Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Salonul de Fotografie Bucureşti




Salonul de Fotografie Bucureşti, aflat la a doua ediţie, se desfaşoară anul acesta în perioada 19 - 22 mai 2011 la Muzeul Ţăranului Român în Sala de Oaspeţi.


Salonul aduce în atentia publicului noutatile mãrcilor mondiale ale fotografiei. Loc de întâlnire a schimburilor de idei, pasiunilor, informatiilor, salonul vã propune, timp de patru zile, un program deosebit de ateliere, dezbateri, sesiuni foto; loc de atractie comercialã cu participarea actorilor importanti ai pietei de fotografie si a editorilor specializati, Salonul se bucurã în acest an de participarea celor mai importante scoli de fotografie.

Nu lipsesc concursurile si expozitiile de fotografie, surprizele amuzante care fac deliciul publicului larg. Intilnirile de la Salon aduc sub aceeasi umbrela nume sonore din fotojurnalismul romanesc precum Radu Sigheti (Reuters), Lucian Muntean (Adevarul), Bogdan Iurascu (Jurnalul National), Daniel Mihailescu (AFP), Petrut Calinescu, Ovidiu Micsik (Mediafax) si Andrei Pungovschi. Personalitati din zona fotografiei, asociatii fotografice, scoli de fotografie, sau echipe de tineri dedicati in ale fotografiei, vor pregati pentru publicul interesat discutii, cursuri practice, mese rotunde sau lansari de echipamente de profil.

Expozitia Foto4ALL cuprinde anul acesta 140 de lucrari provenind de la 50 de fotografi care au participat la concursul cu acelasi titlu. Vernisajul si festivitatea de premiere a Foto4ALL se va desfasura cu ocazia deschiderii oficiale, joi 19 mai ora 19.00. Salonul mai prezinta doua alte expozitii ale lui Andrei Pungovschi despre Vama Veche si Christian Kostyak despre culisele Operei Nationale Bucuresti.

Pentru cei care ne viziteaza in cele patru zile, Salonul de Fotografie desfasoara un concurs cu premii constand in camere foto. SF Click este un concurs adresat tinerilor, un concurs care sã distreze! Nu cere profesionalism, nu cere fotografii studiate și proceduri sofisticate. Have fun! este sloganul acestui concurs care invitã pe toți vizitatorii sã fotografieze evenimentele, discuțiile, concertele, instantanee haioase din timpul salonului. Fotografiile vor fi postate pe pagina Facebook a salonului, unde vor fi jurizate. Cele mai haioase fotografii vor fi premiate cu camere foto de la Benq si Lomography duminicã 22 maiorele 17.00, la petrecerea de închidere a Salonului care incepe cu un concert de jazz.

intâlnirile de la salon

O invitaţie adresată tuturor vizitatorilor salonului de a descoperi culisele muncii profesioniştilor, un dialog care apropie amatori şi specialişti.

Joi 19 mai orele 17.00
Fotojurnalismul de calitate
Radu Sigheti (Reuters), Lucian Muntean (Adevarul), Bogdan Iurascu (Jurnalul National), Daniel Mihailescu (AFP), Petrut Calinescu, Ovidiu Micsik (Mediafax), Andrei Pungovschi vorbesc despre ce inseamna fotojurnalismul in ziua de azi si cum trebuie transmis mesajul prin intermediul fotografiei.

Vineri 20 mai orele 17.00
Fotografia ca document în antropologie
Fotografia ca document în antropologie: dezbatere cu proiecţii-exemplu susţinutăde antropologul Alexandru Bălăşescu. Prezentarea va ilustra concret modul în care fotografia este folosită pe teren şi după teren, pentru ilustrarea articolelor, cărţilor, ca suport explicativ al discursului.

Sâmbătă 21 mai orele 11.00
Lansare de carte Brooks Jensen "Despre fotografie, cu dragoste"
Colecţia Diafragma9 împreună cu Salonul de Fotografie vă invită sâmbătă 21 mai la ora12:00 la lansarea cărții "Despre fotografie, cu dragoste" scrisă de Brooks Jensen, editor al prestigioasei reviste americane de fotografie LensWork.

Sâmbătă 21 mai orele 12.00
Portofoliu şi proiecte fotografice
Intilnire cu publicul propusa de fotograful Dan Beşliu, lector la Scoala de Fotografie Freelancer, in care se va discuta despre portofoliu si proiecte fotografice. Cum sa iti organizezi un portofoliu, cum sa bugetezi si finantezi un proiect fotografic, cum sa te adaptezi cerintelor unei piete in continua schimbare, sunt doar cateva din temele acestei discutii.

Sâmbătă 21 mai orele 15.30
Comunităţi virtuale pasionate de fotografie
Asociaţia Bucureştiul Meu Drag, Lomo.ro,fototarget.ro, comunitatefoto.ro dar şi alte comunităţi vor fi prezente să discute cu publicul interesat cum poate o comunitate să stârnească interesul fotografilor.

Sâmbătă 21 mai orele 17.00
Teatrul şi fotografia
Regizorul Dragoş Galgoţiu şi fotograful Iulian Ignat vorbesc in prezenta publicului despre fotografia de teatru, constringeri si modalitati de exprimare prin imagini pe scena de spectacol cu exemple prezentate publicului.

Duminică 22 mai orele 11.00
Lejeritate şi severităţi în fotografie şi film
Şcoala de poetică fotografică Francisc Mraz invita pe cei interesati sa descopere un mod inedit de a studia fotografia.


cursuri practice

Joi 19 mai orele 15.00
“Stop Motion” - cum să faci scurte filme cu tehnica Stop Motion
Atelier gratuit susţinut de Banda Foto.Animaţia stop motion reprezintă metoda de animaţie cea mai apropiată de fotografie, fiind practic o înşiruire de fotografii ce iau rolul cadrelor din filme. În cadrul Atelierului de Stop Motion, participanţii vor învăţa tehnici de bază ale animaţiei stop motion, vor afla cum se creează un film stop motion şi cum poate fi pusă în scenă o astfel de idee.

Vineri 20 mai orele 16.00
Mai înseamnă ceva printul în fotografie?
Curs practic prezentat de fotograful Dinu Lazăr. Vedem de obicei doar imagini pe Ipad, pe monitoare, proiectate cu video proiectoare, însă printul ramâne totuşi elementul esenţial al măiestriei fotografice şi un element de referinţă al fotografiei de calitate. Dinu Lazăr face o prezentare a editării imaginii pentru print, trecând apoi în revistă câteva elemente de paginare şi de prezentare a imaginii printate. Se va aprofunda înţelegerea driverului imprimantei şi se vor realiza printuri după imagini aduse de participanţii la seminar. Fotografiile vor fi imprimate pe hârtie şi imprimantă Canon.

Vineri 20 mai orele 18.00
Lansare naţională a familiei de aparate Phase One IQ 180
Firma Imatech prezintă în premieră alături de Poul Husum - Area Sales Manager de la Phase One, modulul Digital Phase One IQ 140, 160, 180, a softului de prelucrare Capture One 6.2. şi a echipamentului de iluminare Profoto pentru studiouri profesionale.

Duminică 22 mai orele 13.00
Sistemul de iluminare creativă de la Nikon (CLS)
Digiland impreuna cu Nikon si fotograful Costas Dumitrescu va invita la Workshop-ul "Sistemul de iluminare creativa de la Nikon (CLS)".


sesiuni foto gratuite


Sâmbătă 21 mai orele 13.00
Tema: Fashion
Fotografie de modă cu creatiile Andreei Bădală fotografiate de Dan Samoilă prezentate intr-un concept diferit si cu explicarea tehnicilor folosite de fotograf.

Sâmbătă 21 mai orele 18.00
Tema: Teatru
Show de improvizaţie pe tema fotografie cu trupa Obligó
Din componenţa trupei fac parte actori absolvenţi ai Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Spiru Haret, promoţia 2010: Alexandru Mihalache, Şerban Trîmbiţaşu, Alexandru Rizescu, Bogdan Untilă şi Teodor Ghiţă. Prezentator: Dan Murzea!

Duminică 22 mai orele 16.00
Tema: Muzica
Concert de jazz susţinut de AlexandraPotîngă (voce, violoncel), Michael Acker (bas) şi Ciprian Pop (chitară)
Alexandra Potîngă cântă la violoncel, susţinând numeroase concerte cu orchestre importante; de asemenea, participă la “Festivalul Sonoro” şi “Festivalul George Enescu”. Concertul va fi urmat de petrecerea de inchidere a Salonului.

expoziţii

Foto4ALL
Foto4ALL este o expoziţie cu vânzare organizată în interesul fotografilor, a cărei ţintă este aceea de încuraja atât talentele emergente cât şi artiştii recunoscuţi să expună şi să îşi vândă lucrările. Ediţia 2011 cuprinde un număr de 140 de lucrări de la 60 de fotografi.

Andrei Pungovschi
"Vama Veche" este un eseu foto care îşi propune să documenteze transformarea acestui sătuc de la malul mării. Pentru unii este locul în care traiesc, pentru alţii, o evadare de sfârşit de săptămână, o curiozitate sau o slujbă de vară. Dacă acum 30 de ani satul era un refugiu pentru boemi, popularizarea din ultimii ani a adus tot mai mulţi turişti care, la rândul lor, au atras investitori. Deşi peisajul s-a modificat, Vama rămâne o opţiune pentru cei care caută un spaţiu mai puţin convenţional. Fotografii din acest proiect au fost publicate în Decât o Revistă #3.


Christian Kostyak
“Tehnic vorbind, ce-ti iese in culise tine de domeniul....imposibil. Cu expunerea esti total la limita...lumina ai din an in pasti, iti trebuie un obiectiv foarte luminos iar scharf-ul e o chestie de noroc. Trebuie sa te misti foarte rapid. In general tot ce tine de balet este cam asa. Ori e, ori nu e. Uneori veneam acasa dupa un spectacol si nu aveam nici o fotografie.” O selectie a fotografiilor lui Kostyak va fi expusa la Salon.

concursuri

Joi 19 mai orele 19.00
Foto4ALL
Festivitatea de premiere si vernisajul expozitiei Foto4ALL. Premiile concursului sunt sponsorizate de MINI BMW, Canon, Benq, Lomography, editura Litera si WineRo.

Duminică 22 mai orele 17.00
SF Click !
Pe perioada Salonului vizitatorii sunt invitati sa fotografieze evenimentele, discutiile, concertele etc – cele mai bune fotografii va fi premiate duminica la petrecerea de inchidere a Salonului.Premiile concursului sunt sponsorizate de Benq, Lomography si editura Litera.

Cauta Salonul de Fotografie pe Facebook si afla mai multe despre cum sa participi – unele evenimente necesita inscriere, participarea insa este gratuita.

Adresa:
Muzeul Taranului Roman

Program de vizitare:

Joi, 19 mai – 12.00 – 20.00
Vineri, 20 mai – 11.00 – 20.00
Sambata, 21 mai – 10.00 – 20.00
Duminica, 22 mai – 10.00 – 18.00





înapoi la pagina principală
 
inchis