Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

PiațaȚărănească 5-7 iulie 2013




PiațaȚărănească și Meșter(Ești)! organizează Târgul de Vară, desfășurat în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 5-7 iulie 2013.

Intrarea este liberă !

De pe la 10 dimineața până seara târziu , în curtea Muzeului vor fi: târgoveți și artizani, dulciuri și podoabe, obiecte vechi și ateliere de creativitate pentru copiii mai mari sau mai mici.

Vor fi prezenți, cu multe și felurite meștereli: iconari, cioplitori în lemn, țesătoare, ceramiști, tineri artizani handmade, cusătorese, împletitoare etc.

Negustorii de antichități îi veți întâlni pe aleea Samurcaș cu țesături, mobilier, carte, ceramică, obiecte specifice unei gospodării țărănești, patefoane, ceasuri, gravuri și felurite obiecte de artă. Colecționarii sunt așteptați, ca de fiecare dată, cu diverse obiecte și poveștile lor.

Se pot târgui: prăjituri tradiționale, miere ecologică și produse apicole din Maramureș, Cozonac Domnesc și Cozonac Bujor, plăcinte întinse de Turnu, halviță și ciocolată de casă din Banat, brânzeturi, dulcețuri, siropuri și zacuște tradiționale din Argeș, Kürtős kalács din secuime, turtă dulce și covrigi de la Pitești și alte bunătăți. La fața locului, pentru pofticioși, preparatele românești la ceaun se servesc cu lipie dâmbovițeană.

Și în această săptămână copiii vor avea surprize noi la atelierele de creativitate, unde vor învăța: să picteze căsuțe tradiționale din lemn, linguri și să afle despre tehnica șervețelului, împreună cu prieteni, părinți și bunici. Ei vor redescoperi lumea poveștilor și personajelor, vor realiza jucându-se, cadouri pentru cei dragi sau obiecte de decor vesele, așa cum copilăria este! Mai multe detalii despre ateliere pe:https://www.facebook.com/AteliereleDeCreatieMesterEsti
 


înapoi la pagina principală
 
inchis