Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg cu meşteşugari şi bucate tradiţionale





În perioada 10 – 12 octombrie 2014 are loc Târg cu meşteşugari şi bucate tradiţionale, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

La mijlocul toamnei, pricepuți producători din toate colțurile țării vin să ne încânte cu preparate care mai de care mai gustoase. Aici puteți găsi tot ce face cinste oricărei cămări boierești: murături, zacuscă, dulceață, siropuri naturale, miere, vin și palincă. Pentru o masă îmbelșugată și sănătoasă sunt la târg fructe și legume proaspete, brânzeturi, produse din carne, cozonaci, plăcinte, turtă dulce şi prăjituri de casă.

Expozanţii la târg aduc, pentru vizitatori, și costume populare din Bucovina, ceramică de Horezu, măști populare, mobilier pictat, ţesături tradiţionale, icoane pe sticlă și ierburi de leac.
Colecţionarii de antichităţi îi aşteaptă, pe doritori, cu blidare din lemn, lăzi de zestre, pristolnice, mobilier crestat, doniţe, putineiuri, căuce, blidare, lingurare, furci, roţi de tors şi felinare.
Vizitatorii își pot potoli foamea cu o pastramă încinsă pe grătar și o carafă de must proaspăt.

Program: zilnic între orele 10:00 – 18:00

Intrarea la târg este liberă !
Organizator eveniment
Fundaţia Kogaion 115
Director marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803

e-mail: ligia_marica@yahoo.com





înapoi la pagina principală
 
inchis