poveste țărănească sau o amintire bună de păstrat, se alege un personaj, o temă sau o mireasmă potrivită să începi o zi de vacanță. Amesteci cu puțină curiozitate, un dram de talent și multă poftă de joacă și adaugi un strop de Fast și Locuire la țară. Din lut, mărgele, bambus, cârlige de rufe, carton, menghine şi ace, sticlă şi culoare, pânze şi fotografii, povestea sau jocul tău, sub îndrumarea unui artist sau pedagog muzeal, prinde forma unui atelier creativ. Se consumă câte unul sau trei, de ce nu (!?) în fiecare zi, în toată luna lui Cuptor.

Costul unui atelier este de 15 lei/participant.

Accesul la ateliere se face prin strada Monetăriei, de unde se cumpără și biletul.

1 IULIE

10.30-11.30 Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu,la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0726 237 376

12.00-13.30 „Povești cu urechi” cu Călin Torsan, la Atelierul de creativitate,informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

4 IULIE

10,30-12,00 Program pentru asociații și fundații, informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

5 IULIE

10.00-12.00 Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş, la Atelierul de țesături, informații aici și înscrieri la telefon: 0722 798 284;

10.30-12.00 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

6 IULIE

10.00-12.00 Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş, la Atelierul de țesături, informații aici și înscrieri la telefon: 0722 798 284;

10.00-11.30 Născocit povești cu Raluca Minoiu, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

12.00-13.30 Pictură cu Ruxandra Grigorescu , la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

7 IULIE

10.00-12.00 Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş, la Atelierul de țesături, informații aici și înscrieri la telefon: 0722 798 284;

10.00 – 11.30 Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran, la Atelierul de hârtie, informații aici și înscrieri la telefon: 0728 516 800

10.30-11.30 Desen cu Ruxandra Grigorescu, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

12.00- 13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

12.00-13.30 Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran, la Atelierul de hârtie, informații aici și înscrieri la telefon: 0728 516 800

8 IULIE

10.00 – 11.30 Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran, la Atelierul de hârtie, informații aici și înscrieri la telefon: 0728 516 800

10.30-11.30 Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0726 237 376

12.00-13.30 Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran, la Atelierul de hârtie, informații aici și înscrieri la telefon: 0728 516 800

12.00-13.30 „Povești cu urechi” cu Călin Torsan, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

9 IULIE

10.30-12.00 Modelaj lut cu Crina Cranta, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0727 015 825

11 IULIE

10,30-12,00 Program pentru asociații și fundații, informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

12 IULIE

10.00-12.00 Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş, la Atelierul de țesături, informații aici și înscrieri la telefon: 0722 798 284;

10.00-11.30 Atelier de construit mici instrumente muzicale cu Andreea Botezan, la Atelierul de creativitate; Detalii aici și înscrieri pe adresa de mail: andreeabotezan@yahoo.com și telefonic: 0744 685 075.

12.00-13.30 Atelier de construit mici instrumente muzicale cu Andreea Botezan, la Atelierul de creativitate; Detalii aici și înscrieri pe adresa de mail: andreeabotezan@yahoo.com și telefonic: 0744 685 075.

13 IULIE

10.00-12.00 Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş, la Atelierul de țesături, informații aici și înscrieri la telefon: 0722 798 284;

10.00-11.30 Jocuri mețeriste cu Valentina Bâcu, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0742 011 027

12.00-13.30 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

14 IULIE

10.00-12.00 Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş, la Atelierul de țesături, informații aici și înscrieri la telefon: 0722 798 284;

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

12.00 – 13.30 Jocuri mețeriste cu Valentina Bâcu, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0742 011 027

15 IULIE

10.00-11.30 Atelier de construit mici instrumente muzicale cu Andreea Botezan, la Atelierul de creativitate; Detalii aici; înscrieri pe adresa de mail: andreeabotezan@yahoo.com și telefonic: 0744 685 075.

12.00-13.30 Atelier de construit mici instrumente muzicale cu Andreea Botezan, la Atelierul de creativitate; Detalii aici și înscrieri pe adresa de mail: andreeabotezan@yahoo.com și telefonic: 0744 685 075.

16 IULIE

10.30-12.00 Modelaj lut cu Crina Cranta, la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0727 015 825

17 IULIE

10.30-12.00 Program pentru asociații și fundații, informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

19 IULIE

10.30-11.30 Cusături cu Ruxandra Grigorescu - la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

12.00-13.30 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan – la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

20 IULIE

10.00-11.30 Născocit povești cu Raluca Minoiu- la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

12.00-13.30 Pictură cu Ruxandra Grigorescu - la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

21 IULIE

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan – la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

12.00 – 13.30 Născocit povești cu Raluca Minoiu - la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

22 IULIE

10.30-11.30 Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0726 237 376

12.00-13.30 „Povești cu urechi” cu Călin Torsan la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

23 IULIE

10.30-12.00 Modelaj lut cu Crina Cranta la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0727 015 825

25 IULIE

10.30-12.00 Program pentru asociații și fundații, informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659

26 IULIE

10.30-12.00 Desen cu Ruxandra Grigorescu , la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

12.00-13.30 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan – la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

27 IULIE

10.00-11.30 Jocuri mețeriste cu Valentina Bâcu la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0742 011 027

12.00-13.30 Pictură cu Ruxandra Grigorescu - la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

28 IULIE

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan – la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 96 61 + tasta 5

12.00 – 13.30 Jocuri mețeriste cu Valentina Bâcu la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0742 011 027

29 IULIE

10.30-11.30 Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0726 237 376

12.00-13.30 „Povești cu urechi” cu Călin Torsan la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 021 317 9659

30 IULIE

10.30-12.00 Modelaj lut cu Crina Cranta la Atelierul de creativitate, informații aici și înscrieri la telefon: 0727 015 825

 

Studioul Horia Bernea - Cinema Muzeul Țăranului - Program



25 - 29 mai 2017


Joi, 25 mai

18:00 - Varză,cartofi şi alţi demoni
Regie: Şerban Georgescu, 2016, Germania/România, documentar, 52’

19:15 - Ultima zi
Regie : Gabriel Achim, 2016, România/Franţa, comedie/thriller, 108’ Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani
Distribuitor: Independenţa Film




Vineri, 26 mai

18:00 - Cea mai fericită zi din viaţa lui Olli Maki (Happiest Day in The Life of Olli Maki)
Regie:Juho Kuosmanen, 2016, Finlanda/Suedia/Germania, dramă, 92’. Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani
Distribuitor: Voodoo Films

20:00 - Cealaltă faţă a speranţei (The Other Side of Hope)
- Premieră naţională -
Regie: Aki Kaurismäki, 2017, Finlanda, comedie/dramă, 98’
Distribuitor: Independenţa Film

Sâmbătă, 27 mai

16:00 - Cealaltă faţă a speranţei (The Other Side of Hope)
- Premieră naţională -
Regie: Aki Kaurismäki, 2017, Finlanda, comedie/dramă, 98’
Distribuitor: Independenţa Film

18:00 - Complet străini (Perfetti Sconosciuti)
Regie: Paolo Genovese, 2016, Italia, comedie/dramă, 97‘
Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani
Distribuitor: Independenţa Film

20:00 - Ana, mon amour
Regie: Călin Peter Netzer, 2017, Germania/Franţa/România, dramă,125’. Interzis minorilor
Distribuitor: Freeman Entertain 

Duminică, 28 mai

16:00 - Ultima zi
Regie: Gabriel Achim, 2016, România/Franţa, comedie/thriller, 108’ Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani
Distribuitor: Independenţa Film

18:15 - Cealaltă faţă a speranţei (The Other Side of Hope)
- Premieră naţională -
Regie: Aki Kaurismäki, 2017, Finlanda, comedie/dramă, 98’
Distribuitor: Independenţa Film





20:15 - Cea mai fericită zi din viaţa lui Olli Maki (Happiest Day in The Life of Olli Maki)
Regie: Juho Kuosmanen, 2016, Finlanda/Suedia/Germania, dramă, 92’. Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani

Luni, 29 mai

19:00 - Izolaţi in România
Serial documentar/două episoade
- Intrare liberă -
                               
****************************************************************

Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea 
Strada Monetăriei nr. 3, Sector 1, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român
tel. 021.317.96.60


Bilet întreg - 10 lei
Bilet redus (elevi, studenți și pensionari) - 7 lei
Biletele se pot cumpăra și în avans, de pe 
eventbook.ro

 


 


 
inchis