Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

PRAZNICUL SF. ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL




5 - 7 noiembrie 2010

„Praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” este un târg care îşi propune să le ofere vizitatorilor produse tradiţionale româneşti, naturale, preparate cu respectul cuvenit pentru oameni. De aceea, comercianţii sunt atent selectaţi de către organizatori, astfel încât vizitatorii vor pleca acasă cu produse de calitate superioară. Ca la orice târg la care participă producătorii, preţurile sunt mai mici, fără să sufere de intervenţia altori factori.

Producătorii din târg sunt gata să le răspundă vizitatorilor la orice întrebare, astfel ca ei vor avea ocazia să afle cum sunt preparate brânzeturile, mezelurile, dulciurile, mierea şi alte delicatese pe care le găsesc pe mesele comercianţilor. De asemenea, la târg va fi lansată dulceaţa de gutui fără zahăr „Topoloveana”!

Cum vremea lui Brumar este rece, vizitatorii se pot încălzi la un pahar de vin fiert cu mirodenii, cu carne de viţel la proţap, pastrame, saramură de peşte şi cârnăciori. Restaurantul cu specific românesc „La Mircea Măcelaru”, condus de bucătarul-şef Silvian Scornea, vă ademeneşte cu sărmăluţe cu mămăliguţă fierbinte, carne friptă pe grătar, pâine coaptă în ţest. Silvian Scornea este un bucătar tânăr, dar foarte experimentat. Aproape jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în bucătărie, reuşind să dea viaţă unor preparate unice. De aceea, a şi fost cooptat de Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism din România în echipă naţională pentru Olimpiada de la Erfurt. Silvian nu i-a dezamăgit pe cei care au crezut în el şi a venit de acolo cu medalie.

Cumpărăturile nu sunt singurul motiv pentru a veni la târg! Din oră în oră, copiii care îşi serbează onomastica de Sf. Mihai şi Gavriil vor primi premii delicioase de la organizatori. Cei care sunt pricepuţi într-ale bucătăriei îşi pot arăta talentul la numeroasele concursuri care au loc în cele trei zile de târg. Cel mai interesant moment va fi cel al degustării colivelor, pentru că ziua de 6 noiembrie este una în care ne aducem aminte de cei trecuţi în nefiinţă, în calendarul ortodox fiind marcată ca „Moşii de toamnă”. Marcarea acestui moment se va face şi prin donarea unei cantităţi impresionante de magiun natural de prune către trei case de copii de Bucureşti: „Robin Hood”, „Casa Speranţei” şi „Centrul Sf. Spiridon”. Micuţii vor participa la o serie de concursuri, care au ca temă principală alimentaţia sănătoasă. De ajutor, pentru a putea întreprinde acest gest frumos am avut alături „Asociaţia Şcoală pentru Sănătate”, condusă de doamna europarlamentar Daciana Sârbu.

Atmosfera târgului va fi întreţinută de copiii de la Ansamblul Ciuleandra din Topoloveni, care vor dansa duminica, dar nu singuri. Sunteţi invitaţi alături de ei, să intraţi în atmosfera de sărbătoare a Sf. Mihail şi Gavril!


 


înapoi la pagina principală
 
inchis