Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg cu meșteri și produse tradiționale 10 - 12 iulie 2015




Fundația Kogaion 115 organizează Târg cu meșteri și produse tradiționale, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, din 10 până în 12 iulie 2015.

Artizanii populari vin la târg cu ceramică neagră de Marginea, ceramică pictată de Corund sau de Horezu, cu ipingele cu broderii de o frumusețe aparte din Gornovița – Gorj, cu țesături tradiționale din zona Sighișoarei, cu ii și cămăși de Breaza, costume populare de la Gura Humorului sau din Mehedinți, cu icoane pe lemn și pe sticlă, cu pristolnice crestate sau pictate, covoare din lână vopsită vegetal, coșuri diverse din materiale ecologice, cu obiecte din lemn pentru gospodărie, cu săpunuri și creme naturale din Bucovina și Harghita.

Tineri artiști expun bijuterii din porțelan modelat și pictat manual, sculpturi în marmură, coliere din piele sau alamă, obiecte de vestimentație din mătase pictată sau din lână împâslită, obiecte din sticlă lucrată manual.
Tot aici regăsiți și gustul bucatelor tradiționale atât de mult apreciate: brânzeturi de vacă sau de capră, prăjituri de casă cu coloranți naturali, turtă dulce, cozonaci moldovenești, plăcinte și cornete boierești, dulcețuri și siropuri, zacuscă și ghiudem, produse apicole și vin de Panciu, legume și fructe de sezon.

Anticarii de pe Aleea Samurcaș vor aștepta pe doritorii de antichități cu nenumărate obiecte încărcate cu amintiri.

O zi bună în târg nu poate fi completă fără o masă gustoasă. Borșul de crap, varza cu costiță la ceaun, ostropelul de pui cu mămăliguță și sarmalele în foi de viță sau de varză sunt doar câteva din bunătățile culinare pe care bucătarii le vor prepara pentru vizitatorii târgului.

Atelierul Roata Olarului condus de Iozsef Molnos (telefon 0745 242 419) dă ocazia copiilor de a simți plăcerea modelării lutului și bucuria creării propriului vas ceramic.

Organizator eveniment: Fundația Kogaion 115

Ligia Marica – Director de marketing
Mobil: 0722 274 803
e-mail:ligia_marica@yahoo.com

 
 



înapoi la pagina principală
 
inchis