Catre Tur Virtual

 

SÂMBĂTĂ

10.00 – 11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
În timpul atelierelor de pictură din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri, sfinți, babe, bomboane, iarbă, cer, lună, cai, frunze, lapte cu cereale, mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.
Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376
Prețul: 30 lei/participant
 

11.30 – 13.00 Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu
Vor fi abordate o serie de tehnici: modelaj direct, realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceară, realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară, decoruri pe vase din argilă, modelate liber, decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos. Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor).
Acest curs de inițiere în modelaj este pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani.
Înscrieri la telefon 0737 346 872.
Prețul: 30 lei/participant



DUMINICĂ

10.00 – 11.30 Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale, obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică.
Copiii sub 5 ani vor lucra împreuna cu un părinte. Atelierul se va ține cu minimum 10 participanți.
Informații și înscrieri la 0727 015 825.
Prețul: 30 lei/participant
 

 

Conexiune în Brahma | 26 august - 9 septembrie 2019




În perioada 26 august - 9 septembrie 2019, Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește la Sala Irina Nicolau expoziția de pictură și grafică „Conexiune în Brahma”. Vernisajul va avea loc marți, 27 august 2019, ora 17.


Liusic Vrapciu (1952-1993) - artist plastic
Vladimir Păun-Vrapciu (1976) - arhitect și artist plastic


„Dacă pictura este o nebunie, aceasta este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute. Îmi privesc chipul și îmi cântăresc sănătatea. Amândouă poartă semnele grijilor, ale ambițiilor și remuşcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia dintre noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Aceasta procură acelora care vor să-și echilibreze viața, calmul, împlinirea morală și chiar sănătatea.’’ – Jean-Baptiste Camille Corot

Brahma este zeul hindus al creației și unul dintre membrii trinității Trimurti, alături de zeii Shiva și Vishnu. Nu trebuie confundat cu Spiritul Cosmic Suprem din filosofia hindusă, Brahman (rădăcina cuvintelor Brahma și Brahman este aceeași). Brahma este zeu personalizat. El este rezultanta interacțiunii a două forțe, una centripetă și alta centrifugă, ale universului. Totodată el se situează între Brahman - ființa supremă absolută impersonală, și brahmanul - preotul.
Prin intermediul acestei expoziții de pictură și grafică dorim să arătăm puternica conexiune în brahma (în creație) dintre artiști.

Evenimentul expozițional reunește lucrările unor artiști inspirați de prezentul relativ și de nevoile omului contemporan, alăturând medii plastice precum pictura și grafica.

Vladimir Păun-Vrapciu, arhitect și artist plastic, și Liusic Vrapciu, artist plastic, vă vor convinge că obiectele acceptate drept creații artistice unicat pot depăși zona expozițională, dobândind și o funcție de design decorativ de interior.
Dinamismul lucrărilor prezentate descrie foarte bine un prezent și un prezent apropiat în care ceea ce este frumos este și adaptabil nevoilor de zi cu zi în designul interior, gustul fiind modelat continuu de particularitățile prezentului.
Lucrarea de artă se bucură astfel de o mai bună integrare în designul interior și în dimensiunea socială.

Expoziția „Conexiune în Brahma” este și un omagiu, o demonstrație de respect și recunoştință aduse de Vladimir Păun-Vrapciu creaţiilor lui Liusic Vrapciu, care l-au inspirat și stimulat să își realizeze lucrările prezentate aici.


Expoziția poate fi vizitată la Sala Irina Nicolau până pe 9 septembrie 2019, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.
 



 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis