Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Zilele Documentarului în Limba Portugheză




25-26 Mai

Studioul Horia Bernea, Strada Intrarea Monetăriei, 3



Pe 25 și 26 mai vă invităm să fiți alături de noi pentru Zilele Documentarului în limba portugheză. Două zile, patru documentare din tot atâtea țări în care portugheza este limbă oficială.

Documentarele din Angola, Guineea-Bissau, Mozambic și Portugalia vă invită să descoperiți un trecut care se intersectează în meandrele istoriei și pe care vom încerca să îl înțelegem mai bine cu ajutorul invitatei noastre speciale, regizoarea, artista și cercetătoarea Catarina Simão, autoarea documentarului din Mozambic.

Evenimentul va avea loc la Studioul Horia Bernea, Strada Intrarea Monetăriei, 3, din cadrul Muzeului Țăranului Român. Orele de difuzare ale documentarelor sunt 18:00 și 19:30, în ambele zile de proiecție.

Ne propunem astfel, la 40 de ani de la independențele Angolei și Mozambicului, și de Ziua Internațională a Africii, să promovam o viziune cât mai exhaustivă a unui trecut complex marcat de colonialism, de lupta pentru eliberare națională și de războaiele civile care firesc au urmat, ancorate în contextul regional al Războiului Rece.

Memoria se conturează ca subiect privilegiat al relației post-coloniale, al reconstrucției, și al deconstruirii unui trecut complex care încă se scrie de atâtea părți. Ne imaginăm memoria ca pe un concept fluid, structural atât pentru societatea portugheză care se luptă cu fantasmele unui Război Colonial pierdut înainte de a începe, cât și pentru societățile angoleză, mozambicană sau guineeană, care se grăbesc să catalogheze, uneori prea rapid, moștenirea relației coloniale și implicațiile sale multiple în perioada de după războaie.

Documentarele prezentate surprind aceste aspecte și se articulează ca bază de plecare pentru discuțiile post-proiecție pe care ne dorim să le avem cu publicul român, avid de cultură și istorie în limba portugheză.

Astfel, fiecare zi de proiecții va fi urmată de o sesiune de comentarii și dezbateri cu publicul, moderate de profesorii de limba portugheză de la Universitatea de Vest din Timișoara, drd. Iolanda Vasile, și de la Universitatea din București, prof. dr. Daniel Perdigão.

Evenimentul va fi inițiat cu proiecția documentarului portughez Fantasia Lusitana [Fantazia Luzitană] (José Canijo, 2010. 67’), care va fi difuzat luni, 25 mai, de la ora 18:00. Documentarul explorează relația dintre portughezii aflați sub dictatura Statului Nou cu străinii refugiați în Portugalia după cel de-al doilea Război Mondial; mai precis, forma în care aceștia au influențat (sau nu) moștenirea culturală lăsată de război. O viziune pertinentă despre istoria portugheză de sec. XX, construită integral prin intermediul imaginilor de arhivă.

Seara de luni va continua, de la 19:30, cu proiecția documentarului din Mozambic, Effects of Wording (Catarina Simão, 2014. 29’). Sub forma unui scurt eseu vizual Effects of Wording explorează noțiunea de arhivă ca o lectură a lumii, căutând pe trei continente istoria Institutului Mozambican. Documentarul face parte dintr-o instalație-video The Mozambique Institute Project care a fost expusă pentru prima dată în Muzeul Național Centro de Arte Reina Sofia (Madrid), în contextul expoziției Really Useful Knowledge, finanțată de către grupul croat WHW. La proiecție va fi prezentă regizoarea care va fi disponibilă pentru o sesiune de discuții cu publicul.

Marți, 26 mai, debutăm de la ora 18:00 cu documentarul din Guinnea-Bissau, Pabia di Aos (Din cauza prezentului), de Catarina Laranjeiro (2013. 56´). Documentarul dezbate problema memoriilor războaielor (al Războiului pentru Independență și al Războiului Civil). Este filmat în Guineea-Bissau și ne prezintă, 40 de ani după, narativele celor care au aderat la mișcarea de eliberare națională și a celor care au luptat în armata colonială, punând în scenă o paletă de discursuri. Toți își asumă memoria învinșilor.

Tot marți, de la ora 19:30, continuăm cu documentarul din Angola, Cartas de Angola [Scrisori din Angola] (Dulce Fernandes, Portugalia/ Angola, 2011. 63´). Acesta aduce în prim-plan participarea cubaneză în Războiul Civil din Angola, intersectată cu memoria personală a autoarei, născută în Angola și parte din exodul portughez către metropolă odată cu începerea Războiul Coloial Portughez.

Evenimentul este organizat de drd. Iolanda Vasile, lector de limba portugheză la Universitatea de Vest din Timișoara, în colaborare cu prof. Dr. Daniel Perdigão, lector de limba portugheză la Universitatea București.

Evenimentul este finanțat de Institutului Camões pentru Limbă și Cooperare, având ca parteneri instituționali Muzeul Țăranului Român, Ambasada Portugaliei în România, Centrul Ubuntu de la Universitatea de Vest din Timișoara și Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Documentarele vor fi difuzate în original, cu subtitrări în limba engleză.
Intrarea este liberă.






 
 



înapoi la pagina principală
 
inchis