Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târgul Mărțișorului 2015




26 februarie – 1 martie 2015, între orele 10 și 18




{Mărțișor, Mărțișug sau Marț, obicei de început de primăvară, semn protector pentru roadele pomilor și sănătatea vitelor, împotriva bolilor și a nenorocului – monedă de argint cu fir de lână roșie sau albă legată la mâna copiilor, mitologie țărănească.}





Preluat de lumea urbană la început de secol XX și devenit modă, firul de bumbac ajuns fir de argint sau de aur, purtat drept colier și podoabă, ținut la piept, primit ca souvenir și mai nou cadou, povestea mărțișorului supraviețuiește în diferite forme până în contemporaneitate, de la firul simplu răsucit în alb și roșu până la mărțișorul virtual.



Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 26 februarie – 1 martie 2015 la Târgul Mărțișorului. Evenimentul urmărește tradiția ultimelor târguri organizate de MNȚR, dând în continuare publicului posibilitatea de a se întâlni cu o ofertă bogată prin unicitatea și diversitatea mărțișoarelor.



În peisajul târgurilor bucureștene, Târgul Mărțișorului de la MNȚR pune valoare pe obiectul handmade și pe inovație, încurajând creativitatea în sfera artistică și meșteșugul capabil să fie reînnoit cu noi particularități care să comunice prin expresivitate, imaginație, simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale mărțișorului. Participanții invitați – studenți, artiști, meșteșugari – folosesc ca sursă de inspirație lumea și mitologia țărănească ori imaginează noi forme ale creativității urbane: de la obiectul manufacturat și reciclat care folosește materiile naturale devenite clasice la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje și semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenționale.



Târgul își propune să aducă în atenția publicului cumpărător și alte categorii variate de mărțișoare, care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent: mărțișorul de oraș, mărțișorul rustic, mărțișorul croșetat sau tip goblen, mărțișorul tradițiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci, ca un contrapunct la creațiile ultimilor ani, în care principala expresie este cea a obiectului handmade.

La fel ca în anii trecuți, printre participanții la târgul de anul acesta se numără și școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar și sprijin pentru categorii defavorizate.

Târgul Mărțișorului va fi însoțit și anul acesta, de o ofertă gastronomică, rămânând un susținător al micilor producători care vor fi alături cu produse ce sunt mai aproape de conceptul de bucătărie naturală, chiar dacă zona reprezentată este rurală sau urbană: kürtős kalács – Mureș, turtă dulce – Harghita și Argeș, prăjiturele de casă și alte produse de patiserie – Alexandria, Baia Mare și Buzău, miere, dulcețuri – Ilfov, ceaiuri și plante de leac din Dâmbovița și suc de mere 100% natural de Mălâncrav.



Vă așteptăm să mărțișorim împreună cu fir alb și roșu!

Perioadă: 26. 02 – 01. 03. 2015
Orarul târgului: 10:00 – 18:00
Bilet de intrare: 4 lei preț întreg, 2 lei preț redus (elevi, studenți, pensionari)





Meșterița Genoveva Sauciuc din Suceava ne va învăța cum să învârtim două fire în așa fel încât lucrul să capete puteri magice. Pe 28 februarie 2015, între orele 12.30 și 13.30, la Atelierul de creativitate, mărțișorim.

Atelier pentru adulți și copii. Prețul atelierului este de 4 lei/persoană. La atelier pot participa maxim 20 de persoane. Nu se fac înscrieri, vor avea acces primii 20 care își plătesc biletul la standul de la intrarea în muzeu (Kiseleff 3).
Biletul de intrare la târg nu este valabil pentru atelier.





 


înapoi la pagina principală
 
inchis