Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Ziua Morţilor în Mexic




Altar tradiţional dedicat scriitorului mexican Carlos Fuentes
şi etnomuzicologului român Constantin Brăiloiu.

1 – 11 noiembrie 2012, Școala Satului




Ambasada Mexicului în România și Muzeul Naţional al Ţăranului Român va invită joi, 1 noiembrie 2012, de la ora 17.00, la Școala Satului, la vernisajul expoziției Ziua Morţilor în Mexic.

Ziua Morţilor este o sărbătoare mexicană de origine prehispanică, care cinsteşte memoria celor dispăruţi. Originile acestei sărbători sunt anterioare sosirii europenilor în Mexic, existând dovezi ale ceremoniilor la civilizaţiile mexica, maya, purépecha, náhuatl şi totonaca,printre altele.

Festivităţile, conduse de zeiţa Mictecacíhuatl, „Doamna Morţii”, soţia lui Mictlantecuhtli, Domnul tărâmului morţilor, aveau loc în a noua lună din calendarul solar mexican, la începutul lunii august şi dura 30 de zile.

Pentru vechile civilizaţii mexicane, Moartea nu cunoştea conotaţiile morale europene, nu exista infern sau paradis, nu exista recompensă sau penitenţă a sufletelor. Ei credeau că drumurile destinate sufletelor morţilor erau determinate de tipul morţii suferite, astfel locurile unde mergeau erau:

- Tlalocan sau paradisul lui Tláloc, zeul ploii, aici ajungeau cei care mureau în circumstanţe legate de apă.

- Omeyocan, paradisul soarelui, condus de Huitzilopochtli, zeul războiului. În acest loc, ajungeau doar cei care mureau în luptă, captivii sacrificaţi şi femeile care mureau în durerile facerii.

-Mictlán, locuit de Mictecacíhuatl şi Mictlantecuhtli, Domnul şi Doamna Morţii, era destinat celor care mureau de moarte naturală.

- Chichihuacuauhco, unde ajungeau sufletele copiilor. Aici se găsea un copac din ale cărui ramuri curgea lapte, din care aceştia se hrăneau.

Morţii îngropaţi în perioada prehispanică erau însoţiţi de ofrande care conţineau două tipuri de obiecte: cele pe care mortul le-a utilizat în timpul vieţii (instrumente muzicale precum flautul şi toba) şi cele de care avea nevoie în călătoria dintre lumi: sculpturi ale zeităţilor funerare, cădelniţe, urne şi cranii umane din diferite materiale (piatră, jad, cristal).

La venirea în America, în secolul al XVI-lea, spaniolii au adus propriile sărbători în care erau comemoraţi morţii, iar în urma fuziunii dintre culturile americană şi europeană s-a creat un sincretism care a amestecat religiile celor două continente, facând astfel să coincidă sărbătorile catolice Ziua tuturor Sfinţilor şi tuturor Sufletelor cu sărbătoarea similară mezoamericană, dând naştere astfel la Ziua Morţilor.

Pe 7 noiembrie 2003, UNESCO a declarat festivalul indigen Ziua Morţilor din Mexic „Capodopera ce aparţine Patrimoniului Oral şi Intangibil al Umanităţii”. Această distincţie a fost acordată pentru că este „una dintre reprezentările cele mai relevante ale patrimoniului viu din Mexic şi din lume, şi ca una dintre expresiile culturale cele mai vechi şi de cea mai mare forţă în cadrul grupurilor indigene ale ţării”. „Această întâlnire anuală între persoanele care sărbătoresc şi strămoşi, relevă o funcţie socială care atribuie individului un loc în cadrul grupului şi contribuie la afirmarea identităţii”.

Altarul Morţilor
Pentru a sărbători Ziua Morţilor, se creează, în camera cea mai importantă a casei, un altar în onoarea morţilor familiei. Această tradiţie are la bază credinţa că sufletele morţilor se întorc în lumea celor vii pentru a trăi alături de familiile lor timp de două zile. Pentru a ridica un altar se folosesc o masă şi cutii de lemn sau carton, având de obicei de la 3 la 7 niveluri, reprezentând straturile existenţei după tradiţia catolică.

Elementele constitutive sunt:

- fotografia celui decedat care se aşază în partea cea mai înaltă şi mai vizibilă a altarului;

- crucea de lemn şi sare pentru purificarea sufletelor;

- tămâie care purifică energiile şi sfinţeşte locul dedicat ritualului;

- arc din lemn cu flori care simbolizează intrarea în lumea morţilor;

- hârtie perforată, semnificând bucuria sărbătorii Zilei Morţilor şi a vântului;

- lumânări şi candele pentru altar, reprezentând lumina ce călăuzeşte această lume;

- florile Cempaxóchitl (specie de crizantemă galbenă), culoarea sa simbolizând lumina razelor soarelui şi indicând sufletelor drumul pentru a ajunge acasă;

- cranii, ca aluzie la moarte, făcute din zahăr, lut şi ipsos;

- apă, simbol al purităţii sufletelor, al ciclului continuu al regenerării vieţii şi al morţii şi ca promisiune a fertilităţii vieţii şi agriculturii. Se aşează un pahar cu apă curată pentru ca sufletul să-şi astâmpere setea după călătoria din lumea morţilor, iar pentru a se îmbăia, se aşează săpun, prosop şi oglindă;

- pâine, reprezentând generozitatea gazdei şi darul pământului însuşi;

- mâncarea se pregăteşte după gustul morţilor pentru a se putea bucura de armona acestora. Mâncarea nu este doar pentru sufletul vizitator, ci şi pentru familie, care sărbătoreşte vizita rudelor moarte;

- băuturi alcoolice sau ţigări pe placul mortului;

- obiecte personale, care au aparţinut morţilor în timpul vieţii pentru ca sufletul să-şi amintească momentele vieţii sale, iar pentru sufletele copiilor se pun jucării;

- alte obiecte ale artei populare mexicane, lanţuri din hârtie creponată.

Sărbătoarea începe în momentul în care o rudă aprinde lumânările altarului rostind numele morţilor, apoi se roagă pentru ca sufletele să ajungă cu bine. Rudele se aşează şi consumă alimentele pregătite pentru această ocazie, ascultă muzica pe care rudele decedate o ascultau cât erau în viaţă, vorbesc despre noutăţile din familie, amintindu-şi anecdote legate de cei morţi şi cer pentru ei odihna veşnică.

Sărbătoarea este o reîntâlnire, deşi scurtă, fericită, cu promisiunea de a-i întâlni dincolo, când va veni momentul. La sfârşit, se sting lumânările, îşi iau rămas bun de la suflete, urându-le drum bun pentru întoarcerea în lumea morţilor şi rugându-i să revină în anul următor.

În expoziție va fi realizat un astfel de altar în amintirea scriitorului mexican Carlos Fuentes şi a etnomuzicologului român Constantin Brăiloiu.


Expoziția va putea fi vizitată până pe 11 noiembrie 2012, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.


 


înapoi la pagina principală
 
inchis