Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg de meşteşugari şi bucate tradiţionale 21- 23 noiembrie 2014




În perioada 21 – 23 noiembrie 2014 are loc Târgul cu meşteşugari şi bucate tradiţionale în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

La acest târg, meșterii artizani oferă o diversitate de ţesături și costume tradiţionale, obiecte de ceramică, icoane, covoare, măști populare și podoabe.

Toate regiunile țării sunt prezente prin produse gastronomice specifice fiecăreia. Cârnați de Pleșcoi, din Tulcea specialități din pește, vin de Panciu sau de la Pietroasele, cozonaci bucovineni, poale-n brâu moldovenești, magiun și prăjituri de casă din Maramureș, zacuscă, murături și dulcețuri de la Tărtășești, miere de diferite soiuri de la Constanța sunt doar câteva din bunătățile care vă așteaptă să le descoperiți gustul.

Suntem în postul Crăciunului, dar în cele trei zile de târg avem dezlegare la pește, așa că suntem pregătiți cu borș și saramură de crap cu mămăliguță, păstrăv, macrou și crap fript pe grătar. Nu vor lipsi nici sărmăluțele de post și legumele la grătar.
În curtea din spate colecționarii de antichități au, ca de obicei, nenumărate obiecte ce poartă farmecul vremurilor trecute.

Program: zilnic între orele 10:00-18:00
Intrarea la târg este liberă !

Organizator eveniment: Fundaţia Kogaion 115
Director marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803
e-mail: ligia_marica@yahoo.com





înapoi la pagina principală
 
inchis