Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târgul de Florii 2011




De vineri, 15 aprilie, până duminică, 17 aprilie, meşteri din toate zonele ţării vin să sărbătorească Floriile la Muzeul Ţăranului Român.

Olari, fierari, cioplitori, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, împletitoare, încondeietoare vor veni la Târgul de Florii de la MŢR cu: obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, ouă încondeiate, mobilier pictat, icoane.

De-ale gurii puteţi târgui: suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, halviţă, magiun de prune din Topoloveni, miere de albine şi lăptişor de matcă, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă de Bihor şi vin, mâncăruri de post la Clubul Ţăranului.

Nu vor lipsi nici florile fel de fel, colorate şi parfumate cum numai în aprilie găsim.

Prin târg...

- demonstraţii de încondeiat ouă,
- atelier de olărit – oale, blide şi ulcele învârtite la rotă de meşterul popular Jorj Dimitriu,
- atelier de legătorie cu hârtierul Răzvan Supuran,
- expoziţie de pictură naivă din Moldova a meşterilor Ioan Măric şi Gheorghe Ciobanu, în Clubul Ţăranului,
- duminică, 17 aprilie, ora 12:30, la Clubul Ţăranului, Trupa de copii a atelierului de teatru de la MŢR, coordonat de Beatrice Iordan, va susţine o piesă de teatru de animaţie Zâna din Stejarul cu trei crengi.
- muzici şi voie bună.


Târgul de Florii este deschis de vineri, 15 aprilie, până duminică, 17 aprilie, între orele 10:00 şi 18:00, la Muzeul Ţăranului Român.

Sărbătoarea Floriilor

„În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare. În alte părţi se spală pe cap tocmai în această zi, dar cu apă în care au fiert busuioc şi fire de la canafii unui prapor care a fost purtat la o înmormântare de fată mare. Ca să fie de folos părului, să-l facă să strălucească de sănătate, apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr”. (Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau)


Preţ bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenţi, pensionari)

 


înapoi la pagina principală
 
inchis