Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Primenire – Târg al Galeriei de Artă Țărănească




10-11 septembrie, orele 10-18, în curtea interioară


Începând din această toamnă, târgurile de la Muzeul Țăranului se relansează sub semnul primenirii, într-un format mult mai apropiat de identitatea și misiunea sa culturală.

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, Galeria de Artă Țărănească iese în curte și își scoate lada de zestre cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, aduse de zeci de meșteri din toată țara: haine de sărbătoare: cămăși femeiești și bărbătești, poale, catrințe, fote, vâlnice, ii, marame țesute din borangic și podoabe; ștergare din bumbac pentru a împodobi pereții casei, scoarțe, fețe de pernă și fețe de masă; ploști, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune pictate; instrumentele muzicale: fluiere, cavale, fluierici, naiuri, ocarine; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă. De-ale gurii puteți târgui: miere, dulceață, prăjituri și zacuscă.

Invităm prietenii mai vechi și noi ai Muzeului să regăsească frumusețea obiectelor unui patrimoniu țărănesc excepțional și mărturia gestului firesc de reîntoarcere la meșteșug.

Prin acest eveniment, Muzeul Național al Țăranului Român susține campania de subscripție publică pentru achiziționarea sculpturii Cumințenia pământului.



 


 


înapoi la pagina principală
 
inchis