Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg cu meşteri şi produse tradiţionale de Sfântul Ilie




Fundaţia Kogaion 115 organizează Târg cu meşteri şi produse tradiţionale, de Sfântul Ilie, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din 18 până în 20 iulie 2014.

La iarmarocul dedicat lui Sântilie, patronului apicultorilor și al aviatorilor, avem ocazia să cunoaştem oameni care sunt continuatorii unor vechi meşteşuguri preluate de la bunici sau părinţi. Straie populare din diferite colțuri ale țării, icoane, lemn sculptat, țesături tradiționale sau plante de leac vă așteaptă la târgul din aceste zile.

Producătorii sunt prezenți la târg cu cele mai gustoase produse din gastronomia tradiţională: zacuscă de ghebe, dulcețuri și siropuri naturale, miere, turtă dulce, prăjituri de casă și plăcinte, vinuri și fructe de sezon.

În curtea din spate a muzeului vor fi expuse obiecte foarte vechi, aparţinând vieţii de la ţară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăiţe, piuă, putinei, postăvioare, ceramică veche, unelte pentru ţesut.

Mâncăruri delicioase, pentru toate gusturile, vor fi proaspăt gătite la ceaun sau pe grătar, iar berea rece va stinge setea zilelor calde de iulie.

În plină vacanță, copiii își pot descoperi abilitățile artistice la Atelierul de icoane pictate pe lemn, condus de Florentin Cantaragiu (tel. 0744 101 022), iar îndemânarea practică și-o pot exersa la Atelierul de prelucare a lemnului, sub îndrumarea meșterului Dumitru Marinică (tel. 0722 626 147).


Organizator eveniment:

Fundaţia Kogaion 115

Ligia Marica – Director marketing
Mobil: 0722 274 803
e-mail:ligia_marica@yahoo.com





înapoi la pagina principală
 
inchis