Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Pe urmele timpului





Programul cultural Colecţii săteşti din România. Patrimoniu şi identitate locală are ca obiectiv pe termen lung acordarea unui ajutor specializat colecţionarilor de obiecte etnografice din zona rurală care au înfiinţat sau sunt pe cale să înfiinţeze un muzeu particular, în lipsa unei legislaţii care să includă şi astfel de iniţiative pro-patrimoniu. 

Am descoperit multi astfel de entuziaşti, în toată ţara, suntem în bune relaţii cu mulţi dintre ei, pe 14 dintre ei i-am vizitat, apoi i-am invitat la muzeu, unde i-am învăţat ce ştim şi le poate fi de folos, prin stagii de formare cu specialişti. Împreună cu ei am adus la Bucureşti, în 2008 şi 2009, minunate colecţii săteşti din România.

Pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra acestor iniţiative, Muzeul Ţăranului Român va organiza în 2010 o expoziţie itinerantă de fotografie, cu imagini din toate cele 14 colecţii, cu sprijinul următoarelor muzee: Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Muzeul Judeţean Olt.

MŢR aduce fotografiile, iar invitaţii săi, colecţionarii originari din zona muzeelor-gazdă, expun obiecte din colecţiile proprii: Aurel Flutur şi Keri Gaspar la Oradea, Doina Dobrean şi Lajos Szocs la Miercurea-Ciuc, Ileana Morariu la Sibiu şi Constantin Niţu la Slatina.


2 - 25 iulie 2010, la Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea
29 iulie - 26 august 2010, la Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu
31 august - 30 septembrie 2010, la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Miercurea-Ciuc
5 - 24 octombrie 2010, la Muzeul Judeţean Olt, Slatina
 




înapoi la pagina principală
 
inchis